Lansare de carte la Cluj Napoca, „Rafturi cu linişte/Shelves with silence” – Viorel Mureşan

Librarium Universităţii din municipiul Cluj Napoca va găzdui o nouă întâlnire a Cenaclului UBB condus de poetul Ion Mureşan. În cadrul evenimentului, care va avea loc, luni, 24 noiembrie, începând cu ora 18, vor fi lansate şi cărţile semnate de Viorel Mureşan, „Rafturi cu linişte/Shelves with silence”, volum apărut la Editurile Caiete Silvane şi Eikon, dar şi „Omul negru şi alte arătări de pe Hotar”. Acesta din urmă a apărut la Editura Eikon. Tot luni, la întâlnirea cenaclului UBB de la Cluj Napoca, poetul Viorel Mureşan va citi din volumele sale de poezie.
Viorel Mureşan este poet, eseist şi critic literar şi s-a născut la 1 aprilie 1953 în localitatea Vicea, comuna Ulmeni, judeţul Maramureş. A urmat clasele primare în satul natal, în perioada 1960- 1964, gimnaziul în localitatea Someş-Uileac, Liceul Teoretic Cehu-Silvaniei, între anii 1968-1972, Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Limba şi literatura română – Limba şi literatura rusă în perioada 1974-1979. Este profesor de limba şi literatura română, întâi la Şcoala Gimnazială Lemniu, comuna Letca, judeţul Sălaj în perioada 1979-1982, apoi profesor suplinitor la Liceul Industrial din Jibou, între anii 1987-2008, profesor la Şcoala „Lucian Blaga” Jibou, iar din anul 2008 revine la Liceul „Ion Agârbiceanu” din Jibou. Debut absolut în revista „Amfiteatru”, numărul 1, ianuarie 1972, cu poezie, în paginile pentru elevi. Printre cenacluri frecventate de Viorel Mureşan amintim: Echinox, Cluj-Napoca, în perioada studenţiei, Saeculum, Dej-Beclean, Silvania Zalău – până în anul 1990. Reviste la care a colaborat (selectiv): Echinox, Amfiteatru, Tribuna, Vatra, Familia, Steaua, Transilvania, Luceafărul, Contrapunct, Apostrof, Poesis, Calende, Euphorion, Discobolul, Excelsior, Cuvântul, Unu, Nord Literar, Fabrica de cărţi, Verso, Mişcarea literară, Arca, Argeş, Aurora, Cadran, Calende, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, România literară, Verso etc, precum şi la revistele judeţene Silvania, Limes, Origini – Caiete Silvane, Caiete Silvane. Acestora li se adaugă reviste în limbile engleză, germană, franceză, maghiară, apărute în străinătate sau în ţară, care au publicat versuri din operele autorului. Actualmente, Viorel Mureşan este şi redactor – şef adjunct al revistei „Caiete Silvane”.

Leave a Comment