Pasionaţii de obiecte vechi şi valoroase îşi dau întâlnire, sâmbătă, 5 mai, la Zalău, în cadrul unei noi ediţii a Târgului Colecţionarilor. Este pentru al şaselea an în care Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Asociaţia Colecţionarilor din Judeţul Sălaj organizează acest eveniment. Evenimentul se va desfăşura între orele 7 şi 14, în incinta Centrului, şi va reuni expozanţi din judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Neamţ, Sălaj, dar şi din Ungaria. La standurile lor, aceştia vor expune obiecte de colecţie constând în monede, cărţi poştale, medalii,…
Mai mult...Etichetă: salaj
Sălăjeni, mai e puțin până la viitoarea minivacanță
O nouă minivacanţă va fi pentru unii angajaţi, la sfârşitul lunii mai. Ar putea fi şi cea mai mare din acest an. La sfârşitul lunii se sărbătoresc Rusaliile, iar în aceeaşi săptămână şi 1 Iunie, Ziua Copilului, astfel că weekend-ul prelungit, de trei zile, s-ar putea extinde, dacă autorităţile vor decide în acest sens. ZILE LIBERE, după minivacanţa de 1 Mai, până la sfârşitul anului 2018: 27 mai (duminică) şi 28 mai (luni), prima şi a doua zi de Rusalii 1 iunie (vineri), Ziua Copilului; 15 august (miercuri), Adormirea Maicii…
Mai mult...Câştigătorii Concursului judeţean de recitare
Câştigătorii Concursului judeţean de recÎn cadrul ediţiei a XVIII-a a Festivalului Internațional „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza” s-au desfăşurat simultan, sâmbătă, 28 aprilie, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Concursul judeţean de recitare din poezia românească și Concursul de recitare în limba maghiară. La secția română s-au înscris 42 de concurenți, 29 de elevi ai școlilor gimnaziale din județul Sălaj și 13 elevi de licee și colegii. Juriul – alcătuit din scriitorii și profesorii Marcel Lucaciu (președinte), Ion Pițoiu-Dragomir, Viorel Tăutan și Daniel Hoblea (membri) –…
Mai mult...Spectacol pe tema abuzului sexual, la Centrul de Cultură
Spectacolul „Cirque du Verité“, un one-woman-show al actriţei Codruţa Varadi, va fi pus în scenă la Zalău, sâmbătă, 5 mai. Evenimentul, ce va avea loc la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, este un spectacol despre patru situații în care cuvântul „NU” nu a contat, punând reflectorul pe o realitate crudă, un adevăr dincolo de normalitate, un act greșit, injust: abuzul sexual. Spectacolul, parte din proiectul de teatru educativ „Ef(f)ect-Af(f)ect“, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este interzis persoanelor sub vârsta de 16 ani şi este supra-titrat în…
Mai mult...Festival-Concurs de Cultură Tradițională în Anul Centenarului la Șimleu Silvaniei
În zilele de 3 și 4 mai 2018, la Șimleu Silvaniei va avea loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Creație Populară Românească ”Tinere Speranțe – Tradiții”. Concursul are trei secțiuni: ”cântecul străbun”, la care pot participa interpreți de folclor, atât vocali cât și instrumentiști, iar ca noutate, de anul acesta pot să participe și rapsozi ai cântecului popular românesc; concursul cuprinde de asemenea secțiunea ”pictură” cu tematica din cultura tradițională și secțiunea ”costum popular”, costume reeditate după modelul costumului autentic românesc fără elemente de kitsch,…
Mai mult...Artişti fotografi din patru ţări imortalizează frumuseţile Sălajului
Pentru al doilea an consecutiv, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează Tabăra de Fotografie „Sălaj. Frumusețe, tradiție, poveste”, în colaborare cu Varadinum Foto Club Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sălaj Plus” sub egida Uniunii Internaționale a Fotografilor (IUP). La ediția din acest an, ce va avea loc în 11-17 mai, și-au anunțat participarea artiști fotografi din țară și din străinătate, distinși cu numeroase premii la concursurile internaționale de fotografie: Leif Alveen (Danemarca), Urs Albrecht (Elveția), Volodimir Norba (Ucraina) – preşedintele Asociației Artiștilor Fotografi din Transcarpatia, Adela…
Mai mult...La Permise şi Paşapoarte, ziua de 30 aprilie va fi recuperată în 5 mai
Angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple și cei ai Serviciului Regim Permise și Înmatriculări din cadrul Instituției Prefectului Județului vor recupera timpul de lucru aferent zilei de 30 aprilie, stabilită la zi liberă, în ziua de sâmbătă, 5 mai, care va fi una cu program normal de lucru. În aceste condiții, cetățenii pot realiza o programare online pentru înmatricularea/radierea vehiculelor și pentru data de 5 mai, se menţionează într-un comunicat de presă al Prefecturii. Sursa citată reaminteşte că la transcrierea vehiculelor din județul Sălaj și la…
Mai mult...Episcopul Sălajului, în vizită canonică pe pământ mexican
După ce în anii trecuţi a vizitat, în interes de serviciu, Africa de Sud, Iran, Australia, Noua Zeelandă, Madagascar, în aceste zile, Petroniu, episcopul Sălajului, călătoreşte prin America Latină, în cadrul unei vizite canonice. Potrivit unei informari postate pe site-ul Episcopiei Sălajului, în perioada 18-30 aprilie, liderul ortodox vizitează Mexicul, însoţit fiind de vicarul eparhial, preotul Ionuţ Pop, şi de consilierul administrativ-biserices, preotul Ion Ardelean. Cu prilejul „excursiei” de 13 zile, episcopul a ajuns şi în Guatemala, unde, în 22 aprilie, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, mitropolitul grec ortodox al…
Mai mult...Mersul autobuzelor Transurbis în minivacanța de 1 Mai
Primăria Municipiului Zalău anunță călătorii că Programul de circulație al autobuzelor SC Transurbis SA în perioada 30 aprilie – 1 mai 2018 va fi unul special, după cum urmează: În data de 30 aprilie, autobuzele vor circula conform programului de vacanță a elevilor. În data de 1 mai, autobuzele vor circula conform programului de sâmbăta. Din data de 2 mai, autobuzele vor circula conform programelor afișate în stații.
