Zălăuani medaliaţi la Balcaniada de la Belgrad

Ediţia din acest an a Campionatului Balcanic de Karate Tradiţional s-a desfăşurat la Belgrad, dar la competiţie au fost prezente şi ţări din afara Balcanilor. Astfel, pe lângă cluburi din Bosnia, Slovenia, Grecia, Serbia, Macedonia, România şi Cipru, la eveniment au mai fost prezenţi sportivi din Italia, Franţa, Elveţia, Egipt, Austria, chiar şi din Statele Unite ale Americii.
Aproape 200 de sportivi au fost înscrişi la Balcaniada de la Belgrad, printre ei fiind şi karateka de la cluburile CS Seiko Zalău şi CS Terra Kid Zalău.
Seiko Zalău a participat cu doi sportivi la acest concurs, Pal Brigitta şi Gabriel Ardelean, antrenorul Călin Marincaş neputând evolua în concurs din cauza unei accidentări. Pal Brigitta a avut cea mai bună evoluţie, obţinând trei medalii, dintre care două de aur şi una de argint. Sportiva clubului Seiko Zalău a devenit campioană balcanică în probele de kumite şi fuku-go, iar în cea de kata s-a situat pe treapta a doua a podiumului. Gabriel Ardelean a reuşit o clasare între primii opt sportivi la categoria cadeţi.
Terra Kid Zalău a avut trei reprezentanţi la evenimentul de la Belgrad: Iulia Cliţan, Szeri Roberta şi Dan Poptelecan. Fiica preşedintelui Remus Cliţan a urcat de trei ori pe podium, devenind vicecampioană balcanică în probele de kumite şi fuku-go individual, dar şi în cea de kata-echipe. La kata individual, sportiva zălăuană a ocupat locul cinci.
Trei medalii de argint a obţinut şi Szeri Roberta, o sportivă originară din comuna Sărmăşag. Aceasta a urcat pe podium în proba de kata-echipe şi în cele de kumite şi fuku-go individual. O evoluţie destul de bună a avut şi Dan Poptelecan, chiar dacă acesta nu a urcat pe podium.

Cupa Balcanică, o competiţie reuşită pentru copiii de la Seiko Zalău

În cadrul Campionatului Balcanic rezervat juniorilor, tineretului şi seniorilor, s-a desfăşurat Cupa Balcanică rezervată copiilor, eveniment la care au fost prezenţi şi sportivi de la CS Seiko Zalău. Opt karateka antrenaţi de Călin Marincaş au obţinut clasări pe podium în probele de kata, kumite, enbu şi kihon, aceştia fiind: Mario Cordiş, Adrian Pop, Lucas Coca, Solyom Szilard, George Găvriluţ, Matei Pop, Sergiu Tuduce şi Robert Vamoş.

Leave a Comment