30 de ani de jurnalism liber în România

Daniel Săuca

30 de ani de presă liberă în România. Suntem tot mai puțini, dar, miraculos sau nu, supraviețuim. Nu mai știm exact cine sunt ziariștii/ cine este ziaristul, dar, spre surprinderea multor casandre, „noul jurnalism”, on-line, nu a câștigat războiul (competiția?) cu cel „tradițional”. Poate nu e vorba de niciun conflict.
30 de ani de jurnalism liber în România. Tot fără o lege a presei. Rămân la opinia, scrisă și spusă de multe ori în acești ani, că, așa cum este reglementat domeniul audio-vizual, trebuie reglementat și spațiul publicațiilor scrise și on-line. Legea presei, ziaristului e necesară și pentru configurarea juridică, legislativă a profesiei. Codurile deontologice, chiar dacă sunt asumate de diverși colegi ori asociații/sindicate, nu sunt legi. Apropo, profesia de ziarist e una liberală/liberă?
30 de ani de presă liberă în România. Anuarul Presei Sălăjene, publicație a Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, apare și în 2019 cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj. Mulțumim! Aprecieri și pentru companiile Michelin și TenarisSilcotub care, de mulți ani, sprijină activitățile Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, mai ales Gala Presei Sălăjene. Anuarul nostru dezvăluie și în 2019 un „altfel” de jurnalism, mai „molcom”, mai „cultural”. E, probabil, și acesta un semn al supraviețuirii. Totuși, bine că mai există presă și jurnaliști, gazetari în județul Sălaj! Colegi care tind, și nu de puține ori reușesc, să scrie profesionist.
În Anuarul Presei Sălăjene 2019 sunt prezenți: Carmen Ardelean (Caiete Silvane); Gina Bicăzan (Sălajul pur și simplu); Victor Cioban (Caiete Silvane); Ionuț Costinaș (Sportul Sălăjean); Józsa László (Szilágyság); Kovács Tünde (Caiete Silvane); Kulcsár Mária (Szilágyság); László László (Magazin Sălăjean, Caiete Silvane, Szilágyság, Hepehupa); Adrian Lungu (Radio România Actualități); Cristian Moldovan (Sportul Sălăjean); Mihaela Moldovan (Sălajul pur și simplu); Marius Morar (Magazin Sălăjean); Daniel Mureșan (Magazin Sălăjean); Viorel Mureșan (Caiete Silvane); Florin Negoiță (Magazin Sălăjean); Sebastian Olaru (Agerpres); Călin Onicaș (Sportul Sălăjean); Călin Pavăl (Sălajul pur și simplu); Dănuț Pop (Caiete Silvane); Marin Pop (Caiete Silvane); Alina Rad (Sălăjeanul TV); Daniel Săuca (Magazin Sălăjean, Caiete Silvane); Tia Sîrca (Sălajul pur și simplu); Szabó Attila (Hepehupa); Szilágyi Júlia (Szilágyság); Marin Ștefan (Magazin Sălăjean); Augusta Teșinschi (Magazin Sălăjean); Olivian Vădan (Magazin Sălăjean); Veres Erzsébet (Hepehupa); Vicsai Zsolt (Hepehupa); Andreea Vilcovschi (Adevărul, Sălăjeanul TV).
30 de ani de libertate în România! Sunt fericit că am prins această aniversare! Altfel, aștept în continuare (și) un sprijin deștept al Statului, al clasei politice pentru mass-media de calitate!

Alte articole

7 Thoughts to “30 de ani de jurnalism liber în România”

  1. Anonim

    da farcas unde-i? asta-i discriminare, domle!

  2. Anonim

    Carmen Ardelean, Viorel Mureșan, Dănuț Pop, Marin Pop sunt gazetari/jurnalisti?

  3. Ioan Costea

    Unde pot și se potrivește reacționez: de ce publicația „Graiul Sălajului” scrie în limba ne-română (fără diacritice)? Mai mult, este acolo un biet agramat, Georgel Babiuc, care, printre altele, nu știe să facă acordul în propoziție și nu știe cînd se scriu doi „i” și cînd nu. Pentru că i-am atras atenția, în loc să-mi mulțumească și să ceară scuze cititorilor, mi-a blocat IP address, ca să nu mai pot posta comentarii. Libertatea presei, nu-i așa?

  4. Anonim

    Costea ,ai dreptate.Iar Sau ca ar face bine să ” mucles” ca e pesedist convins.

  5. Anonim

    Cel mai mare (ca functie si inaltime?!) analfabet functional din Romania , este politrukul Werner , asa zisul “sef al statului” (functie inexistenta in Constitutie ?!) . Recent a “prins” al doilea mandat de presedinte , asa ca TRAIASCA SI INFLOREASCA ANALFABETISMUL FUNCTIONAL !!

  6. Anonim

    23 44 multa mu#e la tati dancilestii de Teleorman.

  7. Anonim

    Ieri am semnalat agramatismul așa-zisului „ziarist” Georgel Babiuc, plătit degeaba la „Graiul Sălajului”. Ia uitați cum confirmă azi, 5 decembrie (copy-paste): „2.600.000 de lei din partea CJ pentru primariile din Salaj care au angajat cheltuieli fara a avea incasarii la impozite”. Ce-s acelea „încasării”, măi băiete? Că „primării” se acordă cu „încasării”, nu-i așa? Sau vițăvercea.

Leave a Comment