Anul şcolar 2025-2026 ar trebui să înceapă pe 8 septembrie, însă planurile riscă să fie date peste cap de nemulţumirile profunde din sistemul educaţional. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a recunoscut public că „este foarte greu de spus” dacă şcoala va începe la timp, în condiţiile în care sindicatele din învăţământ ameninţă cu grevă generală.
• Nemulţumirile cadrelor didactice şi „măsurile de criză”
Potrivit ministrului, măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern au caracter temporar şi au fost impuse de situaţia economică a ţării. „Nu ne plac, nici eu nu mi le doresc. Vă daţi seama că n-aş fi vrut ca ministru să fiu eu ministrul austerităţii”, a spus Daniel David. Acesta le-a cerut cadrelor didactice să înceapă şcoala şi să construiască împreună soluţii pe termen mediu şi lung. „Hai să începem şcoala, hai să construim pe această supărare nişte proiecţii raţionale pe termen mediu şi lung”, a transmis oficialul, subliniind că după stabilizarea efectelor măsurilor bugetare ar putea fi găsite soluţii mai avantajoase pentru sistemul educaţional.
• Sindicatele ameninţă cu grevă generală
Nemulţumiţi de tăieri şi restricţii, sindicaliştii din Educaţie au organizat în ultimele luni mai multe proteste şi au avertizat că sunt pregătiţi să declanşeze greva generală. Reprezentanţii profesorilor s-au întâlnit cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre situaţia din sistem, însă discuţiile nu au dus la rezultate concrete. „Premierul ne-a ascultat, dar nu a părut că a şi auzit ce am avut de spus”, au transmis liderii sindicali după întâlnire. În acest context, aceştia au anunţat că vor boicota începerea anului şcolar dacă revendicările nu vor fi luate în calcul.
• Poziţia Guvernului
Premierul Ilie Bolojan a subliniat, la aceeaşi întâlnire, că măsurile sunt fundamentate pe posibilităţile reale ale bugetului de stat şi că, deşi dificile, sunt necesare pentru reducerea deficitului bugetar. „Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilităţile pe care le are în prezent bugetul României şi pe realităţile din sistemul educaţiei”, a afirmat şeful Executivului.
Calendarul oficial al anului şcolar
Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, anul şcolar 2025-2026 începe la 1 septembrie, iar cursurile ar urma să debuteze pe 8 septembrie. Totuşi, în condiţiile actuale, debutul efectiv al orelor rămâne incert, depinzând de deciziile sindicatelor şi de modul în care Guvernul va gestiona conflictul.
România se află în faţa unei situaţii delicate: dacă negocierile dintre Guvern şi sindicate nu vor avansa rapid, elevii ar putea rata startul anului şcolar. Criza din Educaţie reflectă tensiunile economice şi sociale generate de austeritate şi ridică semne de întrebare cu privire la modul în care autorităţile vor reuşi să asigure stabilitatea unui sector esenţial pentru viitorul ţării.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
Dacă se poate numai vacante și salariul sa între pe card.