Accident în Ciumărna: tânără de 19 ani ajunsă în stare gravă la spital

Un accident de circulație produs din cauza imprudenței la volan, a avut loc sâmbătă, în jurul orei 16.30, lângă Ciumărna. O tânără de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul pe DN1 F, din cauza imprudenței la volan, pe o porțiune de drum în aliniament, a pierdut controlul direcției, a ajuns pe contrasens și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Pasagera din dreapta, o tânără de 19 ani, a fost grav rănită și a fost transportată de urgență la spital. Șoferița s-a ales cu…

Mai mult...

Atleţi din opt ţări au alergat la Semimaratonul de la Zalău

Primăria Zalău, în parteneriat cu Runners Club Cluj Napoca şi TenarisSilcotub a organizat sâmbătă prima ediţie a Semimaratonului de la Zalău, un eveniment la care au fost prezenţi peste 700 de atleţi din opt ţări: România, Algeria, Austria, Italia, Kenya, Reunion, Ucraina şi Ungaria. La start s-au aliniat atât atleţi profesionişti, cât şi amatori, care au concurat în proba de semimaraton, la ştafetă de 3×7 kilometri, cursă de 7 kilometri, cursă de 3 kilometri şi cursa copiilor. În cursa de semimaraton au concurat 170 de alergători, cei mai mulţi fiind…

Mai mult...

Accident grav cu cinci victime în apropiere de Șărmășag

Un grav accident de circulație s-a produs vineri, în jurul orei 17, pe Drumul Național 1F între localitățile Sălăjeni și Șărmășag, eveniment rutier soldat cu rănirea a cinci persoane. Din informațiile primite de la Inspectoratul de Poliție Sălaj a rezultat faptul că o tânără, în timp conducea autoturismul proprietate personală pe un drum lateral, fără să se asigure și să respecte indicatorul << cedează trecerea >>, a intrat pe drumul principal, autoturismul fiind lovit în plin de un alt autoturism care circula regulamentar, fiind condus de un bărbat de 45…

Mai mult...

În numele aberației și a sfântului minister, amin!

Nu încetez să mă minunez de tâmpeniile debitate de onor Ministerul Educației, însușite cu resemnare de Inspectoratele școlare județene care, evident, stau aliniate și cu dragul de partid în sân, ori frica în chiloți, după caz. Nu emite nimeni niciodată o obiecție, nu sare nimeni ca ars, nu deranjează pe nimeni nimic. Totul este bine, frumos și util. Nu mai dezvolt polemica cu manualul de educație fizică, o anomalie greu de imaginat și imposibil de susținut pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, și numai descriu lacunele grave, găurile mari…

Mai mult...

HC Zalău va debuta în cupele europene în data de 14 octombrie

Federaţia Europeană de Handbal a făcut publice datele de disputare ale partidelor din cadrul turului doi preliminar al Cupei EHF, competiţie în care va evolua şi Handbal Club Zalău. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici se va duela cu formaţia turcă, Ankara Yenimahalle, campioana Turciei în 2015 şi vicecampioană naţională în sezonul trecut. Meciul tur va avea loc duminică, 14 octombrie, începând cu ora 11:30, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, iar returul este programat o săptămână mai târziu, de la ora 17, la Ankara. HC Zalău s-a calificat direct în turul…

Mai mult...

Niciun ban de la bugetul judeţului pentru salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin

Încercarea consilierilor liberali de a convinge conducerea judeţului să aloce bani pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin a fost sortită eşecului. Majoritatea aleşilor au votat vineri, 29 septembrie, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Sălaj, împotriva proiectului iniţiat de către liberali în vederea finanţării acestui demers cu 100.000 de lei din fondul de rezervă bugetară. Este pentru a şasea oară când administraţia judeţeană spune „nu” unei solicitări ce priveşte asigurarea de fonduri pentru monumentul istoric de la Bădăcin. Casa marelui om politic nu este funcţională în prezent, orice…

Mai mult...

Încă nouă medicamente, adăugate pe lista celor compensate sau gratuite

Executivul a introdus încă nouă molecule pe listele medicamentelor compensate sau gratuite de care beneficiază asigurații, pe bază de prescripție medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sau cei înscriși în programele naționale de sănătate, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern. Această măsură are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni la care nu există metode de tratament satisfăcătoare. Cele nouă medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul…

Mai mult...

