Prefectura a dat în judecată Consiliul Local pentru excluderea consilierilor liberali care au trecut la PLR

Consilierii locali Rodica Mureşan şi Raul Dragoş, care şi-au pierdut mandatele de consilieri ca urmare a două proiecte de hotărâre aprobate de consilieri, pe motiv că cei doi au trecut de la Partidul Naţional Liberal PNL la Partidul Liberal Reformator, îşi păstrează în continuare funcţiile. Şi asta datorită Instituţiei Prefectului Sălaj care a atacat în contencios administrativ cele două hotărâri, solicitând anularea lor.
„Instituţia Prefectului judeţului Sălaj în urma verificării de legalitate efectuată de către Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ a atacat în Contencios Administrativ hotărârile Consiliului Local al Municipilului Zalău numărul 287, respectiv 288 din data de 27 octombrie 2014, prin care se ia act de încetarea înainte de termen a mandatelor de consilieri locali a doamnei Mureşan Rodica Maria şi a domnului Dragoş Raul Bogdan. Motivul care a stat la baza acestui demers a fost faptul că în acea perioadă era în vigoare Ordonanţa 55/2014, care a permis aleşilor locali trecerea de la un partid politic la altul, fără pierderea mandatului. Având în vedere că cei doi consilieri locali au depus cererea şi acceptul partidului pentru care au optat, respectând astfel prevederile legale, considerăm că nu s-a impus adoptarea celor două hotărâri”, se arată într-o informare de presă a Instituţiei Prefectului. Acţiunea Prefecturii Sălaj a fost înregistrată la Tribunalul Sălaj, în cursul zilei de 14 noiembrie.
Astfel, până la pronunţarea instanţei cei doi îşi păstrează funcţiile de conslieri, iar cele două proiecte de hotărâre de CL sunt suspendate de drept.
Reamintim că, Rodica Mureşan şi Raul Dragoş au trecut de la PNL la PLR, în cursul lunii octombrie, în baza Ordonaţei 55-2014 portiţa legislativă care permitea migrarea politică cu păstrarea mandatului, însă la momentul respectiv partidul la care a aderat nu exista legal.

7 Thoughts to “Prefectura a dat în judecată Consiliul Local pentru excluderea consilierilor liberali care au trecut la PLR”

  1. Anonim

    domnu Ciunt a avut curaj sa semneze de data asta ? …sau a plecat in concediu ca la cazul Cota?…

  2. Anonim

    Trebuie sa faca si Prefectura ceva.Ponta si PSD nu au inteles nimic din votul negativ dat de cetateni .Si acea ordonanta care a legalizat traseismul politic a contribuit la dezastrul electoral al partidului rosu.Ponta este un politician slab si sovaielnic .Este bine ca nu a ajuns presedinte dar este rau ca poate sa ramana o buna bucata de timp premier.O masura pe care ar trebui sa o ia cat timp mai are fraiele guvernului ar fi demitera acelor prefecti din judetele in care a pierdut alegerile .Dar un om slab nu este capabil de asemenea masuri.

  3. Calin

    Foarte bine a facut. Cred ca are dreptate prefectul, cum puteau astia doi sa isi piarda mandatele daca era legalizat traseismul?Inseamna ca toti traseistii sa fie dati afara din consilii si poate ca nici nu ar fi rau dar am citit ca este aprobata o ordonanta care le permite.

  4. Anonim

    Cred ca prefectul ar face un mare bine judetului daca si-ar lua ramas bun de la aceasta functie.Pe veci.

  5. Anonim

    traseisti au fost, traseisti vor ramane

  6. Anonim

    IAR IMPLICATI FUNCTIONARII IN LATURILE VOASTRE POLITICE. CAT VA MAI MERGE ASA IN TARA ASTA? DE CE NU LEGALIZATI ODATA FAPTUL CA ASA-ZISUL INALT FUNCTIONAR PUBLIC ESTE DE FAPT UN ASERVIT POLITIC CARE CREDE CA PREFECTURA ESTE UN SRL.

  7. Anonim

    În ce țară, în ce județ, la ce tribunal este înregistrat PLR? Nu cumva este vorba de gașca pesedistă a lui Motocicleanu?

Dă-i un răspuns lui Calin Anulează răspunsul