Caloriferul – punctul central de încălzire

Cele mai populare două tipuri de încălzire sunt cea pe lemne și cea pe gaz. Totuși, indiferent de metoda folosită, aceste sisteme au nevoie de o cale prin care să distribuie căldura în restul încăperilor. Pentru sobe, de obicei, se folosește un sistem de conducere al aerului, iar pentru încălzirea pe gaz, se folosesc calorifere.

Într-un oraș predomină asociațiile de locatari, așadar persoanele care au nevoie de distribuirea căldurii prin calorifer sunt mai multe decât cele care folosesc sistemele de aer conectate la sobă. Bineînțeles, există și calorifere electrice sau care funcționează pe ulei, însă în acest articol vom vorbi despre cele mai populare modele, anume cele pe apă caldă, de la centrală.

Aspecte generale

Caloriferul este o parte care se poate integra în sistemul principal de încălzire. Acesta servește drept punct final în care agentul termic (apa caldă) trebuie să ajungă pentru a încălzi o încăpere.

Unul dintre cele mai importante aspecte la un calorifer este eficiența energetică. Acest detaliu este influențat de mai mulți factori precum izolarea caloriferului, izolarea clădirii și calitatea sistemului de încălzire. Totuși, caloriferele mai moderne sunt confecționate astfel încât să maximizeze căldura transferată de la centrală la dispozitiv și să minimizeze pierderile de căldură. De asemenea, și mărimea caloriferului contează foarte mult. Trebuie să alegi un dispozitiv care să se potrivească nevoilor și dimensiunilor casei tale. Fiecare încăpere are nevoie de un calorifer diferit în funcție de necesitățile de încălzire.

Este recomandat ca, atunci când alegi și montezi un calorifer, să o faci sub îndrumarea unui specialist. Puterea termică a unui dispozitiv este exprimată în watt sau kilowatt și  arată câtă căldură poate furniza. Un specialist te poate sfătui cu privire la puterea care se potrivește pentru încălzirea fiecărei încăperi din casă. De asemenea, caloriferele trebuie montate corect. Este important să fie respectată distanța optimă dintre dispozitiv și perete pentru a evita blocarea căldurii. Astfel transferul de căldură este mai eficient.

Există 3 tipuri de calorifere în funcție de materialul din care acestea sunt confecționate:

1. Calorifer oțel

Acest tip de calorifer este printre cele mai populare modele, deoarece este mai ieftin. Pot veni în diverse forme, culori și stiluri, iar acest aspect se datorează oțelului, fiindcă este accesibil la preț. Oțelul face foarte ușor transferul de căldură, așadar este foarte eficient din punct de vedere energetic.

Un mare dezavantaj al acestui tip de calorifer este durata de viață. Poate fi folosit, în medie, undeva la 30 de ani. De asemenea, caloriferul de oțel poate să ruginească, însă dacă îl cureți periodic cu o soluție, procesul de ruginire se oprește.

2. Calorifer aluminiu

Acest tip de calorifer este renumit pentru performanțele sale. Aluminiul este un foarte bun conductor de căldură, astfel caloriferele din aluminiu se încălzesc într-un timp scurt. Dispozitivele din aluminiu sunt mai ușoare și mai sensibile, așadar trebuie tratate cu grijă. Sunt mai scumpe decât cele din oțel, însă pe termen lung sunt o investiție bună, deoarece economisești bani cu eficiența acestuia. De asemenea, sunt și mai puțin poluante decât alte tipuri de dispozitive.

3 Calorifer fontă

Caloriferul din fontă este varianta clasică de calorifer. Eliberează treptat căldura, așadar sunt potrivite pentru camerele mai înalte. Totuși, într-o cameră cu înălțime standard, este mai puțin eficient decât cel din fontă sau oțel. Nu sunt atât de populare precum celelalte modele, însă arată frumos și aduc un aer clasic încăperii.

Caloriferele din fontă au un volum mai mare înauntru, așadar cântăresc mai mult și sunt mai greu de montat. Sunt încă foarte căutate pentru inerția lor termică. Majoritatea modelelor au o perioadă de garanție de 10 ani, însă acestea rezistă mult mai mult.

Este foarte important să îți determini nevoile înainte să cumperi un calorifer. De asemenea, achiziția este una mai sigură când este făcută în compania unui specialist. Nu monta niciodată un calorifer singur. Dacă acestea nu sunt montate corespunzător pot duce la situații grave. În plus, modelele grele, precum cele din fontă, nu pot fi montate de o singură persoană.