În spatele ușilor închise, oficialii sălăjeni au adus în fața premierului problemele județului și ale municipiului

Premierul Dacian Cioloș a efectuat sâptămâna trecută, în cursul zilei de vineri, o vizită oficială în Municipiul Zalău, ocazie cu care s-a întâlnit, în clădirea administrației județene, cu prefectul Sălajului, Marin Nițu, președintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu și deputații sălăjeni. Premierul a venit la Zalău însoțit de vicepremierul Vasile Dîncu și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Discuțiile reprezentanților Guvernului cu oficialii sălăjeni au avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean Sălaj.

Despre necesitatea finanțării spitalelor

Președintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, a adus în fața premierului mai multe probleme și solicitări, una dintre cele mai importante fiind cea legată de finanțarea spitalului regional – o problemă aflată în aceste zile în atenția mass-media și a reprezentanților Guvernului, dar și a administrațiilor județene care vor avea pe teritoriile lor aceste trei spitale, dar și problemele legate de finanțare spitalelor județene, considerând că este absolut necesar ca Guvernul să se implice în mod direct și responsabil dată fiind situația dificilă a multor unități medicale din țară. Primul ministru a spus, referitor la acest subiect, că au existat discuții la nivelul ministerului de resort și că Executivul are ca obiectiv refacerea studiilor de fezabilitate până în toamnă, după care să poată fi posibilă demararea proiectelor tehnice. Vicepremierul Vasile Dîncu a completat declarația premierului, spunând că s-au purtat cu succes discuții la nivelul celor trei reședințe de județe care alcătuiesc acest “triunghi” regional, Cluj, Iași și Dolj și că există deja locurile stabilite pentru amplasarea acestor unități medicale regionale. Președintele Marc a mai ridicat și problema alimentării cu apă din zona Gilău.

Finalizarea șoselei de centură a Zalăului, în linie dreaptă

Primarul Radu Căpîlnașiu a pus în discuție una dintre cele mai acute probleme ale zăluanilor, șoseaua de centură și a făcut din nou „lobby” în vederea urgentării și rezolvării problemelor care țin în loc această necesitate stringentă a municipiului. Premierul a spus că știe situația acestui proiect și cunoaște faptul că zălăuanii l-au pus pe un loc de frunte pe lista dorințelor lor, rămase, din păcate, neîmplinite. Din cele spuse de premier, se pare că acesta se implică în mod direct în această problemă și va urmări îndeaproape fiecare pas care va duce la finalizarea, așa cum se speră, cât mai rapidă a acestui proiect care dă mari bătăi de cap sălăjenilor dar mai ales zălăuanilor.
„Știu că lucrările au fost blocate din cauza problemelor apărute la poligonul Ministerului Apărării, ocazie cu care l-am anunțat pe domnul primar (Radu Căpîlnașiu, n.r.) că am avut chiar ieri (joi, n.r.) o discuție în cadrul MApN, și am înțeles că Ministerul Apărării va da avizul favorabil pentru terenul respectiv (poligonul, n.r.) care trebuie să intre în proiectul acestei șosele de centură, și sper ca lucrurile să fie cât de repede finalizate”, a spus Dacian Cioloș.

Casa Memorială “Iuliu Maniu” de la Bădăcin

Deputatul PSD, Iuliu Nosa, a pus în discuție avizul pentru traversarea căii ferate a șoselei ocolitoare Jibou, în timp ce deputatul Sereș Denes a pus în discuție o problemă sensibilă, și anume necesitatea finanțării centrelor de îngrijire pentru vârstnici, precum și același subiect pus în discuție de cei prezenți, cadastrul. Deputatul Mirel Taloș a adus în atenția reprezentanților Guvernului României mai multe puncte, între care solicitarea unui sprijin și implicarea Guvernului în reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din satul Bădăcin, profitând, în sensul bun al cuvântului, și de faptul că Dacian Cioloș a crescut în această zonă. Deputatul ALDE a propus achiziționarea Castelului Wesselenyi de către Ministerul Educației în folosul Centrului de Cercetări Biologice din Jibou pentru a se putea extinde activitatea de cercetare a acestuia și transformarea Jiboului într-un centru de cercetare în domeniul biologiei similar cu cel de la Măgurele, pentru fizică. S-a mai adus în discuție urgentarea apariției Legii Salarizării care ar putea corecta situația salariilor din administrație precum și discrepanțele uriașe dintre remunerațiile celor care au aceeași funcție însă activează în instituții diferite.

