Noi descoperiri arheologice la Sânmihaiu Almașului

Cercătorii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) au demarat, începând din 2019, un proiect local al cărui scop este acela de a identifica, carta și cerceta în manieră clasică și interdisciplinară așezările rurale non-militare de pe teritoriul județului Sălaj. Cu această ocazie, în bazinul hidrografic al Văii Sântă Măriei și a confluenței ei cu Valea Almașului, au fost identificate trei așezări rurale romane noi: Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului, Bercea – Poiată, respectiv Răstolțu Deșert – După Corciuri. Dintre acestea, pornind de la materialul arheologic identificat la suprafața solului, „Dealul Bogatului” a atras atenția cercetătorilor muzeului. În curând se încheie săpăturile, urmând ca zona să fie din nou explorată în primăvara lui 2024. Legat de ceea ce a reușit să găsească echipa în teren, dr. Horațiu Cociș – cercetător științific în cadrul muzeului ne-a declarat că „pe linia care leagă localitatea Sânmihaiu Almașului de Buciumi a fost identificată o rută folosită încă din epoca romană, în apropierea căreia există câteva așezări rurale găsite încă din 2019. De atunci și până în prezent s-au folosit mai multe metode non-invazive pentru a vedea ce se află sub acest teren. A fost ales un punct în care noi am avut certitudinea că se află o casă și am făcut săpăturile necesare. Am scos la lumină o casă de circa 40 mp, însă noi am efectuat săpături pe o suprafață de 100 mp, în jurul casei, în încercarea de a găsi eventuale anexe”. În acest an nu s-au mai efectuat săpături în zonă, însă a fost făcut un plan de acțiune pentru viitor și s-au tras concluziile muncii depuse în zonă de către echipa de cercetători. În continuare vă prezentăm câteva idei desprinse din raporturile de teren.

Despre satul din epoca romană din „Dosul Sântă Măriei”

„Dealul Bogatului” este cunoscut, în limbaj popular, și sub denumirea de  „Dosul Sântă Măriei”, cu referire directă la relieful zonei. Pe o suprafață de 12 ha s-au găsit numeroase fragmente ceramice, datând din epoca romană, și mai exact din vremea cetăților de la Sutor și Porolissum. Dr. Horațiu Cociș spune că se poate discuta despre un sat mai mare și mai bine reprezentat în acest areal sălăjean. În acest an, atenția a căzut pe studiul unei locuințe, iar concluziile rezultate în urma săpăturilor efectuate până în prezent sunt numeroase: casa datează de la începutul secolului al II-lea și până undeva pe la jumătatea sec. III. A fost găsită fundația de piatră care era puțin afectată de arăturile efectuate în timp, iar pereții din chirpici și acoperișul din țiglă s-au prăbușit în interior. Se presupune că aceste case au fost abandonate sau părăsite, motiv pentru care s-au degradat în timp și s-au prăbușit mai apoi. Din cercetările efectuate până la această dată, se poate realiza un profil al habitatului rural și al tendințelor arhitecturale ale vremii.

Identificarea de vestigii valoroase

Zona este bogată din punct de vedere al urmelor romane găsite. Cercetătorul muzeului spune că „descoperirile sunt făcute într-o periferie a satului roman, această porțiune din fericire nu a fost afectată de terasele făcute în perioada CAP-urilor din epoca comunistă”. Până în prezent s-au găsit și ridicat pentru conservare următoarele: 13 monede de argint (denari), 11 fibule din care trei sunt întregi (broșe cu care se prindeau hainele), două opaițe pentru iluminat, mai multe ținte de la încălțămintea folosită în acele vremuri și mai multe fragmente de oase de animale provenite de de la consumul din gospodării. Ținând cont că vorbim despre așezări civile, este firesc că săpăturile nu au scos la suprafață urme de armament sau de echipament militar.

Descoperirile continuă

Pentru anul viitor dr. Horațiu Cociș și echipa își propun să mai scoată la lumină o casă romană ascunsă în „Dealul Bogatului”, pentru a o putea compara cu cea deja descoperită și studiată. Astfel va fi posibilă realizarea unei comparații cu privire la modul de compartimentare al caselor din acea vreme, cronologia și modul în care acestea au fost construite. Totodată, se vor căuta și urmele unei necropole în zona rurală studiată. Este posibil ca aceasta să se situeze undeva în apropierea caselor sau s-ar putea să nu existe în zonă, ținând cont de faptul că mai multe sate din apropiere să fi stabilit un loc comun pentru îngroparea morților.

Cu privire la viitoarele acțiuni care vor avea loc în această zonă bogată în urme romane, cercetătorul științific al muzeului spune că „rămân încă multe secrete nedescoperite în arealul Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului. Săpăturile de anul viitor vor face, cu siguranță, mai multă lumină legată de satul roman descoperit pe meleagurile sălăjene și de modul în care se trăia pe atunci”.

 

2 Thoughts to “Noi descoperiri arheologice la Sânmihaiu Almașului”

  1. […] Cercătorii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) au demarat, începând din 2019, un proiect local al cărui scop este acela de a identifica, carta și cerceta în manieră clasică și interdisciplinară așezările rurale non-militare de pe teritoriul județului Sălaj. Cu această ocazie, în bazinul hidrografic al Văii Sântă Măriei și a confluenței ei cu Valea Almașului, au fost identificate trei așezări rurale romane noi: Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului, Bercea – Poiată, respectiv Răstolțu Deșert – După Corciuri. Dintre acestea, pornind de la materialul arheologic identificat la suprafața… Citeste mai mult […]

Leave a Comment