De peste un mileniu în Sălaj şi de aproape un secol în România (VIII)

Personalităţi de seamă – personalităţi maghiare din Sălaj (6)

 

Fără să facem inventarul complet al personalităţilor maghiare importante care s-au născut în Sălaj, au activat aici sau au făcut ceva anume pentru comunitate în decursul secolelor, vă prezentăm – mai succint sau mai detaliat – personalităţi cu care ne putem mândri cu toţii. Mai ales acum, de Centenar, dar şi în general, noi ne-am propus ca să vă prezentăm viaţa unor personalităţi maghiare, care poate cititorilor români pot fi mai puţin cunoscute. Este lăudabilă inţiativa Bibliotecii JudeţeneIoniţă Scipione Bădescu, care a publicat în cel puţin două ediţii date biografice despre sălăjeni merituoşi. Printre cei prezenţi în aceste volume sunt şi multe personalităţi maghiare, dar sunt şi unele absenţe remarcabile…

 

Szikszai Lajos, un politician din secolul al XIX-lea, un om al comunităţii şi un model de urmat în secolul XXI

 

            Ne plângem de slaba calitate şi de pregătirea precară a politicienilor de la noi (indiferent de etnie). Aşa sunt, noi îi votăm şi pe urmă noi cerem demisia lor. Politicianul, etimologic din greacă, omul polisului (al comunităţii) face şi se zbate în folosul comunităţii, dacă este politician de-a dreptul. Dacă nu, atunci este un demagog, un amăgitor, un profitor. În contrast cu lumea lor de acum, doresc să vă prezint un sălăjean de odinioară, care a fost altfel, decât noi percepem politicianul şi politicianismul.

 

Viaţa şi cariera lui Szikszai Lajos (1825-1897), cu principalele realizări 

 

            Copilăria, tinereţea şi studiile:

Szikszai Lajos s-a născut la Şamşud, în data de 25 noiembrie 1825, într-o familie de mici nobili (nobilii mici sau nobilii de rând, de fapt se deosebeau de ţărani doar prin faptul că aveau o diplomă nobiliară, dar în rest trăiau cam la nivelul ţăranilor, se căsătoreau între ei, poate mai şi aveau obligaţii militare. În principiu erau scutiţi de dări, dar nu chiar toţi, căci unii nobili mici erau plătitori de dări către stat, „nobil taxali”).

În familie, Szikszai Lajos a primit o educaţie pentru valorile morale şi creştine, şi de respect pentru ceilalţi, pentru cultură şi carte, precum şi o sensibilitate pentru valorile spirituale şi general umane. Primele clase le-a absolvit în satul natal, iar după un timp a fost înscris la Colegiul Reformat din Zalău, unde a studiat începând din clasa a III-a de gimnaziu (echivalentul clasei a VII-a de acum). Din Matricola colegiului avem informaţia că în data de 1 iulie 1843 a semnat acel document, trecând într-o clasă superioară, în rândurile elevilor consideraţi majori.

După absolvirea colegiului a ales să studieze dreptul la Cluj, începând din anul 1844. Dreptul şi teologia erau specializările universitare la „modă”, în speranţa unei cariere într-o instituţie publică, ca avocat sau preot (în cazul teologiei). După un timp a trecut la Sibiu, unde a studiat dreptul, dar în limbă germană. Era în Imperiul Habsburgic, unde limba germană era aproape obligatorie pentru o carieră.

Începutul carierei publice, participarea la revoluţie

După absolvirea dreptului a lucrat prea puţin, a izbucnit revoluţia şi tânărul Szikszai în data de 28 mai 1848 s-a înrolat ca honved, cu rang de soldat în batalionul nr. 3 din Oradea. A participat la mai multe bătălii împotriva imperialilor, dovedindu-şi vitejia. Pe 4 aprilie 1849, într-o bătălie decisivă a preluat drapelul batalionului şi fiind urmat de soldaţi, au recucerit un pod pierdut ceva mai devreme. Prin această faptă de vitejie a întors soarta unei bătălii pierdute. Pentru gestul său a fost decorat şi avansat în grad la rangul de căpitan.

În data de 13 august 1849 – odată cu armata revoluţionară maghiară – batalionul lui Szikszai a depus armele la Şiria. Soldaţii şi ofiţerii de rang inferior au fost înrolaţi forţat în unele unităţi militare imperiale, cu gradul de soldaţi (în batalioane disciplinare). El a ispăşit această pedeapsă (a făcut acest serviciu) în Moravia, iar după terminarea serviciului militar s-a întors pe meleagurile natale, ocupându-se o perioadă scurtă cu propria gospodărie. În acest timp s-a căsătorit şi a avut o căsnicie frumoasă, însă nu au avut copii…

 

Cariera de funcţionar şi de avocat

Prin anul 1861 a devenit funcţionar, fiind ales locţiitorul pretorului din plasa Dioşod. Slujba respectivă cerea atât cunoştinţe administrative, cât şi juridice.