Marii industriași și micii fermieri

Deputatul PNL, Lucian Bode, a apreciat întâlnirea cu premierul Cioloș ca fiind una foarte reușită. Printre problemele ridicate de acesta în cadrul discuției au fost Casa memoriala “Iuliu Maniu”, iar vestea bună primită a fost faptul că Guvernul analizează posibilitatea finanțării reabilitării acestui monument istoric din fonduri alocate sărbătoririi „Centenarului”. A fost discutată și Hotărârea de Guvern 495/2014 privind scutirea de la plata unui număr de certificate verzi a consumatorilor de energie electrică energointensivi. Discuția a avut la bază disputa dintre ANRE și Ministerul Economiei (câștigată de ANRE în defavoarea mai multor concerne între care și Tenaris). S-a apreciat faptul că, prin această Hotărâre de Guvern, consumatorii energo – intensivi, printre care se număra si Tenaris, sunt exceptați de la plata certificatelor verzi, începând cu 1 ianuarie 2015; astfel marii consumatori de energie din România, calificați pentru a primi acest ajutor de stat, vor rămâne cu mai mulți bani în cont, bani care trebuie investiți în creearea de noi locuri de muncă. Referitor la problemele privind Măsura 6.3 – sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici și Submăsura 4.3 – “Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta de drumuri agricole, probleme expuse de deputatul sălăjean, răspunsul a fost acela că Guvernul analizează posibilitatea modificării ghidului solicitantului astfel încât să faciliteze accesarea acestor fonduri de către cât mai mulți beneficiari și se vor depune eforturi penrtru implementarea lor pe o arie cât mai amplă, cu cât mai mulți beneficiari.

Legea Cadastrului și Autostrada Transilvania

Au fost discutate în cadrul întâlnirii și problemele legate de cadastru, lacunele legislative și lipsa normelor de aplicare a legii cadastrale. La problemele ridicate de oficialii din Sălaj, premierul a spus: “Sunt multe proiecte blocate din cauza acestui cadastru. Avem de gând ca, după alegerile locale, când noii primari își vor prelua funcțiile, dat fiind faptul că la Agenția de Cadastru dispunem acum și de banii necesari, avem și personal suficient – am aprobat o suplimentare de personal cu 600 de angajați, astfel încât, cu speranța că vom găsi și primari care să se angajeze împreună cu oficiile județene de cadastru, către o finalizare a acestor activități la nivelul fiecărei comune, pentru că lucrul “pe bucăți” duce mereu la probleme. Vor mai fi necesare și câteva clarificări legislative pe care le vom face”.
Ultima problemă adusă în discuție a fost cea a autostrăzii Transilvania, autostradă care, cel puțin pe porțiunea care străbate Sălajul, se află în prezent doar pe hârtii. Tronsonul care va străbate județul Sălaj, are, după cum se știe, un caracter mai special, având în vedere faptul că el va trece pe o porțiune, sub forma unui tunel prin Muntele Meseș. Premierul a spus că este o problemă care începe să se rezolve deși pașii sunt mici și anevoioși. „Pe Autostrada Transilvania tronsonul Sălaj, lucrurile nu stau deloc bine. De la Mihăești – Suplacu de Barcău, vorbim de împărțirea în cinci secțiuni, avem studiul de fezabilitate pe patru dintre ele. Licitațiile pentru proiectare vor fi lansate în luna aprilie pentru patru loturi, un lot, unde avem și tunelul de la Meseș, este în proces de revizuire a studiului de fezabilitate, la sfârșitul anului va fi licitată și această secțiune”, a spus șeful Guvernului.

