Handbal Club Zalău a evoluat duminică pe terenul formaţiei Gloria Buzău, echipă aflată pe locul şase înaintea acestei disputei. Cele două formaţii se află la poluri opuse în clasament, însă duminică, Zalăul a jucat în foarte multe momente de la egal la egal cu buzoiencele. Finalul a fost, însă, unul de coşmar pentru echipa lui Tadici, care a mai marcat un singur gol în ultimele 15 minute, iar Gloria s-a desprins decisiv. Gazdele au deschis scorul prin Keita, dar Zalăul a marcat de două ori consecutiv, prin Prycop şi Mărginean,…
Mai mult...Fotografia zilei
Berea se bea pe balcon…
Mai mult...A condus fără permis și a ajuns la închisoare
Un bărbat în vârstă de 26 de ani din comuna Sânmihaiu Almașului a ajuns la finalul săptămânii trecute în Centrul de Reținere
Mai mult...Sângele donat de sălăjeni a salvat vieți inclusiv în Turcia
Sălajul a ajuns pe primul loc la nivel național în privința numărului de donatori de sânge raportat la mia de locuitori, a anunțat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj, medicul Cristina Ilieș. Numărul donatorilor este în creștere, iar asta pentru că a trecut deja o perioadă destul de lungă de la perioadele vulnerabile din timpul pandemiei. Unitățile de sânge recoltate la Zalău sau cu ocazia deplasării în teren a echipei instituției sunt trimise pentru acoperirea necesarului din spitalele sălăjene sau pentru pacienții aflați în stare gravă în unități sanitare din…
Mai mult...„Valul Renovării” ajunge la Zalău
Patru contracte de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5, Valul Renovării, au fost semnate
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 13 Martie
1934: la Zalău se înfiinţează Şcoala Ţărănească S-a întâmplat în 13 martie 1741 – S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul reginei Maria Theresa (m.21.02.1790). 1848 – Începutul revoluţiei burgheze în Austria. Răscoala populară din Viena. 1865 – S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu, membru al Academiei Române. A pus bazele învăţămîntului electrotehnic românesc şi a realizat, în 1925, primele experienţe de radio din ţara noastră (m.31.05.1954). 1881 – S-a născut actorul Tony Bulandra (m.05.04.1943). 1881 – A murit Ţarul Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei între 1855 şi 1881 (n.29.04.1818). 1887 – S-a născut generalul Gheorghe Mihail. Militar de carieră,…
Mai mult...Un nou caz de violență în familie. Soție agresată de soț
Un nou caz de violență în familie a avut loc la finalul săptămânii trecute în Zalău. O zălăuancă în vârstă de 40 de ani a cerut sprijin prin
Mai mult...E oficial: din 2024 – mai multe zile libere pentru salariații români
Salariații, indiferent dacă lucrează în sistemul public sau în cel privat, beneficiază de încă două zile libere începând cu anul 2024.
Mai mult...La 21 de ani, beat și fără permis a avariat mașina poliției
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitatea Buciumi a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Motivul? A furat o mașină pe
Mai mult...Tarife de referinţă RCA – februarie 2023
În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 132/2017), „Tariful de referință se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de către A.S.F., după formula prevăzută la art. 2 pct. 24 și se publică de către A.S.F.”. Având în vedere prevederile legale în vigoare, A.S.F. a derulat o procedură de achiziție publică în vederea achiziționării serviciilor…
Mai mult...Bancul zilei
– Poate o femeie să-l facă pe un bărbat milionar? – Da, însă numai dacă este miliardar.
Mai mult...Decese
În aceste clipe grele suntem alături de colega noastră Csosz Morar Liliana, la trecerea în eternitate a mamei dragi şi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace. Activitatea de Inspecţie Fiscală Sălaj
Mai mult...Uleiul CBD – ajutor în curele de slăbire?
Majoritatea oamenilor nu auziseră niciodată de CBD (cunoscut și sub numele de canabidiol) în urmă cu câțiva ani, dar astăzi aproape toți cunoaștem pe cineva care a încercat un produs cu CBD. Substanța a câștigat popularitate ca ingredient în bomboane, băuturi, spray-uri și chiar produse pentru animale de companie. Este unul dintre numeroșii compuși prezenți în plantele de canabis. Dar de ce este atât de apreciat? Cercetările sugerează că CBD poate fi eficient pentru reducerea inflamației, durere, anxietate, depresie, insomnie, tulburări autoimune și neurologice, precum și alte afecțiuni. Cu toate…
Mai mult...„Exprimă-te liber!” – concurs de consiliere școlară
Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj și Consiliul Județean (CJ) Sălaj
Mai mult...