Însă după un timp renunţă la funcţie şi îşi deschide un birou de avocatură. Timpul cât a activat ca avocat i-a dus atât venituri semnificative, cât şi recunoaşterea din partea comunităţii, stabilindu-se în oraşul Zalău, reşedinţa comitatului Solnocul de Mijloc. A avut ca şi clienţi pe familia şi urmaşii baronului Wesselényi, proces dus împotriva unui pseudo – Wesselényi, care se pretindea fiul şi urmaşul celui care a fost eliberatorul iobagilor din Transilvania.

 

Cariera parlamentară

După un deceniu şi jumătate de avocatură a intrat în politică: între anii 1875-1881, timp de două mandate a fost deputat în parlamentul Ungariei din Budapesta, sub culorile Partidului Liberal (ales atât în 1875, cât şi reales în 1878.) Din informaţiile pe care le am, a activat în comisii parlamentare, având o anumită experienţă juridică şi administrativă. Cu ocazia reorganizării administrative din 1876 (când vechile comitate şi scaune au fost comasate, reorganizate), a pledat eficient ca reşedinţa comitatului (judeţului) Sălaj în curs de înfiinţare să fie Zalăul, cealaltă opţiune fiind Şimleu Silvaniei.

 

Întoarcerea în Sălaj. Activitate publică şi profesională

După terminarea mandatelor parlamentare s-a întors acasă în Sălaj, în Zalău, deci nu „a fost răpit” de vraja capitalei şi centrului, deşi Zalăul de atunci era doar un orăşel de abia 6000 de locuitori. Mai întâi şi-a continuat cariera de avocat, apoi din nou a intrat în politică şi administraţie: În decembrie 1883 a fost ales vicecomitele comitatului Sălaj, funcţie pe care a îndeplinit-o în urma a două realegeri până la moartea sa (vicecomitele era practic echivalentul cu preşedintele consiliului judeţean de acum, ales de localnici, şef al administraţiei şi al „deconcentratelor”. Teoretic avea un şef, comitele suprem, care era reprezentantul guvernului în teritoriu, dar care practic nu se implica în problemele curente, având mai mult un rol onorific).

Szikszai Lajos, în calitate de vicecomite, a dinamizat viaţa economică „adormită” a Sălajului, care era cam la periferie din toate punctele de vedere ale monarhiei dualiste. S-a implicat, pe lângă problemele curente ale administraţiei, în construirea reţelei de căi ferate: Szikszai, împreună cu alţi iniţiatori, a fost preocupat să convingă opinia publică, pe cei cu stare materială mai bună, precum şi pe viitorii beneficiari ai căii ferate sălăjene, că linia ferată dintre Carei şi Zalău (prin Şărmăşag) era nu doar o investiţie necesară, ci şi una posibilă. În adunarea generală al comitatului Sălaj din data de 12 martie 1884 s-a aprobat ca timp de 10 ani comitatul să subvenţioneze construcţia şi funcţionarea căii ferate din Sălaj cu suma anuală de 35 000 forinţi. Tot în această adunare generală a fost prezentat proiectul căii ferate Carei-Zalău, lungă de 92 km. Costul estimat se ridica la suma de 1,7 milioane de forinţi. Traseul nu urma o linie dreaptă, ci mai făcea câte o ocolire, pentru a atinge unele aşezări mai importante. Conform proiectului, pe traseu urma să fie înfiinţate 14 gări, staţii şi halte. Staţiile cele mai importante: Tăşnad, Șărmăşag şi Zalău trebuia să fie dotate cu puncte de alimentare cu apă a locomotivelor. Pe traseul întreg urma să se construiască 50 de poduri şi podeţe. Calculele prealabile au scos la iveală, că în primii ani calea ferată va lucra în pierdere, deci va fi nevoie de subvenţie, dar după un anumit timp va deveni rentabilă (din această cauză era nevoie de subvenţia comitatului Sălajului pentru prima perioadă de funcţionare).

Autorităţile înfiinţează o comisie care să studieze impactul viitoarei căi ferate. După aprobarea lansării proiectului de cale ferată Carei – Zalău, imediat se propune ca linia de la Zalău să fie continuată până la Jibou. Ca urmare a eforturilor conjugate a factorilor economici, al constructorilor şi al administraţiei sălăjene reprezentate de către vicecomitele Szikszai, ziua de 7 octombrie 1887 a fost o zi istorică pentru Zalău: a sosit primul tren în gara Zalău.