Presa – „Cenușăreasa” evenimentului

Politicienii și oficialii sălăjeni au apreciat întâlnirea cu delegația guvernamentală condusă de premierul Dacian Cioloș ca fiind una foarte bună și, în cea mai mare parte, sunt convinși că problemele ridicate de ei se vor regăsi pe agenda de lucru a Executivului. Din păcate, presa sălăjeană – o „mână” de oameni, cum se spune, nu a beneficiat de un tratament prea fericit din partea delegației de la palatul Victoria, fiind, ca să nu spunem ignorată, tăiată de la „porție”. Totuși, la final, mass-media sălăjeană a beneficiat de bunăvoința premierului, care s-a oprit, după terminarea discuțiilor oficiale, și a vorbit câteva minute în termeni extrem de generali, despre problemele discutate. După scurtele declarații, în mare grabă, delegația a plecat către platforma industrială a Zalăului (acolo unde presa nu a avut acces). Toate acestea, după ce organizatorii vizitei – oficialii de la București, în exclusivitate – deși au stabilit inițial tot protocolul și au ținut neaparat ca acesta să fie respectat cu strictețe, s-au răzgândit în ultimul moment și au invocat, prin glasul purtătorului de cuvânt Suciu, o „criză de timp”. Fapt pentru care conferința de presă așteptată mai bine de două ore de toți ziariștii s-a transformat într-o semi-îngrămădeală de cinci minute, pe scările clădirii de lângă platoul de marmură, din care nimeni nu s-a ales cu prea multe răspunsuri cuprinzătoare.

Ca să încheiem totuși într-o notă optimistă, apreciem faptul că Premierul, oricum legat inclusiv sufletește de acest județ, a dat asigurări ferme că va face tot ce-i stă în putință pentru ca problemele ridicate de oficiali, dar și cele pe care cetățenii, prin petițiile sau sesizările lor, le-au trimis către Executiv, vor găsi sprijin și deschidere atât din partea sa, cât și din partea ministerelor din subordine. „Acolo unde vom avea posibilitatea să deblocăm unele lucruri care nu merg, sau acolo unde vom putea oferi ajutor, o vom face”, a spus la plecare Dacian Cioloș.

Alte articole

5 Thoughts to “În spatele ușilor închise, oficialii sălăjeni au adus în fața premierului problemele județului și ale municipiului”

  1. Anonim

    E un om pregătit si serios. Poate ca nu e cel mai bun însă din tot ce avem..a fost o alegere buna. Diferentele dintre el si Iohannis sunt uriase, nici n-are rost sa comentam.

  2. Anonim

    Florine, nu e vina lor. E vina voastra. Si daca vrei ma si explic.

  3. Muriti de ciuda

    Ca de data asta nu v-a dat nimeni un ciolan de ros si o cafea…ca asa suntei voi obisnuiti, ca pirandele la pomana mortului…

    1. zalauan

      Bă, da mare prostovan mai esti. Pai daca pt presa nu s+a facut o conferinta asa cum este normal, tu ca cetatean cum vrei sa afli ce s a discutat, cap de ştevie?! Iti trimite Ciolos scrisoare sa te informeze?? Oare nu asa e normal sa fie, ca doar din ziare mai aflam si noi ce decizii se iau in numele nostru si pentru noi. Mare prost mai esti. umpleti paginile astea cu prostia si nestiinta voastra.

  4. Anonim

    FLORINE vizita este totusi un pas in fata lipsa timpului pentru conf. de presa este un pretext inexplicabil pentru mine nu zic dar gandesc bine era ca intilnirea sa fi fost daca nu publica macar cu toti alesii locali si neaparat cu toata presa in fond ce avem de ascuns?Ma bucurat ca se discuta in sfarsit de CADASTRU marea problema a agriculturii in romania si am multe comentarii STERSE nu stiu de catre cine pe aceasta tema unul chiar inainte cu 2 zile de vizita D-lui CIOLOS

Leave a Comment