Mii de carnete de muncă, neridicate de sălăjeni

Peste 6.800 de carnete de muncă au rămas neridicate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, în timp ce alte aproximativ 500 de documente completate mai trebuie predate angajatorilor sau titularilor.
Potrivit unui comunicat de presă remis de ITM Sălaj, la inceputul lunii februarie anul curent figurau în gestiunea unităţii 510 carnete de muncă ce au fost completate dar care au rămas de predat angajatorilor sau titularilor. De asemenea, în gestiunea inspectoratului mai există un numar de 6.844 de carnete de muncă neridicate de către titularii a căror activitate a încetat anterior datei 31 decembrie 2010.
Reprezentanţii ITM Sălaj atrag atenţia angajatorilor şi titularilor să se prezinte la sediul instituţiei să ridice aceste carnete de muncă, de luni până joi între orele 8 şi 16.30, iar vineri de la 8 la 14.

Leave a Comment