Jocurile de noroc, promovate la TV doar în intervalul orar 23:00-6:00

Legea 37/2023, prin care este reglementată publicitatea în mass-media audiovizuală şi online a jocurilor de noroc şi publicitatea stradală, a trecut ieri de votul Senatului cu 80 voturi pentru, zero voturi împotrivă, 2 abţineri şi va fi înaintată spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea din plenul Senatului a constat în opinii contradictorii cu privire la raportul pozitiv comun al Comisiei Juridice şi Comisiei de Cultură prin care au fost aprobate amendamente care au modificat sensul iniţial al proiectului de act normativ, prin care se dorea interzicerea totală a publicităţii jocurilor de noroc pe micile ecrane. Conform unuia dintre amendamentele admise, publicitatea va fi posibilă doar în intervalul orar 6:00-23:00, iar în restul zilei inserturile grafice privind jocurile de noroc vor fi posibile doar în timpul transmisiilor în direct ale competiţiilor sportive, dar însoţite de mesajul „Fii responsabil!”.

„Am constatat cu surprindere că amendamentele admise îndulcesc foarte mult situaţia, aşa că nu vom scăpa de publicitatea în ceea ce priveşte jocurile de noroc. Aceste jocuri reprezintă un flagel, o situaţie care duce la destrămarea multor familii. Am văzut elevi sub 18 ani intrând fără nicio problemă în sălile jocurilor de noroc, deoarece nu există niciun control cu privire la intrarea şi participarea acestora. Legea trebuia să treacă aşa cum era iniţial, fără publicitate nici in online, nici la tv, nici pe clădiri pentru jocurile de noroc.

A lăsa în continuare un inteval orar pentru astfel de reclame viciază deoarece foarte multe persoane rămâna active în online după ora 23. Nu cred că mesajul «Fii responsabil!» îi va determina pe cei care practică astfel de jocuri să fie responsabili, mai ales că un astfel de mesaj a fost inutil în combaterea consumului de tutun”, a spus Rodica Boancă, senator din partea AUR.

„Oraşele şi satele României sunt împânzite deja de reclame la jocurile de noroc, înalte cât un bloc, mari cât să acopere orice denumire a unei localităţi. Prin amendamentele PNL s-a dat din păcate un bonus industriei. Ştim cu toţii că după ora 23 copiii sunt încă expuşi. Ar fi fost corect ca iniţiativa să rămână exact în forma care s-a depus şi pentru o perioadă să existe această interzicere pentru ca să putem măsura efectele ei. Sper ca, până la Camera Deputaţilor, PNL să retragă aceste amendamente şi să nu mai fie susţinute pentru că adulţii şi minorii trebuie apăraţi şi nu industria jocurilor de noroc”, a afirmat Simona Spătaru, senator USR.

Aceeaşi idee a fost exprimată şi de senatorul neafiliat vreunui grup politic parlamentar, Cosmin Poteraş, care a arătat că prin amendamentele aprobate în comisii, proiectul legislativ iniţial „s-a întors la 180 de grade şi nu mai are nicio treabă cu interzicerea reclamelor respective”.

„Probabil că vă pasă mai mult de încasările la bugetul de stat decât de o problemă socială şi chiar medicală, pe care mare parte dintre români o au astăzi. Concluzia mea este că vrem să reglementăm, dar fără să se modifice nimic”, a precizat Cosmin Poteraş.

În replică, preşedintele interimar al Senatului, senatorul liberal Alina Gorghiu a spus că în proximitatea oricărui tânăr există prieteni, colegi care au fost la păcănele, care au jucat la jocuri de noroc, pe bani, din păcate, care au jucat la pariuri sportive, chiar dacă există o lege care le interzice acest lucru.

