Agenții economici sunt controlați înainte de Paște

Direcția Sanitar-Veterinară, Direcția de Sănătate Publică și Protecția Consumatorului vor efectua controale la agenții economici de pe întreg teritoriul județului Sălaj, în perioada 14 – 18 aprilie și cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Echipele mixte sunt formate din inspectori ai celor trei instituții. ”Planul de acțiuni comune are ca scop intensificarea controalelor şi impunerea respectării cadrului legal privind siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorului în unităţile care produc, depozitează sau comercializează produse de origine animală şi non animală. Controalele efectuate în anii precedenți au fost efeciente și nu am avut înregistrate toxi-infecții alimentare. Sacrificarea mieilor se va face doar în două unități autorizate, din Șimleu Silvaniei și Hereclean, iar comercializarea în piețe, precum și în târgurile autorizate din Jibou, Crasna, Nușfalău și Sărmășag”, a declarat vineri, în cadrul Colegiului Prefectural, Petru Firicel, directorul DSV Sălaj.
Prefectul Ionel Ciunt i-a avertizat pe directorii celor trei instituții că nu vrea să vadă căruțe cu animale, pe mijlocul drumului, lângă abatoarele autorizate. ”Nu au ce căuta căruțele pe drum. De asemenea, vreau să aveți acțiuni de control și în data de 1 mai. Există obiceiul ca în această zi să fie organizate serbări câmpenești, mai ales de partidele politice. Dacă vor fi astfel de manifestări să fiți prezenți acolo, cu controale, pentru că se vor consuma produse de origine animală”, a precizat Ionel Ciunt.

Leave a Comment