Preşcolarii şi elevii din ciclul primar, din nou la şcoală

După o binemeritată vacanţă de o săptămână, preşcolarii şi elevi din învăţământul primar din Sălaj, se reîntorc luni, 10 noiembrie, la cursuri. Următoarea vacanţă, de care vor beneficia toţi elevi, este cea de iarnă, programată pentru perioada 20 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015. Potrivit structurii anului şcolar 2014 – 2015, eleborată de Ministerul Educaţiei, în primul semestru al anului şcolar precizat, vor fi două vacanţe, respectiv cea care tocmai se apropie de final, în perioada 1-9 noiembrie, valabilă doar pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar, şi vacanţa de iarnă, valabilă pentru toţi elevii în perioada 20 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015. După vacanţa de iarnă, va urma şi vacanţa intersemestrială în perioada 31 ianuarie – 8 februarie 2015.
Cursurile din semestrul al II-lea vor debuta în 9 februarie. În perioada 6-10 aprilie elevii din toate unităţile de învăţământ vor lua parte la „Şcoala altfel” – dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în intervalul 11-19 aprilie vor beneficia de vacanţa de primăvară, iar din 20 aprilie şi până în 19 iunie vor merge la cursuri. Vacanţa de vară va debuta în 20 iunie. Excepţie fac clasele terminale de liceu şi clasele a VIII-a. Astfel, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 29 mai 2015. De asemenea, pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

Leave a Comment