„Din decembrie 2022, legea obligă toate firmele din industria jocurilor de noroc să ţină un registru al persoanelor care intră şi consumă genul acesta de servicii, dar din păcate se pare că actul normativ nu se aplică şi Oficiul Naţional pentru Jocurile de Noroc a decis să se dea o declaraţie pe proprie răspundere pentru accesul într-o astfel de sală. Este limpede că ne confruntăm cu un fenomen care ia amploare. (…) Pârghiile pentru combaterea acestui fenomen sunt cele aprobate de Comisia Juridică şi Comisia de Cultură şi anume: se interzice comunicarea comercială pentru toate activităţile de jocuri de noroc în intervalul orar 6:00-23:00, pentru că un copil nu se uită la ora 5:00 la televizor; se interzice total reclama şi publicitatea pentru jocurile de noroc pentru operatorii care nu deţin licenţă de funcţionare. În concluzie, tinerii şi adulţii nu vor fi expuşi în timpul zilei la niciun fel de reclamă. Singura excepţie este cea legată de transmisiunile sportive în direct şi doar împreună cu mesajul «Fii responsabil!» unde vor fi permise inserări grafice. De asemenea s-a limitat dimensiunea panourilor publicitare la 30 metri şi se interzice promovarea în premii cu bani sau bunuri materiale pentru această formă de publicitate. Amendamentul UDMR interzice chiar orice formă de comunicare comercială audio-vizuală pentru activităţile de jocuri de noroc prezentate sau recomandate de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive ori de alte persoane care datorită celebrităţii pot încuraja activităţi de jocuri de noroc şi pariuri sportive. Această abordare este cea oportună şi sănătoasă pentru că aceste amendamente au avut la bază studii. Nouă ne place să vorbim, dar nu citim. Studiile companiilor de consultanţă internaţionale din Europa occidentală spun că fenomenul poate fi stăpânit prin restricţionare şi reguli clare, dar interzicerea totală nu face decât să amplifice jocurile de noroc pe piaţa neagră. Ca la orice fel de situaţie similară. În Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, unde la un moment dat au fost date legiferări stricte, a crescut piaţa de jocuri ilegale cu procente cuprinse între 23% şi 60%. Ca atare, dacă vrem să fim oameni serioşi şi să facem ceva corect şi coerent, adoptăm această lege”, a declarat Alina Gorghiu.

De partea senatorului liberal s-au situat şi cei de la PSD, care au afirmat că vor vota proiectul de lege, dar şi Turos Lorand, liderul grupului senatorilor UDMR, care a precizat: „Important este să nu lăsăm piaţa de publicitate să promoveze practic fără nicio regulă jocurile de noroc şi pariurile sportive. Precizez că nu interzicerea publicităţii privind jocurile de noroc şi pariurile sportive rezolvă problema cu care se confruntă cetăţenii din ţara noastră. Este doar o parte din rezolvarea problemei, dar atât timp cât în fiecare localitate şi la fiecare colţ de stradă găsim păcănele în baruri, în diferite locaţii şi posibilităţi de a juca aceste jocuri nu vom rezolva problema. Cred că problema este mult mai complexă şi, pe lângă reglementarea publicităţii, trebuie să avem o discuţie cu privire la prezenţa păcănelelor în fiecare localitate şi în fiecare bar din ţară. Cred că e nevoie de o reglementare prin care aceste jocuri să nu fie la îndemâna oricărei persoane”.

La finalul votului de ieri, senatorii USR şi AUR – care au votat pentru proiectul legislativ cu amendamentele respective – şi-au exprimat speranţa că la votul decisiv din Camera Deputaţilor va fi interzisă cu desăvârşire publicitatea jocurilor de noroc în mass-media audio-vizuală şi online. Cei de la USR au mai arătat că, pentru diminuarea accesibilităţii persoanelor la jocurile de noroc, este nevoie ca Senatul să pună pe ordinea de zi proiectul de lege care prevede interzicerea funcţionării păcănelelor în apropierea şcolilor.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

4 Thoughts to “Jocurile de noroc, promovate la TV doar în intervalul orar 23:00-6:00”

  1. […] Legea 37/2023, prin care este reglementată publicitatea în mass-media audiovizuală şi online a jocurilor de noroc şi publicitatea stradală, a trecut ieri de votul Senatului cu 80 voturi pentru, zero voturi împotrivă, 2 abţineri şi va fi înaintată spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor. Dezbaterea din plenul Senatului a constat în opinii contradictorii cu privire la raportul pozitiv comun al Comisiei Juridice şi Comisiei de Cultură prin care au fost aprobate amendamente care au modificat sensul iniţial al proiectului de act normativ, prin care se dorea interzicerea totală a publicităţii… Citeste mai mult […]

  2. […] Legea 37/2023, prin care este reglementată publicitatea în mass-media audiovizuală şi online a jocurilor de noroc şi publicitatea stradală, a trecut ieri de votul Senatului cu 80 voturi pentru, zero voturi împotrivă, 2 abţineri şi va fi înaintată spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor. Dezbaterea din plenul Senatului a constat în opinii contradictorii cu privire la raportul pozitiv comun al Comisiei Juridice şi Comisiei de Cultură prin care au fost aprobate amendamente care au modificat sensul iniţial al proiectului de act normativ, prin care se dorea interzicerea totală a publicităţii…  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Aleșii boborului votează orice fleacuri numai tăierea pensiilor speciale, nu. Nu vom primi următoarea tranșă din Pnrr dar „aleșii” țin cu dinții de pensiile speciale nerușinate și sfidătoare !

Leave a Comment