Marius Paşca: „A fost un meci pe care l-am dominat în totalitate”

Chiar dacă antrenorii Paşca şi Oros nu a putut conta pe aportul a şase jucători, majoritatea titulari, FC Zalău a obţinut o victorie clară miercuri, la Baia Mare, împotriva celor de la FC Viorel Mateianu,

succes care duce echipa zălăuană în faza a III-a a Cupei României. Scorul final a fost 5 – 0, dar după prima parte, zălăuanii aveau avantaj minim pe tabelă, 0 – 1, prin reuşita lui Ionaşcu. În a doua parte au urmat însă patru goluri în poartea gazdelor. Raul Stanciu a făcut 0 – 2 în minutul 50, iar cinci minute mai târziu, Surducan a majorat avantajul Zalăului. Ionaşcu realizează “dubla” în minutul 60, lucru realizat şi de Stanciu, în minutul 81, care a şi închis tabela. „A fost un meci pe care l-am controlat în totalitate. Au fost şi unele inexactităţi, pe care o să încercăm să le remediem în perioada următoare. Mă bucură faptul că am făcut un joc bun pe faza defensivă. Nu ştiu dacă gazdele au avut un şut pe spaţiul porţii, pe tot parcursul jocului”, ne-a declarat antrenorul Marius Paşca.

FC Zalău: Claudiu Chiş – Vlad Lung, Vlad Negrean, Dragoş Surducan, Claudiu Cornaci, David Balint, Cosmin Sabou, Raul Stanciu, Gabriel Ţiriac, Mihai Cherecheş, Viorel Ionaşcu. Au mai evoluat: Alex Gudea şi Andrei Ghiuruţan. Antrenori: Marius Paşca (principal), Cristian Oros (secund).

Leave a Comment