Angajări masive la Spitalul Judeţean Zalău: Zeci de posturi vor fi scoase la concurs în 2018

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău va scoate la concurs, în perioada următoare, zeci de posturi atât pentru personal medical, cât şi pentru cel auxiliar.
Consilierii judeţeni reuniţi joi, 21 decembrie, în ultima şedinţă din acest an, au aprobat organigrama şi statul de funcţii al celei mai mari unităţi medicale din Sălaj, ca urmare a solicitării conducerii SJU Zalău de a suplimenta numărul de posturi. Confruntându-se cu o criză acută de personal, Spitalul va angaja în perioada următoare doi medici, 32 de asistenţi medicali, 12 registratori medicali şi patru îngrijitori curăţenie.

Potrivit expunerii de motive a proiectului aprobat joi, cei doi medici – chirurg generalist şi neurochirug – în condiţiile în care pentru cele 57 de paturi de la Chirurgie generală sunt aprobate şapte posturi, faţă de maximum 12 câte sunt prevăzute în normativul de personal. Pentru cele cinci paturi de la neurochirurgie, normativul prevede cel puţin doi medici, în timp ce în schema de personal figurează doar unul. În primele 11 luni ale anului, susţin oficialii unităţii spitaliceşti, în această secţie au fost efectuate 5.440 de intervenţii chirurgicale.
Cele 32 de posturi de asistenţi medicali sunt răspândite în mai multe secţii şi compartimente, printre care medicină internă, cardiologie, neonatologie, pediatrie, neurologie, pneumologie, boli infecţioase, psihiatrie, ATI, chirurgie generală, chirurgie plastică, ortopedie, ginecologie, oftalmologie, anatomie patologică şi laboratorul de analize medicale.

„Numărul de posturi aprobat în statul de funcţii este în general la limita minimă a normativului de personal sau chiar sub limită, în cazul secţiilor neonatologie, neurologie şi compartiment arşi. Nu au fost normate posturi pentru acoperirea concediilor de odihnă, a zilelor de sâmbătă, duminică sau alte sărbători legale în care, potrivit prevederilor legale, nu se lucrează. De asemenea, nu s-au normat şi prevăzut în statul de funcţii posturi pentru activitatea de spitalizare de zi care a crescut foarte mult în ultimul an pe toate secţiile spitalului şi astfel s-a ajuns la o suprasolicitare a personalului”, au precizat reprezentanţii SJU Zalău.

Despre nevoia de a angaja 12 registratori medicali, conducerea Spitalului susţine că vine în contextul în care pentru a acoperi deficitul existent, unitatea are un contract de prestări servicii.
Ca urmare a modernizării ambulatoriului de specialitate s-a mărit suprafaţa ce trebuie curăţată, situaţie în care se impune suplimentarea cu patru persoane a numărului celor care se ocupă de această activitate. „Suprafaţa din ambulator, de la intrarea principală în spital, birourile de la parter, suprafaţa scărilor de acces şi a scărilor de evacuare interioară, suprafaţa din faţa lifturilor şi accesul la vestiare este de 2.835 metri pătraţi. Normativul de personal prevede între 9 şi 11 îngrijitori de curăţenie, iar în statul de funcţii sunt aprobate cinci posturi”, au mai arătat oficialii SJU Zalău.

Alte articole

Leave a Comment