Zvonoteca

# Mulțumim din inimă partidului pentru că ni l-a adus pe Liviu Dragnea la Zalău! Da, citiți foarte bine. Îi mulțumim și chiar insistăm ca teleormăneanul să vină cât mai des prin zonă. Doar așa vom avea curățenie „lună”, se vor toaleta copacii, se vor peticii drumurile, iarba va fi tunsă la un centimetru și jumătate, iar Zalăul va mirosi a proaspăt. Zilele astea, pe traseul ce urma să-l parcurgă „el lider maximo”, totul lucea și arăta ca nou. No, vedeți că se poate?! Amu, dați pe „repeat”, please…

# Atenție sporită dacă suferiți cu inima și faceți o escală în hala agroalimentară zălăuană, în această perioadă. Au apărut cireșele pe tarabe (aduse, din ultimele informații, de pe Marte) la 40 de lei kilogramul. O persoană adultă, firește, abia se satură cu un kilogram din aceste fructe din care, fără cozi și sâmburi, rămâne un pumn de fructe. Nici căpșunii nu se dau bătuți, puteți lua (foarte probabil niște făcături umflate cu chimicale) la 20 de lei kilogramul, o bunătate la preț de nimic. Cu toate acestea, cumpărători sunt; însă nu s-a stabilit dacă aceștia sunt turiști străini, personalități politice fără probleme materiale, sosite pe meleagurile noastre la un congres de partid care a avut loc zilele trecute sau români care au solicitat mici împrumuturi bancare pentru a se aproviziona cu asemenea… hai să le zicem fructe.

Leave a Comment