Noutăţi filatelice: Magellan, 500 de ani de la începutul călătoriei în jurul lumii

În contextul aniversării a cinci secole de la începutul expediției lui Magellan, Romfilatelia vă invită să descoperiți emisiunea de mărci poștale „Magellan, 500 de ani de la începutul călătoriei în jurul lumii“.
Fernando Magellan este cunoscut pentru prima circumnavigație din istorie — după ce a navigat către vest până la Moluce, descoperind în drumul lui strâmtoarea care astăzi îi poartă numele.
În secolul al XV-lea, faptul că Pământul este rotund era știut încă din Antichitate. În secolul al III-lea î.e.n., Eratostene a măsurat chiar circumferința Pământului cu un grad de precizie remarcabil. Chiar dacă scrierile grecilor, cu excepția celor ale lui Aristotel, își pierduseră autoritatea, această idee a persistat de-a lungul Evului Mediu. Tratatul Sferei de Johannes de Sacrobosco, scris la Paris, în 1224, fusese pe larg mediatizat în toate cercurile de oameni de știință, fără ca Biserica să-l cenzureze. Primul glob pământesc cunoscut, adică cel mai vechi care s-a păstrat, este cel făcut la Nürnberg de către Martin Behaim în 1492. Tot la acea vreme, în Europa se dezvoltase o atracție pentru condimentele exotice, ceea ce a favorizat, în plus față de interesul geografilor, pe exploratori și pe negustori. Magellan era convins că Molucele (insule cu mirodenii) se găsesc în jumătatea de glob care revenea coroanei Spaniei în conformitate cu tratatul de la Tordesillas prin care castilienii și portughezii își împărțiseră lumea în 1494. El credea că poate ajunge prin vest la insulele cu mirodenii, de care se apropiase deja în timpul călătoriei la Malacca din 1511-1512. Înainte de a începe călătoria către insulele Moluce, singurul loc de unde putea obține cuișoare, Magellan a primit scrisori de la unul dintre prietenii personali, portughezul Francisco Serrão, care era acolo din 1512. Acest proiect, de a ajunge prin vest la insulele cu mirodenii, susținut în cele din urmă de Coroana Spaniolă, a fost motorul ocolului Pământului, care nu era în planul inițial. Evenimentul a avut un impact considerabil în Europa. După puțin mai mult de un sfert de secol, proiectul lui Columb a fost în cele din urmă realizat și, după cum sublinia Pierre Chaunu, „niciodată lumea nu a fost atât de mare ca după călătoria lui Magellan”.
Călătoria a dat naștere la diferite povestiri, comentarii și mărturii în secolul al XVI-lea, dar primele lucrări importante despre persoana lui Magellan datează abia din secolul al XIX-lea, odată cu publicarea în anul 1864, în Chile, a unei biografii a navigatorului scrisă de Barros Arana. Opera sa i-a încurajat pe autorii europeni să scrie și ei pe această temă pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, până la sintezele foarte importante ale lui José Toribio Medina din 1920 și cele ale vicontelui de Lagoa din 1938. Toate documentele de arhivă disponibile sunt de atunci cunoscute și publicate.
Originile și detaliile multor ani din viața lui Magellan înainte de plecarea lui sunt foarte incerte. Pe de altă parte, întreaga călătorie este foarte bine cunoscută prin mai multe documente de epocă, dintre care, în primul rând, Jurnalul călătoriei lui Magellan, relatare completă a călătoriei de către Antonio Pigafetta, unul dintre supraviețuitori: manuscrisul original este pierdut, dar s-au păstrat patru copii (trei în limba franceză și una în limba italiană), cea mai completă fiind manuscrisul de la Yale. Există și o serie de scrisori și mărturii, precum și povești și mărturii mai fragmentate dar valoroase, cum ar fi jurnalul de bord al lui Francisco Albo, relatarea lui Gines de Mafra, sau jurnalul de bord al timonierului genovez. Toate aceste documente au permis istoricilor să urmărească întregul periplu al flotei, în cursul său îndelungatei sale călătorii și să identifice diferitele locuri vizitate.
La 22 martie 1518, Carol I i-a numit pe Magellan și pe Faleiro căpitani, pentru ca ei să plece în căutarea insulelor mirodeniilor și, în iulie, i-a ridicat la rangul de comandori ai Ordinului Santiago. Regele le acorda:
– monopolul asupra rutei descoperite, pe o perioadă de zece ani;
– numirea ca guvernatori ai ținuturilor și insulelor pe care le vor întâlni, cu 5 % din câștigurile nete care ar fi implicate;
– a douăzecea parte din câștigurile călătoriei;
– dreptul de a percepe o mie de ducați din călătoriile următoare, plătind doar o taxă de 5 % pe profit;
– concesiunea unei insule pentru fiecare, cu excepția celor mai bogate șase, de la care nu ar primi decât o cincisprezecime.
