Monstrul care şi-a violat fiica vitregă a primit doar şapte ani de închisoare

Bărbatul de 41 de ani, care şi-a violat fiica vitregă, îşi va petrece următorii şapte ani după gratii. Sentinţa a fost pronunţată în cadrul şedinţei de miercuri, 12 noiembrie, de către magistraţii Judecătoriei Jibou. Instanţa jibouană a dispus şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, magistraţii l-au obligat şi la plata sumei de 50.000 de euro, reprezentând daune morale.
Liviu Szabo, originar din Baia Mare, a fost trimis în judecată în luna septembrie a anului în curs, sub acuzaţia de viol în formă continuată, după ce şi-a abuzat, în mai multe rânduri, fiica vitregă – o adolescentă, în vârstă de 14 ani, din localitatea Poieniţa, comuna Băbeni.
Coşmarul fetei a început în urmă cu aproximativ trei ani, imediat după plecarea mamei sale la muncă în Italia, potrivit informaţiilor primite de la judecătorul Gabriela Matyus, purtător de cuvânt al Judecătoriei Jibou, instanţă pe al cărei rol s-a aflat dosarul. Femeia şi-a lăsat cei patru copii în grija bărbatului cu care aceasta era căsătorită, Liviu Szabo.
La scurt timp după plecarea mamei, bărbatul a început să-i facă avansuri fetiţei, care, la vremea respectivă avea aproximativ 11 ani. Adolescenta a încercat să se opună, însă băimăreanul nu a acceptat, astfel că a recurs la violenţe fizice şi verbale. Până la urmă, ameninţată constant şi tratată ca un sclav, fata a cedat şi a început să întreţină relaţii sexuale cu cel în grija căruia a fost lăsată. “Bărbatul a început cu refuzul de a-i da bani pentru cele necesare, a obligat-o la diferite munci în gospodărie, activităţi ce depăşeau puterile unei copile de vârsta ei, ajungând, în final, să recurgă şi la bătăi”, a explicat reprezentantul Judecătoriei Jibou.

Fiica naturală a violatorului a pus capăt suferinţei copilei

Anul trecut, copila a încercat să-şi pună capăt zilelor, întrucât nu mai putea îndura situaţia în care se afla, iar anul acesta, în urmă cu doar câteva luni, a încercat, din nou, să se sinucidă, însă a fost găsită la timp de către sora sa. Cu toate acestea, gestul adolescentei nu a dat de gândit nici mamei şi nici altor membri ai familiei. Totul a ieşit la iveală în urma unei vizite în Vadu Izei, judeţul Maramureş, la fiica biologică a bărbatului, ce a avut loc în această vară. Băimăreanul are o fiică, dintr-o relaţie anterioară, stabilită în localitatea maramureşeană menţionată.
După cum a explicat Gabriela Matyus, aceasta a fost cea care a observat faptul că atunci când copila se află în preajma bărbatului era foarte înspăimântată. “A observat că este foarte timorată în preajma lui. Femeia a profitat de o plimbare până la magazin, şi asta foarte greu, întrucât bărbatul încerca să o ţină izolată pe copilă şi a întrebat-o de ce îi este aşa de teamă. Fata a spus, iniţial, că îi este frică din cauza bătăilor primite de la bărbat, însă, în cele din urmă, i-a povestit şi despre celelalte chinuri îndurate şi despre violuri”, a precizat magistratul jibouan.
Fiica bărbatului nu a stat prea mult pe gânduri şi a depus plângere la Poliţie. Băimăreanul a fost arestat preventiv, iar în 22 septembrie, a fost trimis în judecată pentru viol în formă continuată. Adolescenta şi ceilalţi fraţi ai săi au fost daţi în grija bunicilor, în prezent, şi mama minorilor aflându-se în ţară.

Leave a Comment