Invictus, Ștafeta Veteranilor, așteptată la Zalău

Invictus, Ștafeta Veteranilor, ediția a VIII-a, este așteptată la Zalău sâmbătă,  23 octombrie. De la Zalău, ștafeta va porni către Tășnad și se va opri la Carei.

Ștafeta Veteranilor a luat startul pe data de 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești. „Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, au plecat către Piața Unirii din Focșani unde au predat ștafeta mai departe celor care au dus-o în alergare către Buzău. În zilele următoare, voluntari Invictus din întreaga țară, vor continua alergarea pe cele 3 trasee ale ștafetei, albastru, galben și roșu, de la Mărășești, Făgăraș și Chișinău, până la Carei, care însumează aproximativ 3800 de kilometri. Momentul de maximă intensitate emoțională va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Ștafeta Veteranilor își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România”, au anunțat organizatorii. „Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție și ne amintește, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți, în jurul veteranilor. Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintașii noștri, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, dar și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi astăzi să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară şi care sunt parte din ea acum. Atunci când oboseala își va spune cuvântul, își vor repeta ceea ce reprezintă spiritul Invictus: să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!”, au adăugat organizatorii ștafetei la startul alergării.   Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de către voluntari, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să aducă un omagiu eroilor României, prin intermediul sportului.

One Thought to “Invictus, Ștafeta Veteranilor, așteptată la Zalău”

Leave a Comment