Salariul mediu a crescut cu 15 lei

Câştigul salarial mediu brut a înregistrat în cursul lunii septembrie 2014 o uşoară creştere, comparativ cu luna august, cu 0,8 la sută. Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Sălaj, în cursul lunii septembrie câştigul salarial mediu nominal brut pe ţară a fost de 2.349 de lei, iar cel net de 1.698 de lei, în creştere cu 15 lei faţă de luna precedentă. Astfel, valorile cele mai mari ale câştigului mediu nominal net s-au înregistrat în ramura industriei extractive – 3.814 de lei, iar cele mai mici în ramura hoteluri şi restaurante – 996 de lei.
DJS Sălaj precizează că aceste creşteri ale câştigului salarial mediu net în luna precizată, faţă de luna august 2014, s-au datorat acordării de prime ocazionale, inclusiv prime trimestriale, sume din profitul net al angajatorilor şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari – în funcţie de contracte.
Cele mai semnificative majorări s-au înregistrat în: industria extractivă – 9,8 la sută, informaţii şi comunicaţii – 2,5 la sută, industria prelucrătoare – 1,9 la sută, tranzacţii imobiliare – 1,7 la sută şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice -1,1 la sută. De asemenea, în cursul lunii precizate, comparativ cu luna august, au fost înregistrate şi scăderi ale câştigului salarial mediu net cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici, precum şi de angajările de personal cu câştiguri mici din unele activităţi economice. Scăderi s-au înregistrat în ramurile: intermedieri financiare şi asigurări – 3 la sută; producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze apă caldă şi aer condiţionat – 2,4 la sută; activitări de spectacole,culturale şi recreative, transport şi depozitare – 0,4 la sută.
În sectorul bugetar au fost înregistrate uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net în învăţământ cu 2,2 la sută ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică cu 0,5 la sută. În domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna spetembrie, faţă de luna august, cu 0,4 la sută. Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,5 la sută.

3 Thoughts to “Salariul mediu a crescut cu 15 lei”

  1. Anonim

    va inchipuiti cati bolovani PDL , PNL , PMP , PNTCD , si altii ar fi scris comentarii daca scadea cu 15 lei , uitand ca , candva au scazut cu 25 la suta . votati iohanis !!!

  2. Anonim

    Votam boule, pentru ca scumpirea vietii este de 25% !

  3. Anonim

    domnule anonim ce zici sa vezi un document semnat PRESEDINTELE ROMANIEI KLAUSS VERNER IOHANNIS ////? BERCEA MONDIALU este mai abil

Leave a Comment