Primul bloc ANL din Crasna, receptionat in ,,luna cadourilor

Primul bloc ANL din Crasna, receptionat in ,,luna cadourilorPrimul bloc ANL din comuna Crasna va fi receptionat in aceasta luna sau cel tarziu in prima jumatate a lunii decembrie, ne-a declarat primarul Pop Emeric, care s-a declarat multumit de acest proiect. In aceasta perioada, echipele fiemei constructoare SC Comsilva SA Simleu Silvaniei executa ultimele finisaje interioare, Mos Nicolae urmand sa aduca localnicilor 24 de locuinte care vor putea fi inchiriate sub pretul pietei.

Pentru a obtine unul din aceste apartamente, crasnenii trebuie sa inainteze administratiei locale un dosar care va fi evaluat de o comisie de specialitate, beneficiarii urmand sa fie selectati in functie de un set de criterii stabilit in acest sens de Consiliul Local, asa cum prevede legislatia in vigoare.

Proiectul prin care acest prim imobil ANL este ridicat in cea mai mare comuna din judet a fost norocos, fiind pus anul trecut pe lista de finantare a autoritatilor centrale in ciuda faptului ca 2010 a fost un an mai lovit de criza economica decat cel precedent.

Administratia locala a primit aprobarea autoritatilor centrale si pentru ridicarea unui al doilea bloc ANL in comuna, lucrarile putand demara dupa ce primul asemenea imobil va fi receptionat.

Leave a Comment