Noutăţi filatelice: Mircea cel Bătrân, 600 de ani de la moarte

Daniel Mureşan

Romfilatelia îl omagiază pe marele voievod al Ţării Româneşti, introducând în circulaţie emisiunea de mărci poștale Mircea cel Bătrân, 600 de ani de la moarte. Pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei este ilustrată statuia lui Mircea cel Bătrân aflată în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române. Opera aparține sculptorului Paul Vasilescu (1936-2012), un artist care s-a remarcat prin lucrările sale de artă monumentală și portretistică.
Mircea cel Bătrân s-a născut în 1355, şi a urcat pe tronul Țării Românești la 23 septembrie 1386, fiind al cincilea domnitor după Basarab Întemeietorul. În tradiția medievală românească nu exista obiceiul numărării voievozilor cu același nume, astfel că i s-a spus „cel Bătrân” cu sensul de „cel din vechime”, spre a fi deosebit de Mircea Ciobanul, care a domnit în veacul al XVI-lea. Fiu al lui Radu Vodă, Mircea a ajuns domn al Ţării Româneşti după moartea fratelui vitreg, Dan. Prin mama sa Calinichia, Mircea se înrudea cu familiile boierești din Oltenia, iar prin soție, doamna Mara, cu Władysław Jagiełło, regele Poloniei. A avut mai mulți fii, care, ulterior, s-au luptat între ei pentru obținerea tronului Țării Românești.
Mircea cel Bătrân s-a remarcat prin realizări în plan politic, economic și cultural. Sub domnia sa, Țara Românească a ajuns la extinderea maximă pe care a cunoscut-o în istorie. Granițele începeau la vest cu feuda primită de la Sigismund de Luxemburg, în Banatul de Severin, în nord treceau peste Carpați, până la izvoarele Oltului, iar în est a cucerit Dobrogea, extinzându-și stăpânirea până la nord de Delta Dunării. Voievodul a promovat politici de bună vecinătate cu țările din jur. A acceptat să-i fie vasal regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, însă monarhul maghiar i-a acordat ca feude Amlașul, Făgărașul și Banatul de Severin, dar și Castelul Bran sau domeniul Bologa. Relațiile cu Moldova au fost de asemenea cordiale, iar prin intermediul domnitorului Petru Mușat a reușit să încheie o alianță cu Polonia.
Voievodul s-a preocupat să centralizeze statul și să întărească capacitatea administrației de a colecta taxe și de a mobiliza ostași. A înzestrat armata, iar în punctele strategice ale țării a consolidat cetățile existente, sau a construit altele noi. O prioritate a domniei sale a fost stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine, iar negustorilor din Brașov și Liov le-a acordat privilegii comerciale importante. Mircea cel Bătrân a stimulat activitatea economică prin emiterea de monede, care s-au răspândit în toate zonele controlate de voievod.
De asemenea, domnitorul a ctitorit mănăstiri și biserici pe tot cuprinsul țării. Așezămintele religioase au devenit centre de cultură, prin activitatea copiștilor și caligrafilor, dar și prin înființarea unor școli de pictură bisericească.
Domnia lui Mircea cel Bătrân a coincis însă cu extinderea puterii Imperiului Otoman în Balcani. După câteva incursiuni ale turcilor la nord de Dunăre, a avut loc o expediție condusă de sultanul Baiazid I, care a vizat transformarea țării în provincie otomană. Înfruntarea decisivă de la Rovine (dată incertă: 10 octombrie 1394, sau 17 mai 1395) s-a încheiat cu eșecul invadatorilor. Mircea s-a alăturat ulterior oștilor cruciate care încercau îndepărtarea turcilor din Europa, dar expediția de la Nicopol (25 septembrie 1396), organizată de regele Sigismund cu participarea voievozilor Țării Românești, Transilvaniei și a unor importante contingente burgunde și franceze, s-a încheiat printr-un dezastru pentru tabăra cruciaţilor. Baiazid a căzut în mâinile rivalilor mongoli, iar Mircea și-a protejat țara în ultimii ani de viață prin implicarea în luptele pentru putere de la curtea otomană.
În vremea lui Mircea au fost continuate daniile către mănăstirea Cutlumusi de la Muntele Athos, ctitorită și dăruită de către înaintașii săi Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu. Deși nu s-a păstrat hrisovul de danie, un document din vremea lui Neagoe Basarab (1514) menționează: „unde și prea cinstitul […] străbunul nostru Mircea voievod a înnoit ctitoria, pe care a făcut-o Țara Românească”. Chiar și boierii făceau danii către această mănăstire: în 1413 jupân Aldea logofătul dăruiește satul său Cireașov, de lângă Slatina.
În timpul domniei lui Mircea, ulterior cuceririi Vidinului de către turci (în 1396), moaștele Sf. mucenițe Filofteia au fost aduse în țară și așezate la Biserica Domnească Sf. Nicolae din Argeș. Mai târziu, acestea au fost mutate în biserica episcopală din oraș, unde se găsesc și astăzi.
