La Nuşfalău, sistem de canalizare şi staţii de epurare

Graţie unui proiect finanţat din fonduri europene pe „Măsura 322 ” – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, prin Ministerul Fondurilor Europene, autorităţile locale din comuna precizată au achiziţionat recent diferite utilaje care vor fi utilizate pentru întreţinerea gospădăriei comunale. După cum a explicat Radu Mate, primarul comunei, este vorba despre utilaje în valoare de aproximativ 60.000 de euro, constând în: tractor cu cositoare, remorcă, furcă de încărcat şi cupă de încărcat. „Utilajele vor fi utilizate în întreaga comună în lucrări de întreţinere a parcurilor, a străzilor, a şanţurilor, pentru gospodările comunală. Finanţarea a fost câştigată de grupul de acţiune locală (GAL) Valea Crasnei şi Barcăului, pe Măsura 322, grup care are ca parteneri, alături de alte opt comune sălăjene, inclusiv comuna noastră”, a spus Mate.
Referitor la proiectele implementate recent la Nuşfalău, edilul a precizat că proiectele sunt în continuare o bună sursă de finanţare. În centrul de comună, pe drumul naţional 1H a început construcţia unui centru de informare tursitică în valoare de 176.000 de euro. Este vorba de finanţare europeană printr-un proiect pe „Măsura 313” – Încurajarea activităţilor turistice – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Prin activitatea care urmează să se desfăşoare la Centrul de informare turistică de la Nuşfalău vor fi promovate zonele turistice, recunoscută fiind pădurea Lapiş – rezervaţie naturală din judeţul Sălaj cu cerbi lopătari.
Tot la Nuşfalău, în centrul de comună, au demarat în cursul lunii trecute lucrările privind introducerea sistemului de canalizare şi staţii de epurare a apei uzate. Lucrarea, în valoare de 80.000 de lei – fonduri guvernamentale, demarată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), are ca termen de finalizare trei ani de la data începerii. „Tot în acest an, intenţionăm să asfaltăm, prin diferite surse de finanțare, aproximativ zece kilometri de drum”, a conchis primarul Radu Mate.

Alte articole

5 Thoughts to “La Nuşfalău, sistem de canalizare şi staţii de epurare”

  1. Anonim

    176.000 euro „centru de informare turistică”. Sifonare de bani de la Uniunea Europeană, contract cu „dedicaţie”. Informare turistică DESPRE CE? Despre locuitorii satului, numărul de vaci şi boi?

  2. Anonim

    Da, tu ridici numarul de boi din comuna!

    1. Anonim

      Hopa, ti-a sarit mustaru! Inseamna ca esti implicat in construirea baracii turistice de 173.000 deuro.

  3. Anonim

    Da, am construit sute de baraci pentru boi ca tine !

  4. Anonim

    Deci Nusfalau devine statiune turistica de interes… local! (adica primar)

Leave a Comment