Portul popular sălăjean de pe Valea Agrijului, promovat la Sibiu

Portul popular şi tradiţiile populare din Sălaj vor fi din nou promovate de cunoscutul meşter şi raposd popular Ileana Graţiana Pop la Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare de la Sibiu. Aflat la cea de a XIII-a ediţie, festivalul, care adună zeci de meşteri şi rapsozi populari din toate colţurile ţării, se va desfăşura în perioada 14 -16 august la Complexul Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu. Sălăjeanca va prezenta în cadrul standului special amenajat, în incinta complexului, costume populare de pe Valea Agrijului, dar şi păpuşi populare îmbrăcate în portul popular specific Sălajului.
Ileana Graţiana Pop este renumită, nu numai în Sălaj, ci în toată ţara, pentru priceperea şi strădania de a scoate la lumină valorile locale, fiind unul dintre cei mai desăvârşiţi creatori de costume populare din judeţul nostru. Mai mult, pasiunea pentru vechi, pentru frumuseţile şi tradiţiile satului, dar şi pentru obiectele populare, au determinat-o în urmă cu ceva ani să deschidă în Ciumărna, în satul ei natal, un muzeu ţărănesc.
După cum a explicat Ileana Graţiana Pop, singurul meşter popular care va reprezentat judeţul la această ediţie, „cei care vor vizita standul cu produse şi obiecte tradiţionale, vor putea admira costume populare din Sălaj, catrinţe, poale, străiţi de lână pentru merinde ţesute în război, dar şi păpuşi echipate în portul tradiţional sălăjean”.

Leave a Comment