Aproape simultan cu pregătirile privind organizarea construirii căii ferate Carei-Zalău, se începe şi activitatea de organizare şi promovare a liniei de cale ferată Dej-Zalău, prin Jibou, care va fi inaugurată la 1 octombrie 1890. Deci practic în mai puţin de un deceniu se realizează axa de cale ferată Carei-Zalău-Jibou-Dej, având o ramificaţie de la Şărmăşag până la Şimleu Silvaniei (pentru ca şi al doilea oraş sălăjean să fie conectat cu lumea prin „calea fier”, ce însemna culmea civilizaţiei şi modernităţii în secolul al XIX-lea). Numai cei care au trăit atunci ştiu de câţi nervi, câte tratative şi discursuri convingătoare era nevoie, din partea vicecomitelui Szikszai, ca să convingă investitorii, pe proprietarii de terenuri să investească ori să cedeze în interesul bunului public şi al progresului…

În calitate de persoană publică a sprijinit organizarea unei asociaţii culturale, care să contribuie la înfiinţarea unor muzee locale: La Zalău pe 30 decembrie 1880 a luat fiinţă Asociaţia Muzeistică al comitatului Sălaj, a cărei preşedinte a fost în perioada 1880-1897 Szikszai Lajos (de la înfiinţare până la moarte).

În calitatea de conducător al unui comitat şi de persoană publică, a fost preşedinte sau copreşedinte şi a altor societăţi obşteşti, culturale sau economice (Asociaţia Economică a Comitatului Sălajului, Asociaţia Wesselényi, a fost vicecuratorul Divanului Colegiului Wesselényi etc).

A fost şi susţinătorul unor iniţiative utile şi care au rămas în timp, chiar până în zilele noastre. Sălajul fiind un comitat (judeţ) mai puţin dezvoltat şi dotat, se impunea construirea unui spital modern, deoarece sănătatea publică stătea pe picioare şubrede: Deşi încă în 1879 s-a decis înfiinţarea unui spital al comitatului, iar oraşul Zalău a oferit atât terenul necesar, cât şi 40.000 de cărămizi, practic timp de un deceniu nu avansat acest proiect. Nemulţumit de tărăgănarea iniţiativei, în anul 1888 vicecomitele Szikszai Lajos a propus adunării generale a comitatului, proiectul de spital. Tot atunci a fost defalcată din buget o sumă pentru amenajările teritoriale, şi apoi în anul 1891 suma necesară construirii spitalului modern din Zalău. Spitalul a fost inaugurat în anul 1893, de când serveşte comunitatea locală. Datorită nevoilor specifice, au fost organizate ulterior pe lângă secţiile de medicină generală şi chirurgie, şi secţii de psihiatrie, boli venerice şi infecţioase (este vorba despre „spitalul vechi” în limbajul local, oficial: secţia de boli infecţioase, căci după anul 1970 s-a construit actualul Spital Judeţean).

Ca urmare a recunoştinţei sălăjenilor pentru meritele sale în edificarea spitalului modern din Zalău, în 1904 a fost dezvelit bustul lui Szikszai Lajos din faţa pavilionului principal al spitalului. Bust ce a dispărut pe la începutul anilor 70 (a rămas doar în memoria celor mai în vârstă, precum şi în fotografiile vremii, inclusiv în Monografia lui Petri Mór).

Sunt şi alte edificii care s-au realizat în timpul mandatului său de vicecomite, ori la care el a fost iniţiator ori susţinător:

Clădirea Transilvania din centrul Zalăului. După ce s-a decis ca în centrul Zalăului să se realizeze şi să se amplaseze o statuie monumentală dedicată lui Wesselényi, sculptorul Fadrusz a sugerat autorităţilor locale că ar fi nevoie de amenajarea centrului oraşului şi construirea unor clădiri reprezentative. În acest context, între anii 1895-1899 s-a realizat clădirea Transilvania (pe atunci numită Vigadó, Redoute), adică clădirea artei şi frumosului, cu destinaţii culturale, sociale şi comunitare. Sala principală, care şi în ziua de azi este una reprezentativă pentru Zalăul ca oraş european, a fost decorată cu picturi şi statui superbe, care, e drept, au costat destul de mult, peste 300.000 de coroane. Clădirea a fost executată de către un constructor zălăuan, iar partea artistică de către pictori şi sculptori renumiţi, dar al căror nume nu se cunosc cu exactitate (se presupune că a fost şcoala pictorului Lotz Károly).

