Fonduri pentru cinci biblioteci publice

Cinci biblioteci publice din Sălaj vor primi bani în cadrul proiectului „Bibliovoluntar”. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Bibliotecii Judeţene Sălaj, Florica Pop, în cadrul competiţiei deschise pentru bibliotecile judeţene din România „Idei de 15.000+lei” (Granturi Biblionet) vor primi finanţare proiectele depuse de BJ Sălaj şi bibliotecile publice din Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei, Ileanda şi Sărmăşag. „Proiectul se va derula pe o perioadă de şase luni, având ca parteneri: Asociaţia Prietenii Bibliotecii Zalău, Fundaţia Civita pentru Societatea Civilă Cluj Napoca, primăriile şi unităţile de învăţământ din cele cinci comunităţi, Consiliul Local al Tinerilor Zalău, Crucea Roşie Zalău”, a precizat Florica Pop. Proiectul „Bibliovoluntar”-serviciu nou de bibliotecă vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor juridice şi fizice de a implica voluntarii în acţiunile lor de a motiva tinerii să se implice în activităţile comunităţii.

Leave a Comment