Fără coplată in Sanatate pentru gravide şi lăuze

Pentru a veni în sprijinul populaţiei, Guvernul a decis ca gravidele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul minim vor fi scutite de plata coplăţii în Sănătate pentru toate serviciile medicale. Ca urmare, lista celor scutiţi de la achitarea acestei taxe a fost extinsă cu o nouă categorie socială. Legea 138/2012 pentru aprobarea OUG 103/2011 privind reglementarea unor măsuri în domeniul Sănătăţii a fost publicată, zilele trecute, în Monitorul Oficial al României, actul normativ stabilind că în lista persoanelor scutite de coplata serviciilor medicale se adaugă înca…

Mai mult...

Atac la bunul simt

Zalăul va fi în mare zarvă, în aceste zile, când autorităţile locale vor declara deschise Zilele Cetăţii, combinate cu cele Romane şi cu un Festival al Verii, organizat în premieră în municipiul sălăjean. Adică se va da startul la distracţie, chef şi destrăbălare, cea din urmă fiind o formă de divertisment des practicată şi întâlnită în rândul acelor sălăjeni care nu cunosc nici propriile lor limite, nici pe cea a bunului simţ. Totul se mulează ca o mănuşă pe definiţia “la porţie dublă de bere şi mici, este musai să…

Mai mult...

Credite pentru fermierii sălăjeni

  Agricultorii din judeţ pot beneficia de sprijin pentru accesarea de credite. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă – Campania 2012, care intentionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat, la nivel naţional, convenţii cu APIA. Creditele acordate fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul…

Mai mult...

Tragedie la Cristolţ! O tânără de 17 ani a decedat şi patru tineri au fost răniţi

Viteza şi neatenţia la volan continuă să facă victime pe şoselele Sălajului. Un caz cumplit, petrecut în noaptea de marţi spre miercuri la Cristolţ, a curmat viaţa unei tinere de abia 17 ani şi l-a băgat în spital pe fratele acesteia. Alte trei persoane care se aflau în aceeaşi maşină au scăpat ca prin minune, cu doar câteva zgârieturi, dar poartă cu ele amintiri teribile despre cele câteva secunde în care destinul unei familii întregi a fost întors cu 180 de grade. Bianca Irina C., o adolescentă în vârstă de…

Mai mult...

Începe lupta pentru posturile din învăţământ

Cei peste 480 de candidaţi sălăjeni la un post de cadru didactic intră, astăzi, în sălile de examen, pentru susţinerea concursului de titularizare. Faţă de anul trecut, lucrările vor fi evaluate în alte centre din ţară, fiecare foaie de examen conţinând un cod de bare cu datele personale ale candidatului. În plus, candidaţii vor susţine examenul în săli dotate cu camere de supraveghere video. Potrivit inspectorului şcolar de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Viorel Lungu, pentru posturile disponibile în anul şcolar următor candidează 486 de cadre didactice,…

Mai mult...