Clădirea Primăriei Zalău (mai demult sediul prefecturii ori palatul administrativ al comitatului Sălajului). Clădirea avea la bază o reşedinţă construită în prima parte a secolului al XIX-lea, devenită neîncăpătoare şi nesigură. Din aceste motive a fost reconstruită între anii 1872-1889, devenind în forma sa actuală trapezoidală, cu o imensă incintă şi cu o sală reprezentativă – o altă capodoperă a oraşului (Sala „Avram Iancu” a Primăriei, cu oglinzi şi candelabru). În spatele ei s-a realizat clădirea tribunalului şi judecătoriei, cu închisoarea necesară, clădiri inexistente acum.

Colecţionarul:

Szikszai Lajos a fost şi un colecţionar de obiecte, materiale arheologice şi documente medievale, adunând o mulţime de obiecte şi documente istorice de valoare deosebită. Colecţia sa personală era structurată pe cinci domenii: diplome şi documente, ceramică, numismatică, monumente din piatră şi bronz, exponate paleontologice. El va dona impresionanta sa colecţie prin testament Colegiului Reformat din Zalău. O parte din aceste obiecte şi documente valoroase au fost expuse în sediul comitatului Sălajului, apoi ajungând în urma naţionalizării colecţiei Colegiului Reformat, în colecţia Muzeul Judeţean de Istorie Zalău (foarte multe piese arheologice şi numismatice provenind din colecţia Szikszai fac parte acum din expoziţia permanentă a pieselor muzeului, altele servind pentru unele expoziţii ocazionale sau fiind în depozite).

A avut şi o bibliotecă semnificativă, din care încă în viaţă a făcut o donaţie consistentă bibliotecii Colegiului Reformat – 602 volume, în special opere de istorie, de literatură şi de drept în diferite limbi. Majoritatea acestor volume se regăsesc în biblioteca documentară de la Zalău.

A publicat o serie de articole, a prezentat unele prelegeri şi scrieri de istorie locală, a avut cuvântări, conferinţe şi luări de poziţii demne de un jurist şi un intelectual priceput.

Monografia Sălajului

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea în multe oraşe şi judeţe a devenit a veritabilă modă (precum şi mai recent în deceniile de după 1989) să se realizeze cercetări istorice şi să se scrie monografia locală. Foarte multe proiecte în acest sens au fost iniţiate, dar puţine au fost şi finalizate în mod mulţumitor. În cazul Sălajului, a fost găsit la început un autor de monografie, care după foarte scurt timp şi-a dat seama că monografia ca o operă monumentală, nu este o operă simplă, şi necesită o muncă temeinică de măcar un deceniu. Când autorul desemnat a renunţat la proiectul măreţ, tot lui Szikszai Lajos, în calitate de vicecomite i-a revenit sarcina să găsească omul potrivit pentru realizarea monografiei. Iar el l-a găsit pe profesorul şi inspectorul şcolar Petri Mór, care a dus la bun sfârşit proiectul, care a rezistat şi timpului: în 1901 a apărut primul volul al monografiei, iar restul volumelor în următorii trei ani (Szikszai nu a apucat să vadă rezultatul final, dar a sprijinit proiectul monografiei fiind conştient de importanţa operei respctive).

Grupul statuar Wesselényi din Zalău

Grupul statuar Wesselényi din Zalău, reprezentând-simbolizând eliberarea iobagilor cu ocazia revoluţiei de la 1848, este un alt proiect semnificativ, care se leagă foarte strâns de persoana lui Szikszai Lajos. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea funcţiona o asociaţie care şi-a asumat rolul de a păstra tradiţia lui Wesselényi. Preşedintele asociaţiei fiind Szikszai, a luat în serios acest rol, care pentru mulţi părea unul protocolar. Asociaţia organiza periodic festivităţi de evocare-comemorare a personalităţii lui Wesselényi, publica opere biografice sau istorice şi încuraja crearea unor opere de artă în memoria lui Wesselényi. În această atmosferă, în octombrie 1891, la adunarea anuală a corpului didactic din comitatul Sălaj, profesorul Pungur Gyula a propus ca să se ridice în Zalău un monument în memoria baronului Wesselényi. Propunearea a fost înaintată adunării comitatului, care a susţinut-o şi încă în luna respectivă a fost ales un comitet de iniţiativă sub preşedinţia vicecomitelui Szikszai Lajos. Acest comitet a trimis circulare prin ţară, prin care solicita donaţii şi în anii următori au organizat acţiuni de strângere de fonduri pentru monumentul propus.