Atât starețul Nicodim de la Tismana cât și mitropolitul Antim Critopol au purtat o corespondență bogată cu patriarhul Evtimie de Târnova, între anii 1375 – 1393. Patriarhul bulgar este autorul unui număr mare de scrieri bisericești, iar faima sa era „nu numai în neamul bulgarilor, ci râvna sa apostolească s-a întins și în toate părțile de la miază-noapte și până la ocean, iar în apus până în Iliria”. Între elevii săi s-au numărat învățatul (mai târziu arhiepiscopul de Kiev) Grigore Țamblac, precum și cronicarul Constantin Costenețki.
Până astăzi s-au păstrat două scrisori ale patriarhului Evtimie către starețul Nicodim (ultima fragmentar) și una către mitropolitul Antim. Din acestea se poate observa că Evtimie de Târnova era privit ca o autoritate în materie dogmatică și liturgică, la care apelau prelații din Țara Românească ori de câte ori se iveau chestiuni mai complicate, precum și tonul diferit de adresare. Dacă lui Nicodim îi răspunde din postura unui învățat mai luminat, cu Antim tratează chestiunile pe picior de egalitate frățească.
În prima scrisoare către Nicodim, patriarhul îi răspunde la câteva întrebări asupra unor probleme de credință religioasă, dând și citate din Sfinții Părinți. În ce-a de-a doua epistolă îi oferă sfaturile cerute pentru educația morală a tinerilor care se pregătesc de preoție. Aceste epistole erau menite a fi citite preoților și călugărilor și arată că Nicodim se ocupa și de pregătirea preoților din Țara Românească. În epistola către mitropolitul Antim, patriarhul bulgar îi atrage atenția asupra ereziei bogomilice, care circula în țările ortodoxe la acea dată, și îl sfătuiește să îi dojenească pe aceia care o răspândeau. Aceste legături între comunitățile ortodoxe balcanice au permis importante schimburi culturale și bisericești.
Au existat cu certitudine comunități catolice pe teritoriul Țării Românești încă de la începutul secolului al XIV-lea, în orașele în care se aflau sași veniți din Ardeal (în special Câmpulung, Argeș, Târgoviște și Severin). Este de amintit mormântul comesului Laurentius de Longo Campo, datând din 1300.
Dacă până în vremea lui Vladislav Vlaicu comunitățile catolice depindeau de episcopia din Ardeal, voievodul Radu I înființează (fie din motive politice, fie la îndemnul soției sale) prima episcopie catolică de pe teritoriul țării, la Argeș. Nu se știe unde se afla clădirea episcopatului, întrucât bisericuța Sân Nicoară, luată în discuție, avea o arhitectură de factură bizantină, iar pe la 1788 încă se mai slujea acolo în legea Răsăritului. Întâiul episcop catolic a fost italianul Nicolae Antonii.
Tot în vremea lui Radu I, ca replică a mitropoliei ortodoxe de Severin, Papa Urban al VI-lea l-a numit pe franciscanul Grigore episcop de Severin.
În timpul lui Mircea s-au succedat următorii episcopi: Francisc (1390), George (1394), Andrei (1396), Francisc (1399), George din Peč (1402), necunoscuți (1402 – 1418) și Ioan de Antiquavilla (1418) la Argeș și Lucas Ianuis (1390), Francisc de Minerva (1394), Nicolae Demetrii (1399) și Iacob de Canallis (1412) la Severin. Aceștia nu locuiau în orașele episcopale, iar titlul lor era mai mult onorific.
O mănăstire catolică, purtând hramul Sf. Maria, a existat și la Târgoviște, însă a fost distrusă de turci în 1395. Mircea a reclădit-o, astfel că aceasta mai exista încă la 1417. A fost pomenită și în 1640, de către misionarul Bakšič. Un lăcaș catolic se pare că a existat și la Râmnicu Vâlcea, pe locul bisericii ortodoxe Sf. Dumitru de mai târziu.
La inițiativa împăratului roman Sigismund de Luxemburg, în 1414 a fost convocat un conciliu religios la Konstanz, (în Germania), care avea un triplu scop: eradicarea „ereziei” husite, aplanarea schismei papale dintre Roma și Avignon, precum și unirea Bisericilor Catolică și Ortodoxă. Ședințele Conciliului de la Konstanz s-au prelungit până în 1418, an în care au început discuțiile privind chestiunea unirii bisericești. Domnii Țării Românești și Moldovei au făcut act de prezență prin câte un boier: Thobermur (Dobromir), respectiv Giorgius de Samusinis (probabil Gheorghe din Sămușeni), menționați în cronica lui Ulrich von Richental (scrisă în cinstea acestui eveniment în perioada 1420 – 1430). Tot în aceasta sunt enumerate și orașele moldo-valahe cu importante comunități catolice: Kylo (Chilia), Sorscha (Suceava), Mencz (Neamț), Jessmarkt (Iași), Molda (Baia), Langnaw (Câmpulung), Ergx (Argeș), Zürm (Severin), Behlo (Hârlău sau Bacău), Burlat (Bârlad) și altele neidentificate. Această delegație reprezintă prima participare înregistrată în istorie a românilor la un congres internațional.
Mircea cel Bătrân a murit pe 31 ianuarie 1418, şi este înmormântat la mănăstirea Cozia.
Pe colița dantelată a emisiunii de mărci poștale este reprodusă o frescă de la Biserica Brădetu (jud. Argeș), ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, pe care voievodul apare pictat alături de soția sa, doamna Mara.
Timbrul coliței dantelate are valoarea nominală de 16 lei.

Leave a Comment