La Românaşi: Proiect european de peste 5.000 de euro pentru tineri

La Românaşi: Proiect european de peste 5.000 de euro pentru tineri

Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Românaşi a obţinut o finanţare în valoare de peste 5.000 de euro prin programul Tineret în Acţiune al Comisiei Europene pentru derularea, în perioada 1 februarie – 1 iulie, a proiectului de tineret „Timpul liber- Timpul tinerilor pentru iniţiativă”. Responsabilul de proiect, Cristian Andrei, ne-a declarat că obiectivele urmărite sunt dezvoltarea socială a tinerilor prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare socială la tinerii provenind din cadrul celor două etnii conlocuitoare ale comunităţii (etnia romă şi etnia română) prin activităţi de voluntariat în beneficiul comunităţii locale, dar şi promovarea culturii şi tradiţiilor celor două etnii într-o manieră non-formală de lucru a tinerilor din comunitate (conştientizarea valorii diversităţii culturale prin organizarea de ateliere tradiţionale meşteşugăreşti specifice fiecărei etnii). De asemenea, se doreşte dezvoltarea de alternative de petrecere a timpului liber pentru tineri şi nu numai în cadrul unei organizaţii puternice şi stabile, cu servicii adecvate nevoilor comunităţii prin activităţi educaţionale non-formale şi prin organizarea unei expoziţii foto în comunitate.

Tema proiectului sus amintit este antidiscriminarea tinerilor romi din comuna Românaşi. „Tema discriminarii este una extrem de importantă, atât pentru societatea românească actuală, cât şi pentru societatea europenă în ansamblul ei. Întâlnim des fenomenul marginalizării şi înţelegem cât de adânci rădăcini are într-o educaţie deficitară, atât în familie, cât şi în şcoală. Credem că societatea civilă poate avea un rol important în combaterea prejudecăţii şi rasismului, în înţelegerea şi valorificarea diversităţii culturale şi mai ales în educarea tinerilor şi a copiilor care la rândul lor să propage valoarea toleranţei şi deschiderii”, a declarat Cristian Andrei.

Implementatorii sunt şase tineri din comună, cu vârstele cuprinse între 15-19 ani, care vor organiza şi coordona activităţile proiectului, iar grupul ţintă sunt toţi tinerii care provin din mediu rural din comunitate, în care oportunităţile de dezvolatre sunt foarte limitate.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte impactul anticipat asupra tinerilor participanţi, aceştia vor fi conştienţi că diferenţele culturale pot fi exploatate în mod pozitiv, ei având acum mai multe oportunităţi de petrecere a timpului liber într-un mod pro-social. Totodată, tinerii de diferite etnii vor căpăta încredere în forţele lor proprii pentru a iniţia diverse proiecte, se vor cunoaşte mai bine şi vor coopera în viitor. Nu în ultimul rând, tinerii vor avea un sentiment de ataşament faţă de comunitate şi îşi vor îmbunătăţi stima de sine datorită succesului proiectului.

Leave a Comment