În 1894 au organizat un concurs de proiecte pentru artiştii plastici, însă la care au fost trimise doar două machete, care însă au fost respinse de comitetul de iniţiativă. Motivul respingerii a fost faptul că ambele proiecte îl reprezentau pe Wesselényi în calitatea sa de orator pe podium, ceea ce părea să nu surprindă suficient democratismul personajului… După insuccesul primului concurs de proiecte, cei din Zalău după ce au văzut macheta propusă de Fadrusz la comanda clujenilor (pentru Grupul statuar Matia Corvin), i-au încredinţat executarea unei machete adecvate a statuii lui Wesselényi. Fadrusz a venit în anul 1895 pentru prima dată la Zalău, să vadă locul unde va fi amplasat grupul statuar propus. În luna august a anului 1896 a fost prezentată la reşedinţa comitatului Sălajului, macheta din ghips a Grupului statuar Wesselényi. Macheta le-a plăcut localnicilor, astfel încât au fost de acord să semneze contractul de execuţie cu Fadrusz. Tot atunci au fost demarate şi amenajările şi construcţiile necesare pentru centrul Zalăului.

Szikszai Lajos nu a apucat finalizarea proiectului grupului statuar, dar a contribuit temeinic la realizarea lui. Drept recunoştinţă, sculptorul Fadrusz s-a gândit să se „revanşeze” şi a promis că va realiza o operă de artă în memoria lui Szikszai, care să fie amplasată în Zalău. Sunt unele surse care afirmă că bustul lui Szikszai din faţa spitalului edificat în „era Szikszai” ar fi opera lui Fadrusz. Alţii contestă şi spun că Fadrusz nu a mai apucat să onoreze promisiunea…

            Moartea, înmormântarea şi memoria lui Szikszai Lajos

În data de 31 august 1897, sălăjenii şi cei din Zalău au fost întristaţi de moartea fulgerătoare a lui Szikszai, care a suferit un atac de cord. La înmormântarea din cimitirul central din Zalău a fost condus de multe lume pe ultimul drum, s-au scris necrologuri, poeme de pomenire şi cinstire, au fost de faţă mulţi colaboratori şi prieteni.

Din presa vremii se cunosc toate detaliile, că judeţul ar fi vrut să realizeze un monument funerar grandios, dar văduva lui a refuzat şi astfel familia a realizat o piatră funerară de culoare gri, care mai poate fi văzută şi acum în cimitirul din Zalău, şi la care eventual trecătorii pot depune o floare sau să scoată câteva buruieni care cresc cu nemiluita pe mormântul neglijat. Contemporanii lui au vrut să imortalizeze memoria lui Szikszai cu un portret şi un bust amplasat în incinta sediului comitatului.

Szikszai Lajos a avut o viaţă activă şi a lăsat multe realizări utile şi/sau frumoase în urmă. Nu a apucat finalizarea tuturor proiectelor iniţiate (grupul statuar sau monografia judeţului), dar de ele ne bucurăm cu toţii chiar şi acum, după peste un secol de la dispariţia lui.

În special după 1989, uneori a fost evocată memoria lui Szikszai Lajos, parcă avem şi o străduţă cu numele lui în Zalău, iar şcoala din satul natal, Şamşud, de un deceniu poartă numele celui care a fost o minte luminată şi o persoană publică dedicată comunităţii.

László László

Alte articole

15 Thoughts to “De peste un mileniu în Sălaj şi de aproape un secol în România (VIII)”

  1. I.C.

    E prea lung, merge la o revistă, nicidecum la ziar! Nu l-am citit, nu-mi pierd atîta timp. Întrebare pentru dl László: Județul Sălaj/Szilágy megye există de peste un mileniu, cum insinuează el?

    1. Anonim

      ce stii tu? salajul exista inainte de burebista, e un izvor nesecat de securisti; magureanu, hellvig, ciolos, stanca, marc, bode, seres

    2. László László

      Mulţumesc pentru observaţii şi referiior la întrebarea DVS. În primul episod al serialului, acum 8 săptămâni am scris în legătură cu Sălaj, dar reaiu, că au fost şi alţii nedumeriţi, în legătura cu mileniul din titlul generic:
      1.De peste un mileniu în Sălaj (Ţara Silvaniei): După afirmaţiile lui Anonymus neamul lui Tuhutum (tribul condus de el, un trib maghiar) apare în zona numită mai târziu şi în prezent Sălaj, undeva în jurul anului 900. Eventual ceva mai târziu, deci oricum mileniul iese la numărătoare, dar chiar şi unsprezece secole…
      I.Evoluţia zonei numite Sălaj (Silvania în latină şi română, Szilágyság în maghiară.)
      Unele aşezări, denumiri de locuri, ape şi munţi din zonă sunt pomenite în documente medievale începând din secolul al XIII-lea. Aici nu ne referim doar la Anonymus (Ziloc, Zyloc, Mezes, Almaş, Crasna, etc.), ci şi la alte surse precum Regestrul de la Oradea, şi documente, diplome medievale etc.
      Din punct de vedere “oficial”, ca o unitate administrativă având numele de Sălaj/Szilágy apare doar în a doua jumătate a secolul al XIX-lea. Cu toate că au fost presupoziţii, că vreodată în Evul Mediu ar fi existat un comitat (judeţ) al Sălajului, însă anterior anului 1876: Szilágyság-Sălaj desemna doar o zonă geografică şi etnografică. Teritoriul zonei este variabil: între Văile Someşului-Sălajului şi Barcăului, având pe centru Valea Zalăului şi până la cursul mijlociu al Crasnei. Sălajul a fost apărat şi delimitat dinspre Transilvania de către Munţii Meseş, peste care Poarta Meseşană a fost principala trecătoare timp de aproape un mileniu.
      Comitatul Sălajului, (Szilágy vármegye) apoi judeţul Sălaj
      Iniţial (din Evul Mediu, că nu mergem înapoi în vremea dacilor şi romanilor, ci doar până după cucerirea zonei de Regatul Ungariei) teritoriul Sălajului mai sus descris a fost organizat în două comitate: 1.Solnocul de Mijloc (Középszolnok) cu centrul la Zalău şi 2.Crasna (Kraszna), cu centrul în cetatea Valcăului, apoi la Şimleu Silvaniei. Cele două comitate unificate în 1876 vor forma comitatul Sălajului, numit judeţul Sălaj din 1919, şi care va exista în această formă până la reorganizarea administrativă din 1925. (La unificare din 1876 s-au mai adăugat mici părţi componente din zonele limitrofe, Chioar etc.)
      Judeţul Sălajul interbelic (cel din 1925) a avut o mai mare întindere, la vechiul teritoriu au fost anexate două plase: Carei şi Valea lui Mihai. Astfel, partea vestică a judeţului se întindea până la graniţa româno-maghiară.
      După venirea comuniştilor la putere, în 1951 a avut loc o reorganizare administrativă a României, devenită Republica Populară Română din 1947. Deci în 1951 după modelul sovietic au fost înfiinţate regiuni mai mari, alcătuite din raioane. În cele nici două decenii de existenţă a regiunilor, au avut loc câteva modificări – reorganizări de semnificaţie mai mică pentru Sălaj. În această perioadă teritoriul Sălajului istoric a fost împărţit între trei regiuni: 1.Zalăul, Jiboul şi cu împrejurimile lor aparţineau de Regiunea Cluj. 2.Zona Cehu Silvaniei era la Regiunea Maramureş. 3.Şimleul cu împrejurimile aparţineau la Regiunea Crişana. (Cum s-a numit în ultima perioadă regiunea cu capitala la Oradea.)
      În decembrie 1967 conferinţa naţională a Partidului Comunist Român a elaborat o hotărâre „pentru îmbunătăţirea organizării administrativ teritoriale a ţării”, iar la 14 ianuarie 1968 o comisie de partid şi de stat a elaborat un proiect privind organizarea judeţelor şi municipiilor. În această primă variantă de propunere cu 35 de judeţe, nu a fost prevăzută reînfiinţarea judeţului Sălaj.
      Cu o lună după publicarea primei variante, în urma unor modificări, a fost legiferată înfiinţarea judeţelor şi municipiilor. Atunci s-a format judeţul Sălaj în forma sa actuală. (Unele surse spun, că meritul pentru înfiinţarea în 1968 a judeţului Sălaj a avut văduva lui Octavian Goga, doamna Veturia Goga, care trăia ia Ciucea.)
      Ca reşedinţă a judeţului a fost desemnată oraşul Zalău, deşi pentru titlu au mai candidat Şimleu Silvaniei şi Jibou. (Zalăul avea ceva mai mult de 15.000 de locuitorii, iar Şimleul peste 12.000)
      Ps.
      1.Departe de mine să fi insinuat că jud. Sălaj ar exista de un mileniu. (Dar zona istorico-etnografico-geografică actuală exista şi mai demult, şi va exista şiu după noi.)
      2.Aveţi parţial dreptate, că e puţin cam lungă, şi ar merge pentru o revistă, dar propunerea mea este ca cititorii să aibă ceva de lecturat pentru sfârşit de săptămână. În general presa cotidiană publică materiale -articole şi informaţii de “unică folosinţă”-, dar nu este interzis să scrii sau să publici şi ceva mai “consistent”. Iarcititorul alege: citeşte ori ba. (Sau poate revine mai târziu.)

  2. Anonim

    Dacă chiar nu înțelegi, ai nevoie de un consult!

  3. Anonim

    vin ungurii si fura ardealul

  4. Anonim

    Mare derbedeu acest Laszlo, cu titlul lui insultător la adresa statului român!

  5. Anonim

    Laszlo. Lászlo a scribe mai mult,decat ai citit matale o viata intreaga.

