E oficial: Vinerea Mare, zi liberă

„Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creştină numite << Triduum Sacru >>, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare”, susţin iniţiatorii proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii . Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale UE. Preşedintele Comisiei de muncă,…

Mai mult...

Problemele la instalaţiile electrice, principala cauză de producere a incendiilor

Pompierii sălăjeni au intervenit în ultima săptămână la 56 de evenimente, dintre care şase incendii, o îndepărtare de elemente parţial desprinse la faţada unui imobil de pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău şi 49 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat de către echipajele SMURD. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj, cea mai frecventă cauză probabilă de incendiu a fost de natură electrică. În acest context, pompierii avertizează că la exploatarea instalaţiilor electrice se interzic înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întrerupătoarelor automate cu altele…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condițiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariția și dezvoltarea dăunătorului Anthonomus pomorum (Gărgărița florilor) care poate cauza pierderi importante la culturile de măr și păr. Produse recomandate pentru tratamentul chimic: Calypso 480 SC – 0,02% sau Poleci 30-50 ml/hl apa (0,03 – 0,05%). Tratamentul se asociază cu cel pentru combaterea făinării și pentru reducerea rezervei unor boli: rapăn, boli de scoarță, focul bacterian al rozaceelor, folosind un produs pe bază de sulf: – Microthiol Special – 0,3% sau Thiovit JET 80 WG – 0,3% sau Kumulud DF…

Mai mult...

Peste 300 de copii înscrişi în clasa pregătitoare în doar două zile

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019 (prima etapă). Potrivit datelor înregistrate în sistem, în primele două zile de înscriere (8 și 9 martie), în județul Sălaj au fost completate 310 de cereri. Dintre acestea, 276 cereri vizează copii cu vârsta de 6 ani, împliniți până la data de 31 august 2018, inclusiv, iar alte 34, copii cu vârsta de 6 ani, împliniți începând cu data de 1 septembrie 2018. Potrivit Ministerului Educației Naționale, în primele două zile de…

Mai mult...

Tovarăși, luați cu lămâie…

Pentru aproape întreaga suflare social-democrată din România, așa-zisul Congres extraordinar PSD care a avut loc sâmbătă a fost, realmente, prilej de sărbătoare și voie bună. Am urmărit și eu, doar din pur interes jurnalistic, ce s-a întâmplat la București și, sincer să fiu, la final, după ce am tras câteva concluzii în sinea mea, nu am știut dacă să râd, să plâng, să rămân, să fug cât văd cu ochii… Prima observație pe care vreau să o fac în legătură că “marea adunare pesedistă” de la București este că, în…

Mai mult...

Poliția și RAR-ul, la pândă în trafic: nereguli grave descoperite la autoturismele sălăjenilor

Poliţiştii rutieri împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfăşurat în județ, în perioada 1 ianuarie-28 februarie a.c. două acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Echipele de control au verificat buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie a autovehiculelor, a instalaţiei de iluminare şi semnalizare, precum şi reglajul acesteia. De asemenea, poliţiştii au verificat concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice ITP şi a asigurării obligatorii.  Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 84 de…

Mai mult...

A acroșat un pieton în timp ce parca autoturismul

Un accident de circulație a avut loc în municipiul Zalău, în parcarea Sălii Sporturilor “Gheorghe Tadici”, duminică, 11 martie, la orele amiezii. O tânără  de  27 ani, din Zalău, în timp ce efectua manevra de mers înapoi nu s-a asigurat corespunzător și a acroșat o femeie de 44 de ani din județul Cluj, care se afla în parcare. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 

Mai mult...

Sălăjeancă răsplătită cu Marele Premiu al Festivalului “Rozmarin în colţul mesei”

Alexandra Antal, solistă vocală colaboratoare a Ansamblului folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a câștigat Marele Premiu la cea de-a cincea ediție a Festivalului concurs de folclor „Rozmarin în colțul mesii”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare la Medieșu Aurit, în 11 martie. Născută în 2 februarie 2001, Alexandra-Maria Antal este din Recea, comuna Vîrşolţ şi studiază la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău, în clasa a XI- a. A început să cânte de la vârsta de 6…

Mai mult...

Schimbările meteo bruște: cum ne este afectat organismul

Conceptul de meteoropatie nu este unul nou. Acest termen, folosit pentru a defini afecţiunile care se activează sau se acutizează atunci când au loc schimbări bruşte de vreme, a fost explicat de marele Hipocrate, care  ştia totul despre acest subiect în urmă cu 2.400 de ani. Multe relaţii cauză – efect între timp şi afecţiuni au fost intuite în secolul IV î.h. de grecul Hipocrate, cel care este considerat părintele medicinei moderne. El susţinea că toate maladiile sunt cauzate de două categorii de factori: din prima categorie fac parte mediul, clima, apa…

Mai mult...

Opinia cititorului: “Trotuarul de pe strada Corneliu Coposu, la fel de plin de gropi ca acum un an”

Sunt un locuitor al municipiului Zalău, am sesizat acum mai mult de un an, autoritățile, prin intermediul rubricii dumneavostră, despre gropile care acum sunt transformate în cratere, de pe strada Corneliu Coposu. În urmă cu un an, copilul meu s-a împiedicat, călcând într-o astfel de groapă, și s-a lovit la cap. Incidentul prin care am trecut eu nu este singular. Am întrebat atunci ce se întâmplă cu această stradă. Eu știu că atunci când promiți, în calitate de candidat la primăria unui oraș, trebuie să încerci să faci măcar ceea…

Mai mult...

Zvonoteca

# Au ajuns citadinii şi prin Dumbrăvi, cică pentru a toaleta copacii. Ce-au lăsat în urma lor, să ferească Ăl de Sus! Arbori ciuntiţi, mormane de crengi şi crenguţe ce blochează locurile de parcare şi, pe alocuri, trotuarele. Ca să ştie toţi de hărnicia lor, au lăsat resturile vegetale pe unde au apucat, şi duşi au fost… cu zilele! # Din ciclul “începută şi abandonată” face parte şi reabilitarea une străzi din urbe, pe care autorităţile au anunţat-o cu surle şi trâmbiţe hăpt în toiul iernii. Cum, de obicei, iarna…

Mai mult...