Secţia Dermato-Venerice se pregăteşte să-şi strângă catrafusele

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău nu va reuşi să facă toate demersurile necesare pentru a elibera imobilul în care funcţionează Secţia Dermato-Venerice până la finele acestei luni. Clădirea a fost retrocedată moştenitorului fostului proprietar, care, în parteneriat cu Petru Ciobanca, fondatorul Policlinicii Salvosan Ciobanca, şi-a propus să o transforme într-un centru socio-medical. Cum omul de afaceri zălăuan a achitat Spitalului datoria de 130.000 de euro, reprezentând contravaloarea investiţiilor făcute de-a lungul timpului la clădire, autorităţile s-au văzut nevoite să găsească mai repede o alternativă. Cum amenajarea unui nou…

Mai mult...

Criză de vaccin antitetanos în spitalele din Sălaj

Stocurile de vaccin antitetanos din Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi din Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei sunt pe punctul de a se epuiza. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ mai dispune de doar 15 doze, în condiţiile în care necesarul lunar este de aproximativ 450 de doze, a precizat Laurenţiu Barna, managerul Spitalului Judeţean. „Suntem în criză”, recunoaşte oficialul. Ultima tranşă, de 50 de doze, a constituit o „donaţie” din partea companiei Unifarm SA. Barna s-a arătat, însă, optimist, menţionând că în această perioadă este în derulare, în sistem…

Mai mult...

Sediu nou pentru Medicina Legală

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău va investi 1,7 milioane de lei pentru a construi de la zero un nou sediu pentru Serviciul de Medicină Legală (SML). Contractul încheiat cu constructorul – Comigex Construcţii SRL – are o valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei, însă ulterior a fost încheiat un act adiţional, ca urmare unor aspecte apărute pe parcurs. „A trebuit să semnăm un act adiţional cu constructorul, pentru că după începerea lucrărilor au fost identificate diferenţe la volumul de excavaţie, s-a impus devierea unui cablul de alimentare…

Mai mult...

La încasarea coplăţii, conducerea Spitalului Judeţean mizează pe bunul-simţ al pacienţilor

Introducerea sistemului de coplată le-a dat de lucru managerilor spitalelor din judeţ. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, la nivelul fiecărei secţii, au fost desemnaţi responsabili cu încasarea taxei de cinci lei, pentru a simplifica modalitatea de colectare a acestor bani. După cum ne-a declarat Laurenţiu Barna, managerul celei mai mari unităţi medicale din Sălaj, fiecare pacient care se va externa va fi invitat să achite respectiva sumă: “Pacientul va primi foaia de externare, scrisoarea medicală şi reţeta, după care va fi rugat să plătească taxa de cinci lei. Ne…

Mai mult...

Secţia Dermato-Venerice se mută provizoriu luna viitoare

Autorităţile judeţene trebuie să rezolve cât mai repede problema amenajării spaţiului care va găzdui Secţia Dermato-Venerice, în condiţiile în care vechiul sediu a fost retrocedat moştenitorului fostului proprietar. Cum acesta din urmă şi-a achitat datoria de 130.000 de euro către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, sumă ce reprezintă contravaloarea investiţiilor făcute de-a lungul timpului la clădire şi prin care suprafaţa imobilului a depăşit-o cu 280 de metri pătraţi pe cea restituită în instanţă, secţia nu mai are niciun drept să ocupe respectivul imobil. “Secţia va fi mutată în cadrul Spitalului…

Mai mult...

Managerul Spitalului de Urgenţă Zalău: “Banii din coplată vor ajunge pentru cumpărarea botoşeilor”

Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău vor plăti la externare cinci lei, au decis, luni, membrii Consiliului de Administraţia al unităţii sanitare. În opinia managerului Laurenţiu Barna, suma ce se va colecta din această taxă va fi una modică, în condiţiile în care cea mai mare parte a bolnavilor care beneficiază de serviciile spitalului intră în categoria persoanelor scutite de coplată. “Anul trecut, de exemplu, la Spitalul Judeţean s-au înregistrat 24.500 de externări. Dintre acestea, pentru cel mult 8.000 ar fi trebuit achitată această taxă, ceea ce înseamnă că în…

Mai mult...

Adăpost provizoriu pentru oamenii străzii

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău va fi amenajat un spaţiu în care persoanele fără adăpost se vor putea refugia, pentru câteva ore, în perioada geroasă, a anunţat ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Deşi nu a părut prea încântat de această măsură, invocândă că această responsabilitate revine autorităţilor locale, managerul unităţii spitaliceşti, Laurenţiu Barna, ne-a declarat că se va conforma: “Ca şi anul trecut, şi în această iarnă vom pune la dispoziţia celor fără adăpost un spaţiu unde se vor putea…

Mai mult...

Pedeliştii “scurtcircuitează” conducerea Spitalului Judeţean

Contractul de furnizare a energiei electrice pe care Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău l-a încheiat cu compania Transenergo Com SA a trezit o serie de suspiciuni în rândul reprezentanţilor PDL Sălaj. Aceştia din urmă suspectează că firma care a câştigat licitaţia a fost favorizată, fiind încălcată, astfel, legislaţia. Claudiu Bârsan, preşedinele PDL Zalău, candidat la Camera Deputaţilor în colegiul Zalău, a tras un semnal de alarmă cu privire la existenţa unui contract între spital şi Transenergo înainte ca furnizorul de energie electrică să fie declarat câştigător al licitaţiei. “Este…

Mai mult...

Cu botoşeii prin praful coridoarelor din Spitalul Judeţean

La un an de la demararea lucrărilor de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ continuă să fie un şantier, creând disconfort atât personalul medical şi vizitatorilor, cât mai ales pacienţilor. Holurile sunt înecate în praf, muncitorii se preumblă de colo fără nicio interdicţie, intervin în zonele în care se presupune că treaba a fost finalizată, accesul vizitatorilor se face prin adevărate labirinturi. Managerul Laurenţiu Barna recunoaşte că sunt “condiţii grele”, că nici lui nu-i convine situaţia existentă, dar că acestea sunt lucruri…

Mai mult...