Expediția era finanțată în principal de către Coroană și avea cinci carace (vase caracterizate printr-o cocă rotunjită, și cu două castele în față și în spate) înarmate și echipate cu provizii pentru doi ani de călătorie. Pregătirea călătoriei a ridicat mai multe probleme: banii insuficienți, intrigile regelui Portugaliei, care a încercat să-l facă să înceteze, neîncrederea castilienilor față de Magellan și față de alți portughezi implicați, precum și caracterul dificil al lui Faleiro. În cele din urmă, datorită tenacității lui Magellan, expediția a văzut lumina zilei. Prin intermediul episcopului Juan Rodriguez de Fonseca, s-a obținut implicarea negustorului flamand Cristobal de Haro, care a oferit o parte din fonduri și bunuri pentru troc. Flota a ridicat ancora de la Sevilla la 10 august 1519, dar a trebuit să aștepte până la 20 septembrie pentru a ridica pânzele și a pleca din Sanlúcar de Barrameda, cu 237 de oameni împărțiți în cinci nave: Trinidad, nava amiral, comandată de către Magellan; San Antonio, comandată de Juan de Cartagena; Concepcion, comandată de Gaspar de Quesada, Santiago, comandată de Juan Serrano și Victoria, comandată de Mendoza.
Unul dintre membrii expediției, italianul Antonio Pigafetta, a ținut un jurnal de călătorie. Datorită lui s-a păstrat nu numai narațiunea completă a călătoriei, întrucât acesta s-a numărat printre cei 18 supraviețuitori care s-au întors pe 6 septembrie 1522, cu și informații cu privire la răzvrătiri. În fapt, din cele cinci căpitani care au pornit în expediție, se pare că cel puțin trei nu împărtășeau opiniile lui Magellan, până în punctul în care unii au vrut să scape de el. După o scurtă ședere în insulele Canare, după un drum de patru luni, flota a ajuns aproape de coasta Braziliei în decembrie 1519. Naviga sub pavilion spaniol, iar Brazilia era colonie portugheză. După o scurtă oprire pentru realimentare la Ponta de Baleia, în apropiere de arhipelagul Abrolhos, Magellan a hotărât să arunce ancora pe 13 decembrie 1519, în golful Santa Lucia, cunoscut azi sub numele de Rio de Janeiro, pe care unul dintre timonierii săi, João Lopes Carvalho, îl știa bine după ce stătuse acolo cu șapte ani în urmă. Acesta l-a găsit pe Juanillo, de 7 ani, fiul pe care îl avea cu o amerindiancă, și pe care avea să-l ia cu el pe Concepcion.
La sfârșitul lunii decembrie 1519, după o oprire de paisprezece zile, flota a luat direcția sud pentru a încerca să ocolească America de Sud. Vara australă era pe sfârșite și, cu cât Magellan naviga mai spre sud, cu atât se răcea mai mult. El s-a hotărât să ierneze în Patagonia (Argentina de azi). La 31 martie 1520, flota a găsit refugiu într-un estuar adăpostit pe care ei l-au numit portul San Julián. Aici a izbucnit „răzvrătirea de Paște”, din care Magellan avea să scape, dar cu consecințe grele. Echipajele s-au răsculat la 1 aprilie, sub conducerea lui Juan de Cartagena, Luis de Mendoza și Gaspar de Quesada, care erau îngrijorați de turnura pe care o lua călătoria, îndoindu-se de existența acestei treceri către vest, și, mai ales, de șansele lor de supraviețuire în aceste regiuni reci și pustii. Magellan și marinarii care i-au rămas credincioși au reușit să scape de răzvrătiți. Mendoza a fost ucis prin surprindere de către ofițerul de ordine (alguazil) Gonzalo Gomez de Espinosa, Quesada a fost judecat și executat, Juan de Cartagena și preotul Pedro Sanchez de la Reina au fost abandonați pe țărmul Patagoniei cu o sabie și un pic de pâine. Alți patruzeci de răzvrătiți condamnați, inclusiv Juan Sebastián Elcano, au fost în cele din urmă amnistiați. Unii, inclusiv cosmografui Andres de San Martin, au suferit, totuși, dureroasele torturi la estrapadă. Clemența lui Magellan nu este surprinzătoare. El avea nevoie de toți aceștia pentru a-și continua călătoria, după cum scria Stefan Zweig: „cum să mai continue călătoria dacă, în virtutea legii, și-ar executa o cincime din echipaj? În aceste regiuni neprimitoare, la mii de leghe de Spania, nu se putea lipsi de o sută de brațe.”
