AJPIS Sălaj caută director

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Sălaj. Candidaţilor li se cere să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; minim trei ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei…

Mai mult...

Bani mai mulţi pentru mame! Legea privind indemnizaţia de creştere a copilului, adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 30 martie, proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi prin care se stabileşte că indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani. Astfel, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creşterea copilului timp de doi ani şi timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege. În iniţiativa legislativă se mai prevede că indemnizaţia…

Mai mult...

Sălajul este departe de topul județelor cu cei mai mulți asistați social

Numărul asistaţilor social din judeţul Sălaj este unul destul de mic comparativ cu alte judeţe ale ţării. La finalul anului trecut, în România, erau înregistrați 244.537 de beneficiari plătiţi lunar cu venitul minim garantat, suma totală plătită pentru drepturi curente în luna decembrie 2015 fiind de 55.514.822 de lei. Ajutorul social sau venitul minim garantat reprezintă o formă de asistență socială și se asigură prin acordarea unui ajutor financiar lunar. Stabilirea dreptului la ajutorul social se realizează de către primari. Teoretic, pe bază de cerere și documente doveditoare depuse de…

Mai mult...

Zeci de familii sălăjene au învăţat deja lecţia! Nu-ţi plăteşti taxele şi impozitele, rămâi fără alocaţia copilului

Sub sloganul „Statul nu iartă pe nimeni”, zeci de persoane cu drepturi şi beneficii sociale constând în ajutoare sociale, indemnizaţii pentru creşterea copilului şi alocaţii pentru susţinerea famililiei nu vor mai primi drepturile băneşti cuvenite. Şi asta din cauza faptului că nu şi-au plătit taxele şi impozitele la stat până la expirarea termenului scadent, 30 septembrie 2014. Potrivit Ordonanţei 124/2011 beneficiarii de ajutoare sociale, de alocaţie pentru susţinerea familiei sau de indemnizaţii pentru creşterea copilului sunt obligaţi să-şi achite taxele şi impozitele la bugetul local, până la finalul lunii septembrie,…

Mai mult...

Zeci de mămici din Sălaj care au „fentat” statul, „iertate” de Guvernul Ponta

Mămicile din judeţul Sălaj care au încasat în mod necuvenit anumite sume de bani reprezentând contravaloarea idemnizaţiei pentru creşterea copilului, este posibil să beneficieze de o amnistie fiscală. Graţie unui proiect de lege care ar urma să intre în vigoare, realizat de Ministerul Muncii la cererea premierului Ponta, amnistia fiscală le scuteşte pe mămici, dar şi pe vârstnici, de la plata unor sume încasate ilicit. Potrivit unor informaţii furnizate de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj – instituţia prin intermediul căreia se realizează plata tuturor prestaţiilor sociale,…

Mai mult...

Zeci de asistaţi social din Sălaj, obligaţi să returneze sumele încasate ilegal

  Peste 40 de sălăjeni au primit ajutoare sociale necuvenite, prejudiciul creat fiind de peste 40.000 de lei. Inspectorii sociali din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj au desfăşurat în perioada februarie-iunie o serie de campanii de control privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială, în urma cărora au constatat că s-au încasat în mod necuvenit drepturi ca urmare a nedeclarării realizării de venituri. „16 beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei au încasat necuvenit suma de 3.946 de lei, alte 21 de persoane au primit ilegal ajutor…

Mai mult...

Sute de elevi chiulangii şi-au lăsat familiile fără alocaţii

  Sute de familii sărăce din Sălaj s-au ales cu alocaţia socială suspendată din cauza copiilor chiulangii. O familie poate primi până la 200 lei alocaţie de susţinere. Singura condiţie e ca niciunul dintre copii să nu aibă mai mult de zece absenţe nemotivate pe semestru. Cu toate că în multe cazuri alocaţia socială reprezintă singurul venit, sute de familii nevoiaşe au rămas, începând din februarie, fără sprijinul financiar acordat de stat chiar şi pentru o perioadă de şase luni. În urma situaţiei transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj,…

Mai mult...

Datornicii la bugetul local rămân fără beneficii sociale

Persoanele care nu îşi achită dările faţă de bugetul local aferente anului trecut până în 31 martie 2014 şi-ar putea pierde indemnizaţiile pentru creşterea copilului, alocaţia pentru susţinerea familiei ori ajutorul social, potrivit prevederilor Legii nr. 166/2012. În cazul în care respectivii contribuabili nu-şi plătesc taxele şi impozitele, dreptul lor la aceste sume se suspendă pe o perioadă de cinci luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie. „Suspendarea dreptului la ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei se efectuează pe o perioadă de cinci luni, prin dispoziţia primarului în a…

Mai mult...

