Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Timp de 15 zile creştinii ordodocşi şi greco-catolici vor intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. Acesta începe în 1 august şi se încheie în ziua praznicului pe 15 august. Conform tradiţiei creştine această perioadă este cunoscută sub denumirea de “Postul Sfintei Mării” sau “Sântămărie”, post care-i pregăteşte pe creştini pentru două mari praznice care au loc în luna august. Este vorba despre “Schimbarea la faţă” şi “Adormirea Maicii Domnului”. Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru posturi ale anului. Originea lui este de prin secolul al VI-lea, perioadă în care s-a dezvoltat şi Cultul Maicii Domnului. Conform atestărilor şi înscrisurilor creştine, la început acest post nu se ţinea peste tot la fel, de exemplu creştinii din Ierusalim ţineau acest post doar opt zile în timp ce creştinii din partea Constantinopolului posteau doar patru zile. Potrivit istoriei creştine, în anul 1166, la Constantinopole a avut loc un sinod care stabilea ca postul sa înceapă de la începutul lunii şi să dureze până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august. La finalul postului, în data de 15 august, tradiţia populară a românilor spune că din această zi natura se pregăteşte de toamnă.
Tradiţia creştină spune că în această perioadă, lunea, miercurea şi vinerea creştinii trebuie să ajuneze până la ora 15, după care să mânânce preparate de post. În toată perioada postului, pe data de 6 august, de “Schimbarea la faţă” este dezlegare la peşte, undelemn şi vin. Postul înseamnă nu doar alimentaţie ci şi abstineţa de la păcate spirituale. Ziua de 15 august este declarată zi de sărbătoare legală în care angajaţii vor beneficia de o zi liberă.

Leave a Comment