Marius Paşca: „A fost un meci pe care l-am dominat în totalitate”

Chiar dacă antrenorii Paşca şi Oros nu a putut conta pe aportul a şase jucători, majoritatea titulari, FC Zalău a obţinut o victorie clară miercuri, la Baia Mare, împotriva celor de la FC Viorel Mateianu, succes care duce echipa zălăuană în faza a III-a a Cupei României. Scorul final a fost 5 – 0, dar după prima parte, zălăuanii aveau avantaj minim pe tabelă, 0 – 1, prin reuşita lui Ionaşcu. În a doua parte au urmat însă patru goluri în poartea gazdelor. Raul Stanciu a făcut 0 – 2…

Mai mult...

Zilele Zalăului întorc oraşul pe dos

Circulaţia autovehiculelor în Zalău este restricţionată pentru buna desfăşurare a Zilelor Zalăului. Municipalitatea a decis ca de joi, de la ora 0, până luni la ora 4, traficul din zona centrală să fie restricţionat. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, va fi închis circulaţiei bulevardul Mihai Viteazul, tronsonul de la magazinul Universal – zona Perla şi strada 9 Mai şi segmentul de drum din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul de vânzări al SC Events Management Company SRL…

Mai mult...

Şapte dueluri în faza a II-a a Cupei României

Faza judeţeană a Cupei României va continua duminică cu faza a II-a, în care sunt programate şapte meciuri: Favorit Dobrin – Real Crişeni, Someşul Odorhei – AS Tihău, Unirea Hereclean – Kemer Camăr, Someşul Gâlgău – Olimpia Rus, CS Crasna – Gloria Ban, Largiana Românaşi – Sportul Şimleu şi Olimpic Gârcei – Balti Dob Doba. Toate partidele sunt programate la ora 17:30.

Mai mult...

Nuşfalăul joacă sâmbătă un amical cu Olimpia Satu Mare

CS Barcău Nuşfalău va susţine sâmbătă, de la ora 11, un meci amical, pe teren propriu, împotriva formaţiei Olimpia Satu Mare, echipă ce s-a clasat pe locul doi în sezonul trecut, în Seria a VI-a a Ligii a III-a de fotbal. Pentru formaţia pregătită de Adrian Damian ar fi al treilea joc de verificare din această vară, după ce a mai susţinut un amical împotriva celor de la FC Zalău, iar joia trecută a jucat un amical cu CS Partium Oradea.

Mai mult...

Sărbătoarea hramului la Mănăstirea din Voivodeni

  Praznicul „SchimbărIi la faţă” reprezintă zi de mare sărbătoare pentru credincioşii şi obştea Mănăstirii din Voivodeni, care marchează în 6 august hramul acestui lăcaş monahal. Acest eveniment este atât un prilej de rugăciune, cât şi de închinare la moaştele Sfântului Grigore Decapolitul. Acestea vor fi aduse la mănăstire duminică, ele rămânând în incinta lăcaşului până luni în jurul orei 17. În ajunul praznicului Schimbării la faţă, de la ora 20, va fi oficiată slujba vecerniei, Sfântul Maslu şi dezlegări. Luni, în zi de praznic, sfintele rugăciuni vor începe la…

Mai mult...

Fonduri pentru cinci biblioteci publice

Cinci biblioteci publice din Sălaj vor primi bani în cadrul proiectului „Bibliovoluntar”. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Bibliotecii Judeţene Sălaj, Florica Pop, în cadrul competiţiei deschise pentru bibliotecile judeţene din România „Idei de 15.000+lei” (Granturi Biblionet) vor primi finanţare proiectele depuse de BJ Sălaj şi bibliotecile publice din Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei, Ileanda şi Sărmăşag. „Proiectul se va derula pe o perioadă de şase luni, având ca parteneri: Asociaţia Prietenii Bibliotecii Zalău, Fundaţia Civita pentru Societatea Civilă Cluj Napoca, primăriile şi unităţile de învăţământ din cele cinci comunităţi, Consiliul Local…

Mai mult...

Proiectile de artilerie, găsite în zona Gării Zalău

Pirotehniştii sălăjeni au intervenit, azi dimineaţă, pentru ridicarea mai multor proiectile de artilerie găsit de un grup de muncitori care efectuau lucrări în zona Gării din Zalău. Solicitarea vine la câteva zile de când echipa pirotehnică a asanat nu mai puţin de nouă proiectile de artilerie din localitatea Pericei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pirotehniştii ajunşi la faţa locului au identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibrul 100 de milimetri. „În urma cercetărilor la…

Mai mult...