    1. Anonim

      Cît de mult „a scribe”? Vezi că virgula pusă greșit face de neînțeles mîzgăleala ta. Încearcă în maghiară, că în română nu știi „a scribe”.

  6. Annonymus

    Interesant cum sar xenofobii de fund insus. Atata stiu, atata fac. Se pare ca pentru unii ‘iubirea de tara’ = ‘ura fata de unguri’. Salajul nostru e plin de istorie comuna, si buna si rea. Deschideti ochii si invatati. Ducem azi acelasi trai indiferent de neam, sau?

  7. Anonim

    Dezvoltarea unei regiuni istoric vorbind ,nu tine de vointa unei persoane sau comunitati multi oameni de stiinta cu educatie in imperiu, au contribuit la dezvoltare ca efect al constiintei umanitatii nu ca apartenenta sociala. Ca la dezvoltarea zonei SALAJULUI au participat in timp mari personalitati salajene nu neaga nimeni , acesta este in fond rostul traitorilor pe acest pamant. Ca istoricul este un om inteligent care memoreaza si lasa urme in istorie este un adevar dar, laszlo punctele tale de vedere asupra laturii economice are vreo legatura cu retrocedarile IN INTEGRUM referitor la CONACELE GROFILOR ? esti inteligent stii ca multe cladiri au fost reabilitate ca apoi sa fie revendicate ce parere ai din pdv. istoric este corect? cred ca stii cate tone de aur au intrat in conturile proprietarilor cand au optat pentru plecare ( din salaj spre exemplu) in cazul in care nu stii ,mai citeste si din istoria scrisa in democretie .

  8. László László

    Pentru Anonimul de la 9:35
    1.”punctele mele de vedere asupra laturii economice are vreo legatura cu retrocedarile IN INTEGRUM referitor la CONACELE GROFILOR “. Punctul meu de vedere NU are vreo legătură cu deciziile amintite.
    Cunosc soarta unor conace, dar nu ştiu de vreunul din Sălaj care să fi fost renovat şi apoi restituit. (La Jibou castelul restituit nerenovat.) Poate că cei de la Patrimoniu au evidenţa lor.
    2.Consider că dacă cineva a fost odată despăgubit (optanţii în 1930 de exemplu), atunci nu este legal să ceară şi imobilele în natură. Dacă aveţi asemea informaţii, anunţaţi DNA, Parchetul, că mai sunt unele instituţii în domeniu.
    3.Ştiu că se vehiculează cantitatea de 100 de tone de aur, dar am impresia că este cam exagerată cantitatea. Cunosc şi rolul jucat de Titulescu în apărarea intereselor României. (Dacă reţin bine minte, România – BNR – acum are o rezervă în jurul cantităţii de 110-120 de tone. De unde putea plătii o sumă aşa de imensă acum aproape 90 de ani.
    4.În rest mulţumesc pt. îndemn, mai citesc şi scrieri istorice din prezent. (Cum îmi permite timpul.)

  9. Anonim

    Pentru 16.18 imi place punctualitatea, dreptatea cand se invoca cu buna credinta ,mai ales de catre oameni cititi , un singur lucru insa nu este corect acela ca ; la plecare hotararea de a pleca a fost luata de cei in cauza, si au fost compensati nu au mers cu mana goala , interesant insa a fost altceva au luat cu ei si arhivele de la fondul funciar . Se pune pe buna dreptate intrebarea “cu ce scop ” istoria este o materie frumoasa nu este corect sa fie asociata cu politica fie ea si temporara si mai e ceva ,. biserica nu trebuie amestecata cu politica

