Câțiva dintre cei aleși să ne apere interesele și să ne sprijine cu soluții, din Primăria Zalău, s-au supărat pentru felul în care am pus problema într-unul din articolele apărute miercuri, referitor la problema gunoiului din municipiu, în general, și a gunoiului vegetal (crengi, iarbă, resturi vegetale, frunze) în special. Pentru ca problema să fie pe deplin lămurită și nu mai existe orgolii rănite inutil, am să îmi spun punctul de vedere referitor la acest subiect care reprezintă – deși unii nu vor să recunoască asta – o problemă de…
Mai mult...Lună: februarie 2018
Biletele pentru partida dintre HC Zalău şi Kastamonu Belediyesi se pun în vânzare vineri
Handbal Club Zalău va susţine sâmbătă, începând cu ora 17, manşa tur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF. Handbalistele conduse de Gheorghe Tadici se vor duela cu turcoaicele de la Kastamonu Beledyesi, într-o partidă ce va avea loc în Sala Sporturilor din municipiu. Biletele pentru acest meci vor fi puse învânzare vineri, între orele 15 – 17, la casieria Sălii Sporturilor, iar tichetele care nu vor fi vândute, pot fi achiziţionate sâmbătă, începând cu ora 15. Preţul unui bilet este de 10 lei şi va include şi program…
Mai mult...Rămâne cum am stabilit: Sectorul de drum dintre Poiana Blenchii şi limita cu Maramureşul rămâne închis
Ca urmare a analizei situației de urgență generată de dislocările necontrolate de bolovani din cadrul versantului vestic pe sectorului de drum județean DJ 109 F, Poiana Blenchii – limită județul Maramureș, respectiv km 10 +370, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj care a avut loc miercuri, s-a hotărât menținerea măsurilor dispuse în data de 22 februarie 2018, referitoare la închiderea pe o perioadă nedeterminată a acestui sector de drum și la stabilirea rutelor ocolitoare pentru devierea circulației. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă…
Mai mult...Adversar dificil pentru câştigătoarea campionatului judeţean la barajul pentru promovarea în Liga a III-a
Câştigătoarea Ligii a IV-a Sălaj va întâlni la barajul pentru promovarea în Liga a III-a reprezentanta judeţului Cluj. Dacă în Sălaj se dă o luptă strânsă între Unirea Mirşid, Dumbrava Gâlgău şi Rapid Jibou, în campionatul din judeţul Cluj pare să fie o favorită certă, Arieşul Turda, care a înregistrat 15 victorii şi o remiză în 16 etape. În luna decembrie a anului trecut, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adus o serie de modificări la „Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Jocurilor de Baraj pentru Promovarea în…
Mai mult...Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din județ, în ședință la Inspectoratul Şcolar
Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj a fost, miercuri, 28 februarie, gazda unei întâlniri de lucru cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din județ. Potrivit unei informări făcute de Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al instituției amintite, în cadrul ședinței au fost prezentate şi dezbătute următoarele aspecte: graficul unic de monitorizare şi control prin inspecţia şcolară, din semestrul al II-lea , anul școlar 2017-2018; metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2018-2019 (conform Anexei la Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5485/ 13. 11. 2017); metodologia şi…
Mai mult...Pericol de moarte: la volan, în aburi de alcool
Un șofer aflat sub influența alcoolului a fost prins conducând pe drumurile publice, în urma unui control de rutină efectuat de polițiștii Secției 7 Nușfalău. Oamenii legii au întocmit dosar penal. Polițiștii au oprit pentru control, marți, 27 februarie a.c., la ora 23.00, în localitatea Valcău de Jos, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Sîg. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de…
Mai mult...A murit reputatul medic Ioan Mîndraș
O veste cumplită s-a abătut, marți, peste toți cei care-l cunoșteau pe reputatul medic Ioan Mîndraș, odată cu trecerea acestuia în neființă. Doctorul Ioan Mîndraș s-a născut în 26 martie 1928, în localitatea Beudiu din județul Bistrița Năsăud. A urmat cursurile Școlii elementare din localitate, apoi pe cele ale Liceului Grăniceresc ,,George Coșbuc“ din orașul Năsăud, unde a avut rezultate excepțioonale la învățătură, obținând la examenul de Bacalaureat cea mai mare medie. În perioada liceului, a ocupat funcția de secretar al Societății literare a liceului, ,,Virtus Romana Rediviva“. În anul…
