În perioada 26-31 mai a fost organizată, la Călărași, Cupa României de Cadeți la box. CSM Zalău a fost reprezentat de patru sportivi, aceștia cucerind trei medalii.
La categoria 54 kg., Puie Alex a pierdut în primul tur, decizie 3 la 2 cu un sportiv de la Pitești, care a ajuns în finala competiției. La categoria 66 kg., Pop Luis a obținut medalia de bronz, iar la categoria 75 kg., Vaszi Florin a obținut tot medalia de bronz. Fiind la prima sa participare la un campionat național, tânărul Berar Andrei (cat. 80 kg.) a obținut locul III (medalia de bronz).
„Sunt mulțumit de evoluția sportivilor, dar tot timpul este loc pentru mai bine. Trei medalii la o competiție națională consider că este de apreciat, dar ne așteptam să aducem Cupa României la Zalău prin Pop Luis. Luni ne întoarcem la sala de antrenamente și muncim mult mai mult.”, ne-a declarat antrenorul Adrian Popuțea.
Urmează Cupa României – Feminin, în perioada 16-22 iunie, la Eforie Nord, unde CSM Zalău participă cu patru sportive, campioanele de senioare Hidigan Margareta și Szatmari Maria și cadetele Felecan Patricia și Pusok Carla.
M. S.