  10. László László

    Pentru Anonimul de la 7:28
    Hotărârea de plecare a fost luată de cei în cauză: Aşa a fost, doar că sub influenţa evenimentelor. (Pt. că au devenit din majoritari minoritari, din personaje influente persoane decăzute… ) Menţionez, că nu am magnaţi printre strămoşii mei. Cel puţin cinci generaţii, câte ştiu, dintre înaintaşii mei au fost oameni simplii de la ţară, agricultori, eventual meseriaşi sau angajaţi.)
    În privinţa compensării: Respectivii au plecat prin 1920, cel târziu prima parte a a anului 1921, că Tratatul de la Trianon lăsa un an ca să opteze pentru altă cetăţenie, iar ei au fost despăgubiţi prin 1930 sau după. Deci un deceniu erau fără venituri şi resurse. (Eventual aveau rezerve.)
    La plecare, deci prin 1920-1921 nu puteau să ia cu ei şi arhivele de la fondul funciar, deoarece aici în Transilvania era România (regim românesc), şi fondul funciar era sub controlul autorităţilor. Greu cred că funcţionarii de la Fondul Funciar ar fi riscat pentru viitorii “emigranţi”. (Dacă ne gândim logic şi nu emoţional.)
    Nu ştiu cine a amestecat istoria cu politica. Subsemnatul nu. Vă rog să aduceţi exemple din scrierile mele că aş fi procedat în acest sens. Răspund pentru scrierile, vorbele şi faptele mele.
    Sunt de acord că nici biserica nu trebuie amestecată cu politica. Nu am vreo funcţie politică şi nici bisericească. (Departe de mine…)
    Să transmiteţi aceste îndemnuri pentru cei în cauză: cei care au funcţii politice şi/sau bisericeşti.
    P.s.1.
    Am ţinut unele prelegeri şi pentru publicul românesc, ultimul pe 21 sept. a.c. (Chiar şi acest serial se bazează pe cele prezentate atunci!) Şi dacă o să mai ţin, dacă o sa mai fiu invitat să ţin, vă rog să veniţi şi puteţi pune întrebări, putem dialoga ca între oameni.
    Numai bine!
    P.s.2.
    Am spus public şi susţin şi în continuare, că ar fi bine să risipim din spaţiul public “sperietoare maghiară”, adică psihoza, că maghiarii vor Ardealul, ori maghiarii fură Ardealul, sau maghiarii au planuri “necurate” (= iredentiste) cu Ardealul. Nu ei, mai toţi (aproape toţi) concetăţenii mei maghiari din România, pur şi simplu dorim să trăim aici în înţelegere cu majoritarii români, nu căutăm harţa, ci mai degrabă dialogul şi înţelegerea. NU dialogul surzilor, care se compune din două monologuri, ci dialogul real şi acceptarea, cunoaşterea reciprocă.

  11. Anonim

    Pentru 16.23 Apreciez calificarea ca doalog al surzilor, neconforma cu nivelul discutiilor intre doua persoane cu bune intentii. Indraznesc sa cunosc doua probleme importante zic eu ce parere aveti de reletiile intre D_L VICTOR ORBAN si D_l IOHANNIS sau D-na DANCILA concret de ce vizitele de stat sau personale , se fac in ROMANIA sub umbrela sarbatorilor religioase , fara a fi instiintate autoritatile romane sau fara respectarea protocoalelor internationale ? A doua problema sensibila la care participa mai multi actori , de ce nu se respecta o sarbatoare nationala a poporului roman ca daca nu vrei, decent ar fi sa te abtii zic, fara a recurge la politica ? Pentru P.s.2. apreciez pozitia dvs. cu referire la ” sperietoare ” cine nu ar dori ca pozitia pe care o mentionati sa fie a tuturor din aceasta tara ? NU intotdeauna greselile in istorie au fost recunoscute sau indreptate si asta indiferent de care parte .Datoria noastra este sa luptam impreuna pentru adevar . Multumesc pentru promtitudinea raspunsurilor.

  12. László László

    Pentru cel de la 22:42:
    1.Dialogul surzilor nu s-a referit la schimbările de mesaje de pe acest sit, ci pe dialogurile formale şi paralale.
    2.Nu cunosc detaliile relaţiilor dintre PM Ungariei şi Preşedintele +PM României. Cum văd de aici de pe margine şi din provincie relaţiile sunt: SPORADICE şi FORMALE. (În fond nu sunt fanul nici unuia din cei trei, am respectul pentru funcţiile îndeplinite, dar nu neapărat pentru persoanele respective.) Cât priveşte vizite neoficile sau inoportune, într-o lume liberă, şi cred UE face parte din ea, oricine poate să margă und vrea, să sfinţească biserici, să inaugureze şcoli sau monumente. (Nu cred că oficialităţile din Ungaria ar avea ceva de protestat, dacă din 365 de zile să se găsească un demnitar al Statului Român să meargă în vizită la Jula, Michicherec sau în Bichiş, să vadă ce mai face comunitatea românească de acolo.) Că în mod normal orice Patrie Mamă, trebuie să aibă grijă de fii săi rătăciţi din cauza istoriei.)
    3.Poţi respecta o sărbătoare şi prin faptul că stai acasă, dar sper că aici nu vă referiţi la cuvântul meu rostit în sala Transilvania din 26 oct. a.c. Dacă da, atunci vă spun, că acolo nu am făcut şi nu fac politică, şi nu amestec nici istoria cu politica şi nici invers.
    4.Greşelile istoriei pot fi asumate (de urmaşi, de politicieni şi de formatorii de opinie), dar nu ştiu în ce măsură pot fi îndreptate…
    5.”Datoria noastra este sa luptam impreuna pentru adevar .” Acest lucru încerc să fac din propria voinţă.

Leave a Comment