Primăria Zalău promite căldură pe gaz în școli, de la toamnă

Opt milioane de lei va investi Primăria Zalău pentru introducerea centralelor pe gaz în unitățile de învățământ din municipiu și în clădirile publice, după ce s-a renunțat la sistemul centralizat de termoficare. Documentațiile tehnico-economice vor fi supuse aprobării în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, de joi. ”Ne-am dorit să avem documentațiile în aprilie, dar a depins și de soluțiile date de E-On pentru racordarea la rețeaua publică de gaz. După aprobare trecem la procedura de achiziție a echipamentelor și până la toamnă vom finaliza lucrările la unitățile de învățământ și clădirile care aparțin Primăriei”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Radu Căpîlnașiu. Întrebat dacă procedurile de achiziție publică nu vor îngreuna introducerea centralelor pe gaz, existând astfel riscul ca la toamnă elevii să învețe în frig, Căpîlnașiu a precizat că ”majoritatea achizițiilor se vor face direct” și, ”în mod normal, până în 15 septembrie vor fi montate centralele în școli”. ”Nu trebuie să fie probleme. Până la toamnă lucrările vor fi finalizate. Vrem centrale pe fiecare corp de clădire în parte”, a adăugat primarul.
Inițial, documentațiile tehnico-economice au fost introduse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de luni, însă proiectele au fost retrase de primarul Căpîlnașiu, după ce viceprimarul Daniela Coța s-a plâns că ”proiectele nu au fost postate pe site-ul Primăriei decât foarte târziu și nu am avut timp să le consultăm”. ”Sunt de o importanță majoră și consider că ar fi trebuit aduse în atenția consilierilor mai repede. De asemenea, am găsit neconcordanțe între referatul Direcției Tehnice și devizul de lucrări”, a spus Coța.
Șapte milioane de lei pentru această investiție sunt asigurați prin diminuarea capitalului social al Uzinei Electrice, societate la care Consiliul Local este unic acționar. După ce a rămas fără principalul obiect de activitate, odată cu desființare sistemului centralizat de termoficare, Uzina Electrică va asigura mentenanța centralelor pe gaz. Potrivit firmei de proiectare, investiția în centralele termice pe gaz va fi recuperată într-un an. ”Economia care va fi făcută într-un an de zile este mai mare decât investiția, având în vedere cheltuielile mari cu agentul termic furnizat de CET. Centralele vor trebui verificate zilnic de un fochist și un automatist. Nu trebuie un fochist care să stea permanent lângă centrală. Considerăm că un număr de 20 de oameni va fi suficient pentru exploatarea sistemului”, a precizat reprezentantul firmei de proiectare.

2 Thoughts to “Primăria Zalău promite căldură pe gaz în școli, de la toamnă”

  1. andrei

    de ce se face incredintare directa si nu licitatie domnule primar?

    1. Anonim

      pentru ca asa se practica ! altfel cum ai vrea sa mai functioneza sistemul politic?

Leave a Comment