Modificări ale legii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere

În Monitorul Oficial nr. 983 din data de 7.12.2016 a fost publicată Legea nr. 246/2016 privind modificarea art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Sălaj.

Potrivit noilor prevederi legale, persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptăţite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum şi persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front şi că îndeplineau condiţiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole şi forestiere, în limita suprafeţelor disponibile, sau despăgubiri.

Proba participării la război, pentru persoanele menționate mai sus, se poate face cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării Naționale.

Petenții cărora li s-au respins cererile în baza legislației în vigoare, pe motivul decăderii din termen sau al necorespunderii actelor doveditoare, precum și petenții care nu au formulat cereri pentru că nu dețineau acte de la arhivele militare pot formula o nouă cerere, în baza prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, pot formula cereri de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, conform prevederilor prezentei legi, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Leave a Comment