Mai mult...Înaintări în grad la ISU „Porolissum” Sălaj
Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită miercuri, 28 februarie, a fost o zi fericită pentru câteva cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Porolissum – Sălaj, Astfel, patru subofiţeri şi un ofiţer din ISU Sălaj au fost înaintați la gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, astfel: de la gradul de locotenent la gradul de căpitan, Opriş Florin; de la gradul de plutonier adjutant la gradul de plutonier adjutant-şef, Pop Ioan Sorin şi Tonko Vilmos; de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant, Chiş Dan…
Mai mult...O femeie din Letca a „poftit” la telefonul mobil al altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Zalău au identificat marți, 27 februarie a.c., o femeie de 31 de ani, din comuna Letca, bănuită de comiterea unui furt de telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în data de 23 ianuarie a.c., persoana bănuită de comiterea faptei, profitând de neatenția unei tinere din Zalău, ar fi sustras telefonul mobil din buzunarul hainei acesteia. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 800 de lei, a fost recuperat, telefonul fiind restituit părții vătămate. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul…
Mai mult...Mai mulți tineri sălăjeni vor beneficia de ajutorul pentru cumpărarea unui calculator nou
Venitul brut pe membru de familie necesar pentru accesarea programului de stimulare a achiziției de calculatoare destinat tinerilor ar urma să se majoreze, ceea ce înseamnă că mai multe persoane s-ar putea bucura de ajutorul în valoare de 200 de euro. Așa prevede un proiect de act normativ pus recent în discuție publică de către Ministerul Educației Naționale (MEN). Proiectul de hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare a fost pus recent în dezbatere de…
Mai mult...Ghidul solicitanților pentru acordarea de finanțări nerambursabile, pe site-ul Centrului de Cultură
Ghidul solicitanților pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru programe/proiecte și acțiuni culturale de interes general în anul 2018 a fost publicat pe site-ul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS), www.culturasalaj.ro, la secțiunea Agenda culturală. Termenul limită de depunere a proiectelor de solicitare a finanțării nerambursabile este de 13 aprilie 2018, ora 13, conform anunțului de participare. Prin bugetul CCAJS pe anul 2018 s-a aprobat suma de 100.000 de lei pentru acordarea de finanțări nerambursabile.
Mai mult...Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic atenție sporită și prudență
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din aceste zile, polițiștii sălăjeni recomandă atât conducătorilor auto cât şi pietonilor, să manifeste atenție și prudenţă în trafic, respect față de ceilalți participanți la trafic și respectarea cu strictețe a regulamentului rutier. Înainte de a porni la drum, este indicat ca șoferii să se intereseze de starea drumurilor și să se asigure că au autoturismele echipate cu anvelope de iarnă. Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă…
Mai mult...APIA Sălaj se pregătește de Campania de subvenții 2018
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că derulează, în această perioadă, Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2018, sub sloganul: “Drumul către o agricultură performantă trece pe la APIA. Depune Cererea Unică de Plată şi în 2018!”. În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, Cererile Unice de Plată se depun la Centrele judeţene şi locale APIA începând cu prima zi a lunii martie, până cel târziu în data de 15 mai 2018. România, în calitate de stat membru al…
Mai mult...Câştigătoarea Ligii a IV-a Sălaj va întâlni reprezentanta judeţului Cluj la barajul pentru promovarea în Liga a III-a
La sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc miercuri dimineaţa tragerea la sorţi a jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Echipa care va câştiga Liga a IV-a Sălaj urmează să se dueleze cu reprezentanta judeţului Cluj. Meciul tur va avea loc pe terenul echipei clujene, iar returul se va desfăşura pe terenul formaţiei care va câştiga Liga a IV-a Sălaj. Vom reveni cu detalii.
Mai mult...