Comisioane de mii de lei către Poşta Română

Instituţiile publice din judeţul Sălaj, prin intermediul cărora se realizează plata anumitor drepturi băneşti către populaţie, sunt nevoie să achite anual comisioane sau taxe postale de mii de lei. Puţini ştiu sau realizează faptul că pentru a primi pensia, alocaţia pentru copii sau indemnizaţia de şomaj la domiciliu, prin intermediul factorului poştal, instituţia care achită aceste drepturi este nevoită să plătească şi anumite comisioane. Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj, în cursul anului 2013 valoarea taxelor poştale achitate de instituţie a…

Mai mult...

Elevii chiulangii şi-au lăsat familiile fără alocaţii

Peste 300 de familii din judeţul Sălaj cu venituri reduse, care beneficiau din partea statului de ajutoare financiare, constând în alocaţii pentru susţinerea familiei, nu mai primesc din această toamnă banii respectivi. Şi asta, după ce copiii lor, elevi la diferite instituţii de învăţământ din judeţ, au absentat nemotivaţi de la cursuri. În baza situaţiei transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din cauza absenţelor acumulate la şcoală, în al II-lea semestru al anului şcolar 2012-2013, de către copiii din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, Agenţia Judeţeană de…

Mai mult...

Prinşi cu conturi bancare, 300 de sălăjeni au fost excluşi de la ajutorul social

Aproximativ 300 de sălăjeni au beneficiat ilegal de diverse forme de ajutoare sociale, deşi deţineau depozite bancare de peste 3.000 de lei, iar circa 1.000 sunt suspectaţi că au primit necuvenit un astfel de sprijin financiar, având în proprietate mai multe animale decât se prevede în legislaţia în vigoare pentru această categorie de beneficiari. „Întrucât aceste ajutoare sunt plătite integral de la bugetul de stat, este controlat în permanenţă modul de cheltuire a banilor publici. Plata acestor beneficii sociale este selectivă, bazată pe testarea veniturilor, a numărului membrilor familiei şi…

Mai mult...

Zeci de mămici au „păcălit” statul încasând în mod necuvenit indemnizaţii ca să-şi crească copiii

În timp ce unele mămici aflate în concediu pentru îngrijirea copilului au rămas fără indemnizaţii de creştere a micuţilor, pentru că nu şi-au achitat la timp taxele şi impozitele la stat, altele au reuşit să „păcălească” statul realizând în acelaşi timp şi alte venituri. În această situaţie sunt 22 de persoane care, aflate în concediu de maternitate au primit lunar bani pentru că, „oficial”, stăteau acasă şi se ocupau de îngrijirea şi creşterea copiilor, însă, „neoficial”, munceau cu acte în regulă. Valoarea indemnizaţiilor încasate necuvenit de cele 22 de mămici…

Mai mult...

Mămicile din Sălaj, controlate de autorităţi

Dosarele părinţilor care stau în concediu pentru creşterea copilului vor fi verificate de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj. Potrivit oficialilor instituţiei, controlul privind stabilirea, acordarea şi plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se va derula în perioada 11 martie-20 mai 2013. “Obiectivul specific al acestui control îl constituie reducerea erorilor, fraudelor şi corupţiei în accesarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, în scopul eficientizării utilizării fondurilor din sistemul de asistenţă socială”, ne-a declarat Marinela Cipleu, consilier juridic în cadrul Agenţiei sălăjene. Aceasta a mai spus că…

Mai mult...

De dragul statului acasă, unele sălăjence îşi îmbolnăvesc fictiv copiii

Pentru a-şi prelungi şederea în concediu de maternitate, unele mămici din Sălaj sunt dispuse să meargă la extrem. Asta însemnând să folosească documente false prin care copiii le sunt încadraţi într-un grad de handicap, de cele mai multe ori, în gradul III. Dosarele pentru obţinerea unui grad de handicap se depun la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj. Serviciul de evaluare complexă verifică documentele şi face o propunere comisiei decidente, din care fac parte secretarul judeţului, directorul DGASPC, un reprezentant al ONG-urilor, unul al Inspectoratului de…

Mai mult...