Marile tranzacţii: cluburi legendare şi-au schimbat proprietarii

Fotbalul European a intrat în zona marilor tranzacţii de cluburi. În ultima lună, trei echipe de primă mână (AC Milan, Chelsea, Olympique Lyon) au fost în centrul unor negocieri urmate de vânzări de acţiuni, iar sumele „puse pe masă” nu au fost deloc lipsite de consistenţă. „Totul este semnat”, a anunţat preşedintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, în legătură cu achiziţia unui pachet majoritar de acţiuni la OL Groupe de către Eagle Football Holdings, aparţinând americanului John Textor, deja proprietar al mai multor cluburi de fotbal. Aulas a precizat că un consiliu de administraţie a validat operaţiunea. Aceasta prevede o cumpărare completă a acţiunilor Pathe şi IDG (respectiv 19,36% şi 19,85% din capital) şi o vânzare treptată a Holnest, holdingul de familie al lui Jean-Michel Aulas, care deţine 27,72% din capital. Potrivit acestui acord, Jean-Michel Aulas, care are 73 de ani, îşi va păstra postul „cel puţin trei ani”, a precizat preşedintele lui OL. „John a vrut să rămân (…), nu a fost o obligaţie, ci o dorinţă a fanilor şi a tuturor celor care participă la viaţa clubului”, a spus el. Americanul a ţinut să dea asigurări în timpul conferinţei de presă. „Sunt aici ca resursă”, a subliniat Textor de mai multe ori. „OL a construit un echilibru incredibil între sport şi divertisment”, mai ales cu stadionul său Arena, a mai subliniat el. Gruparea listată la bursă, a menţionat el, „şi-a întins deja aripile peste graniţe, este un brand cunoscut peste tot, este al douăzecilea club din lume, nu văd de ce aş veni eu să schimb totul”.

Pe de altă parte, clubul AC Milan, deţinut din 2018 de fondul de investiţii Elliott Management, va trece sub controlul unui alt fond american, RedBird.

Cele două companii „au încheiat un acord definitiv pentru achiziţionarea” clubului italian de către RedBird, care este deja principalul acţionar al clubului francez Toulouse. Acordul evaluează AC Milan la „1,2 miliarde de euro” şi se aşteaptă să ducă la un transfer de proprietate până în septembrie 2022. Cele două părţi au discutat timp de câteva săptămâni pentru a găsi un acord. Clubul a mai fost dorit de Investcorp, un fond de investiţii din Bahrain, care s-a aflat în primele etape ale negocierilor cu Elliott, dar tranzacţia nu s-a finalizat.

Elliott va păstra o participaţie financiară minoritară la „rossoneri” şi va avea locuri în Consiliul de Administraţie, subliniind un parteneriat continuu între RedBird şi Elliott. Preluarea va avea loc pe parcursul lunilor de vară şi se aşteaptă să fie finalizată până în luna septembrie a acestui an. RedBird Capital Partners este deosebit de activă în sectorul marketingului sportiv din America de Nord şi în vara anului 2020 a preluat controlul (85% din acţiuni) asupra clubului Toulouse, care va reveni în Ligue 1 în sezonul următor. Patronul său, finanţistul de origine italiană Gerry Cardinale, a fost, de asemenea, implicat în afaceri cu mai multe francize sportive americane, inclusiv în participaţii la New York Yankees şi Boston Red Sox (baseball). „Filozofia de investiţii şi palmaresul RedBird în lumea sportului au demonstrat că echipele de fotbal pot avea succes pe teren, menţinând în acelaşi timp un profil financiar sustenabil”, a spus Gerry Cardinale. Aproximativ jumătate din cluburile din Serie A sunt deţinute de străini, aproape toate în mâinile unor grupuri nord-americane. Singura excepţie este Inter Milano, deţinută de grupul chinez Suning. Pe lângă imaginea de marcă a AC Milan, interesul RedBird pentru această afacere se bazează pe proiectul noului stadion susţinut de cele două cluburi milaneze. Noul stadion propus ar urma să fie succesorul actualului San Siro după 2026 şi ar aduce venituri mai mari din bilete. Elliott Management a achiziţionat clubul milanez în 2018, deoarece proprietarul său de la acea vreme, omul de afaceri chinez Li Yonghong, nu a putut rambursa un împrumut. Fondul de investiţii nu a ascuns niciodată faptul că intenţionează să vândă pe termen mediu acest gigant al fotbalului italian (19 titluri de campion, şapte trofee ale Ligii ale Campionilor), deţinut de Silvio Berlusconi până în 2017.

O tranzacţie majoră a avut loc şi în fotbalul englez. Chelsea a fost scoasă la vânzare în luna martie, după izbucnirea războiului din Ucraina. După trei luni schimbarea de acţionariat s-a produs. La finalul lunii trecute clubul englez Chelsea a anunţat că procesul de vânzare a acestuia către omul de afaceri american Todd Boehly şi consorţiul său de investitori a fost finalizat şi că nu mai aparţine miliardarului rus Roman Abramovici. „Suntem onoraţi să devenim noii deţinători ai clubulului Chelsea. Suntem dedicaţi 100% în fiecare minut din fiecare meci. Viziunea noastră în calitate de deţinători ai clubului este clară: vrem să îi facem mândri pe suporteri.Pe lângă dorinţa noastră de a dezvolta academia şi de a aduci tinere talente, planul nostru este să investim în echipă pe termen lung şi să construim pe fundaţia istoriei succes a lui Chelsea”, au anunţat noii proprietari. Consorţiul condus Todd Boehly (coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers) s-a aflat în negocieri exclusive pentru preluarea clubului londonez şi a formulat pe 7 mai o ofertă de 4,25 miliarde de lire sterline (4,97 miliarde de euro) pentru preluarea clubului aflat în proprietatea oligarhului rus Roman Abramovici din 2003.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Marile tranzacţii: cluburi legendare şi-au schimbat proprietarii”

  1. […] Fotbalul European a intrat în zona marilor tranzacţii de cluburi. În ultima lună, trei echipe de primă mână (AC Milan, Chelsea, Olympique Lyon) au fost în centrul unor negocieri urmate de vânzări de acţiuni, iar sumele „puse pe masă” nu au fost deloc lipsite de consistenţă. „Totul este semnat”, a anunţat preşedintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, în legătură cu achiziţia unui pachet majoritar de acţiuni la OL Groupe de către Eagle Football Holdings, aparţinând americanului John Textor, deja proprietar al mai multor cluburi de fotbal. Aulas a precizat că… Citeste mai mult […]

Leave a Comment