Ministerul Educaţiei şi Cercetării a reacţionat sâmbătă la declaraţiile publice ale celor trei mari federaţii sindicale din învăţământ, exprimând disponibilitatea pentru dialog şi clarificarea nemulţumirilor. Instituţia a invitat reprezentanţii sindicatelor la o întâlnire oficială ce va avea loc azi.Ministerul arată că motivele invocate de sindicate sunt „în această fază, un amestec între aspecte relevante şi zvonuri sau interpretări eronate”. Oficialii subliniază că multe dintre cerinţele sindicatelor – precum întărirea statutului profesorului – sunt obiective asumate încă de la începutul mandatului de ministrul Daniel David.
• Sindicatele anunţă proteste în educaţie şi cercetare
Cele trei mari organizaţii sindicale – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” – au anunţat pentru miercuri, 18 iunie, acţiuni de protest în toate formele de învăţământ, de la şcoli şi universităţi până la institute de cercetare şi biblioteci universitare. Membrii de sindicat vor purta semne distinctive, precum banderole sau ecusoane, în timpul activităţilor de la locul de muncă. Sindicaliştii îşi exprimă „totalul dezacord” faţă de informaţiile vehiculate în spaţiul public, presupus provenite dintr-un grup de lucru de la Cotroceni, care ar viza măsuri bugetare restrictive împotriva salariaţilor din învăţământ, în contextul reducerii deficitului bugetar. Nemulţumirile majore: normă didactică, vouchere, statutul de titular
Printre măsurile criticate de sindicate se numără: Creşterea normei didactice: Considerată o decizie „iresponsabilă”, având în vedere că personalul didactic este deja suprasolicitat cu activităţi educaţionale, administrative şi de formare profesională. Limitarea accesului la beneficii: Coborârea pragului salarial pentru acordarea voucherelor de vacanţă şi a indemnizaţiei de hrană ar exclude o parte considerabilă a angajaţilor din sistem, în special pe cei la început de carieră, personalul auxiliar şi administrativ. Modificarea statutului de titular: Posibilele schimbări referitoare la titularizare şi impunerea unui program fix de 8 ore zilnic în şcoli au generat „nelinişte şi revoltă” în rândul cadrelor didactice.
• Universităţile, deschise către compromis
Într-o notă separată, Consiliul Naţional al Rectorilor, prin vocea preşedintelui Sorin Cîmpeanu, a transmis că o eventuală creştere temporară a normei didactice în învăţământul superior, cu două ore, ar putea fi acceptată ca gest de solidaritate, cu condiţia menţinerii drepturilor salariale actuale: ”În actualul context socio-economic, Consiliul Naţional al Rectorilor, în deplin consens, consideră că o măsură de solidaritate care ar putea fi acceptată de comunitatea academică o poate reprezenta creşterea, cu caracter temporar, a normei didactice în învăţământul superior, cu două ore, cu menţinerea drepturilor salariale în vigoare”. Rectorii recunosc dificultăţile bugetare, dar pledează pentru măsuri echilibrate care să nu afecteze calitatea actului educaţional. În paralel, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a confirmat că vor fi adoptate măsuri de corecţie bugetară „nepopulare, dar necesare”, pentru a reduce deficitul public. Aceste măsuri urmează să fie stabilite în urma discuţiilor din coaliţia de guvernare, care ar trebui să se finalizeze în cursul săptămânii viitoare.
Tensiunile din sistemul de educaţie reflectă un dezechilibru persistent între cerinţele de eficienţă bugetară şi nevoia de recunoaştere şi susţinere reală a cadrelor didactice. Rămâne de văzut dacă dialogul va reuşi să dezamorseze conflictul sau dacă protestele se vor transforma într-o mobilizare generalizată în educaţie, aşa cum avertizează liderii sindicali.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro