După controalele ANPC, nereguli la magazinele LIDL din Sălaj

Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 7,3 milioane de lei, echivalentul a 1,46 milioane de euro, în urma unor controale făcute în supermarketurile Lidl din toată ţara. 38 de magazine au fost închise până la remedierea deficienţelor.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 481 amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei
  • 133 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 125.000 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, în cazul a 38 de unități situate în județele: Arad, Prahova, Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Iași, Constanța, Olt, Dolj, Brașov, Alba, Mureș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud, Ilfov și municipiul București.
  • propunerea încetării practicilor comerciale incorecte, în cazul a 66 de unități
  • închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru un magazin din municipiul Bacău

M. S.

One Thought to “După controalele ANPC, nereguli la magazinele LIDL din Sălaj”

  1. […] Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 7,3 milioane de lei, echivalentul a 1,46 milioane de euro, în urma unor controale făcute în supermarketurile Lidl din toată ţara. 38 de magazine au fost închise până la remedierea deficienţelor. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: 481 amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei 133 avertismente oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste… Citeste mai mult […]

Leave a Comment