HC Zalău a renunţat la bosnianca Tamara Bokaric

Conducere Handbal Club Zalău nu a ajuns la o înţelegere cu bosnianca Tamara Bokaric, deşi jucătoarea efectuase câteva antrenamente sub comanda antrenorului Gheorghe Tadici şi a participat cu formaţia zălăuană la „Cupa Alexandrion” de la Cluj.
Jucătoarea a ajuns la echipa zălăuană în data de 26 decembrie, iar luni şi marţi a participat cu HC Zalău la turneul de verificare de la Cluj, evoluând în toate cele trei partide susţinute de handbalistele lui Tadici.
Managerul echipei zălăuane a afirmat după turneu că este destul de mulţumit de evoluţia jucătoarei, dar că aceasta mai are mult de muncă pentru a se pune la punct cu pregătirea, având în vedere că în ultimele luni a făcut doar antrenamente individuale. De altfel, Tadici a afirmat că poartă tratative în această perioadă şi cu o handbalistă din România care a chochetat în ultimii ani chiar şi cu lotul naţional de senioare, dar că pretenţiile financiare ale acesteia sunt destul de mari.
Tadici a purtat joi o ultimă discuţie cu pivotul Tamara Bokaric în vedere semnării unui contract, dar pretenţiile handbalistei din Bosnia au fost mai mari decât se aştepta tehnicianul zălăuan.
„Aşa cum am mai spus, salariile la clubul nostru nu sunt foarte mari, cum se întâmplă în alte cazuri. Noi, însă, ne onorăm contractele cu toate jucătoarele până la final, nu numai promitem. Pretenţiile jucătoarei au fost mai mari decât mă aşteptam şi faţă de ceea ce ar fi putut să ne ofere, în schimb, pe teren, iar în aceste condiţii, am convenit de comun acord să ne strângem mâna”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, care poartă în continuare tratative cu alţi pivoţi atât din ţară, cât şi din străinătate.
„Variante ar fi, dar trebuie să ne permită şi bugetul”, a mai precizat managerul echipei zălăuane.

2 Thoughts to “HC Zalău a renunţat la bosnianca Tamara Bokaric”

  1. Emil

    La volei erau bani pt orice slabanog ,la handbal nu. Tadici face economie ,celor de la judet , sau nu vrea sa arunce bani pe geam , fara acoperire in valoare . Cred ca si una si alta !SE DESCURCA SI CU CE A AVUT LA DISPOZITIE PANA ACUM . bINE CA A SCAPAT DE GRASA AIA ,MULTA SI FARA VALOARE !

  2. reader

    @emil….Tadici papa toti banii sportului de la CJ Salaj…..e doar gargara ca nu are buget….ca si la nationala….a dovedit Dedu ca Tadici avea salar mai mare ca Ryde……daca sunteti fraieri si puneti botul la tot ce spune….asta e

Leave a Comment