Mai mult...Echipa Liceului „Voievodul Gelu”, premiată la Cluj
Elevii Maria Chiş, Ioana Harlişca şi Bogdan Bucur, din clasa a XI-a, profil ştiinţele naturii, de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău, au fost răsplătiţi cu premiul I la Sesiunea ştiinţifică „O carieră în inginerie”, organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Evenimentul s-a desfăşurat în 26 aprilie şi a reunit studenţi din programele de licenţă, masterat şi doctorat, elevi de liceu şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar (în calitate de îndrumător/coordonator al elevilor/studenţilor sau auditor). Echipa din Zalău, coordonată de către prof. dr. Dumitru Pop, s-a înscris în…
Mai mult...Palmă peste obrazul gros al autorităților sălăjene: Primăria Oradea donează 50.000 de euro pentru reabilitarea Casei „Iuliu Maniu”
Ce nu au reușit (sau nu au vrut) autoritățile sălăjene, au făcut alții. În ședința Consiliului Local Oradea de joi, 26 aprilie, a fost supusă la vot alocarea unei sume foarte importante pentru reabilitarea Casei memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Potrivit proiectului, sprijinul financiar vine în urma unui protocol de parteneriat încheiat între Primăria Oradea şi Episcopia Greco-Catolică, în proprietatea căreia se află imobilul. Aleşii orădeni au dat undă verde, joi, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, unui proiect privind sprijinirea cu 233.000 lei (aproximativ 50.000 de euro) a…
Mai mult...Șase accidente grave în ultimele luni: “Zebrele” periculoase din Șimleu, în atenția autorităților
Drumul Național 1H care se suprapune cu cea mai circulată stradă din Șimleu Silvaniei – strada Partizanilor – are, în cel puțin două puncte situate în oraș, un potențial ridicat de pericol pentru traficul rutier și pietonal. Pe două dintre trecerile de pietoni situate pe această stradă, aflate la o distanță de circa 100 de metri una de cealaltă, au avut loc în ultimele luni nu mai puțin de șase accidente rutiere soldate cu rănirea a cinci persoane și un deces, în accidentul de săptămâna trecută. Pe de o parte,…
Mai mult...Mii de locuri pentru rezerviștii care vor să se încadreze în Armată ca voluntari
Centrului Militar Judeţean (CMJ) Sălaj ne-a pus la dispoziție în vederea informării celor interesați, detalii de ultimă oră legate de înscrierea pe locurile de rezerviști voluntari. CMJ Sălaj asigură consilierea şi înscrierea pentru rezerviştii voluntari, o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a personalului militar în activitate. Pentru anul 2018, la nivel naţional sunt disponibile peste 3.400 de posturi. Ca element de noutate faţă de anul trecut, anul acesta sunt şi posturi de cadre militare, dintre care ofiţeri (aproximativ 380), maiştri militari (aproximativ 140) şi subofiţeri…
Mai mult...Alimentaţia sănătoasă, promovată în grădiniţele din Sălaj
Aproape 4.700 de copii din 182 de grădiniţe sălăjene vor participa, în perioada 23 mai-1 iunie, la concursul „Consumul de lapte în ochii copiilor”. La finalul întrecerii, ce are ca temă beneficiile oferite de o alimentaţie sănătoasă, vor fi acordate, în fiecare grădiniţă, câte un premiu I, II, III şi o menţiune, constând în enciclopedii, cărţi de colorat, acuarele, creioane colorate şi carioci. Pentru implicare, toţi „grădinarii” vor fi răsplătiţi cu carţi de colorat şi carioci. În cadrul aceluiaşi eveniment, vor avea loc degustări de miere şi activităţi de grădinărit…
Mai mult...