Aproape 200 de jandarmi, de pază la manifestările din weekend

Peste 160 de jandarmi sălăjeni, sprijiniţi de 30 de lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile din Cluj-Napoca vor fi angrenaţi în misiuni de ordine publică la manifestările cultural artistice de la acest sfârşit de săptămână. Este vorba de activităţile desfăşurate în cadrul „Festivalului Verii” – Zilele Zalăului, festivalului de reconstituire istorică „Porolissum Fest 2012” de la Complexul Arheologic Porolissum, la festivalul de folclor şi meşteşuguri artistice tradiţionale „Someş, cântecele tale” din Jibou, dar şi la alte evenimente organizate în judeţ. Purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean…

Mai mult...

Incredibil! Viitor profesor prins copiind la examenul de titularizare

Este inimaginabil cum unele persoane uită de bunul simţ şi recurg la fapte dintre cele mai nesimţite în încercarea de a-şi atinge scopul. Este cazul unei tinere sălăjence care a participat, astăzi, la examenul de titularizare organizat la centrul de concurs de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou şi a fost prinsă copiind. Deşi a fost dată afară din examen pentru tentativă de fraudare, singura măsură aplicabilă acesteia este interzicerea de a preda în anul şcolar ce urmează. Examenul de titularizare nu s-a încheiat fără probleme în Sălaj. O…

Mai mult...

Probleme la reabilitarea drumului Zalau – Rastoci

O serie de probleme apărute în proiectul de reabilitare a drumului 1H, tronsonul Zalău – Răstoci, impun autorităţilor sălăjene găsirea unei soluţii în cel mai scurt timp posibil. Dificultăţile întâmpinate de constructorul Pa&Co ţin de faptul că la podeţele executate pe drumul respectiv, scurgerea şi eliminarea apei spre emisar nu se poate realiza din cauză că şanţurile ori canalul de colectare sunt colmatate sau au fost desfiinţate. Ca urmare, firma constructoare a cerut implicarea autorităţilor locale în vederea identificării canalelor şi şanţurilor din afara amprizei (fâşia de teren pe care…

Mai mult...

Şimleuanul Antal a marcat pentru FC Vaslui, în Champions League

Fotbalistul şimleuan Liviu Antal a adus miercuri seara un punct important pentru FC Vaslui, în disputa cu Fenerbahce Istambul, scor 1 – 1, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Introdus în formula de bază de antrenorul Marius Şumudică, jucătorul originar din Şimleu Silvaniei s-a bătutu pentru fiecare minge, arătând în dese rânduri că-şi merită postul de titular în echipa patronată de Adrian Porumboiu. După pauză, pentru câteva momente, Antal a dispărut parcă din joc, însă a explodat în minutul 75. Mijlocaşul simleuan a profitat de o greşeală în defensiva…

Mai mult...

Ce declaraţii fiscale se depun electonic?

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte contribuabililor persoane fizice şi contribuabililor mici că pot depune online: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formularul 100; Declaraţia rectificativă, formularul 710; Declaraţia privind impozitul pe profit, formularul 101; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formularul 300; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formularul 301; Decontul privind accizele, formularul 120; Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formularul 130; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formularul 112;…

Mai mult...

Zvonoteca

# Elefanta gunoierilor încă pune beţe în roate traficului din Zalău. Când hardughia mobilă se nimereşte printr-un cartier cu străduţe mărunţele, toate celelalte maşini sunt puse la respect. Nimeni nu trece, nimeni nu mişcă. În schimb, şoferii încremenesc pe linie, de spaimă ca elefanta să nu le radă vopseaua de pe laterale. Ce mai, prin intersecţii şi pe străzile din Zalău se petrec lucruri trăznite. Ce să faci? La toţi ni-i greu! # S-a dat startul la postit şi te apucă râsu’, plânsu’ când îi vezi pe unii strângându-se la…

Mai mult...

Eduard Farcaş, premiat la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice

  Elevii sălăjeni au reprezentat din nou cu cinste judeţul. Eduard Farcaş, care a absolvit clasa a IX-a C la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din municipiu, a fost răsplătit cu premiul special din partea Asociaţiei Aviatorilor Români pentru o lucrare prezentată la Sesiunea Naţională a Referatelor şi Comunicatelor Ştiinţifice. Este vorba de „Limes Porolissensis-linia de graniţă a imperiului roman în judeţul Sălaj. Castrele romane de la Porolissum şi Buciumi şi viaţa militară din această zonă”. Eduard Farcaş a fost cel mai tânăr participant la această competiţie şi a concurat pentru…

Mai mult...