În timpul verii australe, Magellan a hotărât să trimită una dintre navele sale în recunoaștere pentru a găsi celebra trecere care să-i conducă spre vestul Americii, în Oceanul Pacific. Din păcate, Santiago a naufragiat în mai. Trei luni mai târziu, Magellan a hotărât să reia drumul spre sud cu celelalte patru nave. Pe 21 octombrie, Magellan a găsit un cap care marca intrarea în strâmtoare, cap pe care el l-a denumit cap Virgenes. A început explorarea, și a identificat o trecere spre vest. În labirintul de fiorduri, înconjurat de stânci „amenințătoare”, în ape „sinistre”, care i-au luat peste o lună să le traverseze; relatările arată că în timpul trecerii strâmtorii, marinarii au văzut multe fumuri în interior. Tierra del Humo (în traducere „Țara Fumurilor”), care apare pe hărțile de după călătorie, a devenit mai târziu Tierra del Fuego (Țara de Foc). Strâmtoarea numită mai întâi „canalul Tuturor Sfinților”, a luat puțin mai târziu numele de strâmtoarea Magellan în cinstea navigatorului. În mijlocul strâmtorii, Estêvão Gomes, timonierul de pe San Antonio, s-a răzvrătit cu oamenii lui și l-a pus în fiare pe căpitanul Àlvaro de Mesquita, un văr de-al lui Magellan. El a făcut calea întoarsă, a dezertat și s-a întors la Sevilla cu încărcătura de alimente și bunuri pentru troc. După traversarea Oceanului Atlantic, nava a ajuns la Sevilla la 6 mai 1521, cu 55 de oameni la bord.
În vremea lui Magellan, circumferința Pământului nu era încă cunoscută cu precizie, în ciuda operei lui Eratostene, care o calculase deja cu destulă precizie, cu aproape optsprezece secole în urmă. Dar Magellan nu subestima dimensiunea Pacificului, așa cum o făceau mulți în acea vreme. Stau mărturie memoriul său geografic, pe care l-a lăsat regelui la înainte de plecare, precum și o hartă întocmită de Jorge și Pedro Reinel în 1519 la Sevilla. Surpriza navigatorului a fost găsirea unui ocean gol pe care el l-a numit „Pacific” datorită apelor liniștite pe care le-a întâlnit în timpul traversării din Țara de Foc până la insulele Mariane, și apoi, la viitoarele Filipine, pe parcursul a trei luni și douăzeci de zile. Din pur ghinion, el nu s-a apropiat de niciuna din mai multele insule răspândite prin tot oceanul, cu excepția a doi atoli nelocuiți, botezați Islas Infortunadas, unde nu a putut acosta. Apa nu mai era potabilă, rațiile erau în scădere, chiar și pesmeții erau pe terminate, echipajul trebuind să supraviețuiască mâncând șobolani și apoi pisicile, bând supă de rumeguș făcută cu apă de mare, gătind pătrate de piele tăiate din marginile velelor. Un studiu recent arată că nu au murit decât nouă oameni în această trecere în trei luni și jumătate și că acest lucru se datorează, probabil, țelinei sălbatice abundente în strâmtoare. La 6 martie 1521, s-a zărit Guamul din insulele Mariane, de unde s-au putut alimenta parțial după ce au fost prădați de băștinașii care au venit în întâmpinarea lor la bordul unor canoe, motiv pentru care arhipelagul a fost botezat, conform lui Antonio Pigafetta, „Las Islas de los Ladrones” („Insulele Tâlharilor”). Au plecat apoi către Filipine, și au debarcat la 17 martie pe insula Homonhon. Au găsit acolo peisaje idilice, mirodenii, păsări viu colorate, băstinași care păreau pașnici. O primă escală a fost făcută pe insula Limasawa, unde s-a ținut prima liturghie din Filipine, o a doua pe Cebu unde regele Rajah Humabon s-a convertit la creștinism împreună cu poporul lui. Lapu-Lapu, regele micii insule Mactan, de lângă Cebu, a refuzat să se supună invadatorilor. Magellan a condus o expediție împotriva lui, estimând că șaizeci de bărbați în armură și înarmați cu archebuze îi vor putea învinge cu ușurință pe băștinașii dezbrăcați, de treizeci de ori mai numeroși. În timpul acestei bătălii de la Mactan, Magellan a căzut sub lovituri, împreună cu șase dintre tovarășii săi: rănit de o săgeată otrăvită, a murit pe 27 aprilie 1521.
M. S.

One Thought to “Noutăţi filatelice: Magellan, 500 de ani de la începutul călătoriei în jurul lumii”

  1. Anonim

    Pamantul este plat inchis intr-un dom.Nu exista spatiu,planete,nici luna nu exista,este doar un balon .Toate sunt inventii ale nasa.Soarele se invarte in jurul pamantului ,nu invers.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul