La Casa de Pensii se vând bilete de tratament pentru salariaţi şi vârstnici

Sălăjenii asiguraţi în sistemul public de pensii dar şi persoanele vârstnice care doresc să urmeze un tratament balnear pot depune cerere pentru acordarea unui bilet de tratament la preţ redus, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. În această perioadă sunt disponibile, prin intermediul instituţiei, la nivel de judeţ, 230 de bilete de tratament. Potrivit unor informaţii furnizate de Anamaria Perneş, director adjunct al CJP Sălaj, biletele se acordă la cerere în baza unei adeverinţe de venit, a cuponului de pensie şi a unei recomandări de la medicul de familie din care să reiasă faptul că persoana necesită tratament. Pentru un bilet, care include 18 zile de cazare, trei mese zilnice şi diferite proceduri, pensionarii vor achita jumătate din valoare pensiei brute. De asemenea, pentru salariaţi sau persoanele care realizează venituri supuse impozitului, preţul unui bilet diferă în funcţie de venit. Astfel, dacă asiguratul solicitant are un venit brut de până în 2.230 de lei lunar va achita jumătatea din valoarea unui bilet, respectiv 750 de lei. Potrivt lui Perneş, în cazul în care venitul brut este mai mare de 2.230 de lei lunar asiguratul va achita integral preţul unui bilet care este cuprins între 1.550 şi 1.604 lei. Tratamentul pentru cele 230 de bilete valabile în această perioadă, seria a IV-a, începe în perioada 3-6 iunie iar staţiunile pentru care cei interesaţi pot opta sunt: Amara-Ialomiţa, Bala-Mehedinţi, Buziaş-Timiş, Pucioasa- Dâmboviţa, Bizuşa-Sălaj, Sarata Monteoru-Buzău, Olăneşti-Vâlcea, Geoagiu Băi-Hunedoara, Covasna-Covasna, Lacul Sărat- Brăila, Moneasa-Arad, Nicolina-Iaşi şi Băile 1Mai-Bihor. De la începutul anului şi până în prezent la CJP Sălaj au fost înregistrate peste 2.160 de cereri pentru acordarea unui bilet de tratament, pentru anumite perioade ale anul şi pentru anumite staţiuni. De precizat este faptul că până în cursul anului trecut, pentru un astfel de bilet de tratament pensionarii achitau jumătate din valoarea pensiei nete, nu brute cum este în prezent. Cei interesaţi pot depune cerere la instituţie, în baza actelor menţionate anterior iar contravaloarea se va achita doar în momentul ridicării biletului.

Leave a Comment