Volume apărute la „Caiete Silvane”, lansate la Festivalul Internaţional de Carte

Mai multe volume apărute la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj vor fi lansate marţi, 3 octombrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte „Transilvania” de la Cluj-Napoca. Ajuns la ediţia a V-a, evenimentul cultural se va desfăşura în Piaţa Unirii, lansările fiind programate la ora 15.30. Este vorba despre volumele „Floreta de exercițiu” de Marcel Lucaciu (în colaborare cu Editura Școala Ardeleană), colecția „Poesis”, 2017; „Polifonii în wordissimo” de Carmen Georgeta Ardelean, colecția „Scriitori sălăjeni”, 2017; „Primăvara Poeziei XVII A költészet tavasza”, colecția „Antologii”,…

Mai mult...

“Plata defalcată a TVA” – o nouă întâlnire a Fiscului cu contribuabilii

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj va organiza luni, 2 octombrie 2017, de la ora 10, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj, str. Corneliu Coposu nr. 3 din municipiul Zalău, o nouă întâlnire cu contribuabilii. Cu această ocazie, reprezentanţii AJFP Sălaj vor prezenta aspecte legate de O.G. 23/2017 din 30 august 2017 privind plata defalcată a TVA.

Mai mult...

Locuri de muncă în sectorul agricol, în Spania

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă ANOFM, prin serviciul de ocupare Eures România, oferă 800 locuri de muncă vacanţe la nivel naţional (din care 200 pentru cupluri) în Spania, pentru muncă sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru muncă la câmp, cu vârstă cuprinsă între 18–50 ani), pantru primăvara anului viitor. Nu se solicită experienţă în acest domeniu. Durata contractului de muncă este de aproximativ trei luni, perioada estimată de angajare fiind februarie-martie 2018. Timpul de lucru va fi de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărțite în șapte zile, una din ele fiind zi liberă ce ar putea să nu coincidă cu ziua de duminică. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Salariul oferit este de 40,43 euro/zi, plătibili prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2 la sută impozit pe…

Mai mult...

A fost aleasă soluția care va remedia problemele din subteranul Pieței Centrale

Problemele întâmpinate de cei care lucrează la reamenajarea spațiului din jurul Halei agroalimentare zălăuane sunt mai serioase decât s-a crezut inițial. Dacă până luna trecută soluțiile de remediere a deficiențelor apărute pe parcursul lucrărilor păreau să fie mai simple și mai puțin costisitoare, după evaluarea situației existente în subteran, de către specialiști, concluziile au fost îngrijorătoare. Societatea care efectuează lucrările a întrerupt lucrul, nedorind să își asume continuarea acestora după surprizele descoperite în subteran. S-a procedat la efectuarea unei expertize care să arate exact care este situația și ce probleme…

Mai mult...

Primarii vor avea linie telefonică directă cu distribuitorul de energie electrică

La nivelul judeţului Sălaj va fi înfiinţată o linie telefonică dedicată comunicării directe între primării şi compania Electrica, măsura fiind propusă după ce furtuna din 17 septembrie a lăsat fără energie electrică 95 de localităţi. Atunci, apelurile disperate ale consumatorilor lăsaţi în beznă au blocat liniile telefonice existente. Potrivit prefectului Florin Florian, viitoarea linie va putea fi folosită doar de către primari, ale căror numere vor fi cuprinse într-o bază de date. “Ce-am constatat în timpul gestionării acestui tip de eveniment au fost apelurile multiple, atât ale cetăţenilor, cât şi…

Mai mult...

Primăria Zalău îi va hrăni doar pe nevoiașii care vor munci în folosul comunității

Un Proiect de hotărâre ce se va fi supus consilierilor locali municipali în ședința viitoare de Consiliu local Zalău, va modifica modalitatea prin care municipalitatea acordă una sau două mese, zilnic, persoanelor asistate social care sunt apte de muncă. Astfel, printr-o propunere venită din partea conducerii Primăriei Zalău, cei care sunt apți de muncă și beneficiază în fiecare zi de una sau două mese gratuite la Cantina socială a Primăriei Zalău, trebuie să fie de acord să desfășoare o activitate în folosul comunității. Beneficiarii acestor drepturi sociale, apți de muncă…

Mai mult...