Un arbitru zălăuan va oficia, în premieră, la Campionatul Naţional de Box

Federaţia Română de Box a programat în această săptămână, la Brăila, Campionatul Naţional de Box rezervat seniorilor, eveniment la care vor participa pugilişti de la majoritatea cluburilor din ţară. Din delegaţia arbitrilor care vor oficia la acest eveniment face parte şi zălăuanul Pusok Levente, fost sportiv de performanţă la CSM Zalău.

Este al treilea arbitru sălăjean care oficiază la o competiţie de nivel naţional, după Viorel Plosca şi Silviu Mureşan – actualul director al CSM Zalău.

Pusok Levente a început boxul la CSM Zalău în 2003, activând ca sportiv până în 2008. Printre cele mai importante rezultate din carieră se numără medalia de bronz la juniori, în 2005, medalia de bronz la tineret, în 2006 şi medalia de bronz la seniori, în 2008.

Cariera de arbitru a început-o în 2016, fiind arbitru stagiar timp de un an. În 2017, Pusok Lenete a obţinut categoria a III-a, iar în 2018, categoria a II-a. În luna decembrie a anului 2019, zălăuanul a fost admis la examenul pentru obţinerea categoriei I, lipsindu-i în acest moment din carnetul de arbitru doar categoriile internaţionale: EABA şi AIBA.

„Este o onoare pentru mine să fac parte dintr-o delegaţie ce oficiază la un campionat naţional. Sper să avem parte de meciuri frumoase şi atractive. Este primul campionat naţional la care voi oficia în calitate de arbitru şi sper să am o prestaţie bună, care să-i determine pe oficialii FRB să mă convoace şi la viitoare evenimente de acest gen”, ne-a declarat Pusok Levente.

 

One Thought to “Un arbitru zălăuan va oficia, în premieră, la Campionatul Naţional de Box”

  1. […] Federaţia Română de Box a programat în această săptămână, la Brăila, Campionatul Naţional de Box rezervat seniorilor, eveniment la care vor participa pugilişti de la majoritatea cluburilor din ţară. Din delegaţia arbitrilor care vor oficia la acest eveniment face parte şi zălăuanul Pusok Levente, fost sportiv de performanţă la CSM Zalău. Este al treilea arbitru sălăjean care oficiază la o competiţie de nivel naţional, după Viorel Plosca şi Silviu Mureşan – actualul director al CSM Zalău. Pusok Levente a început boxul la CSM Zalău în 2003, activând ca sportiv până… Citeste mai mult […]

Leave a Comment