Noutăţi filatelice: Flori melifere

Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de floră prin introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poștale „Flori melifere”.
Flora meliferă reprezintă totalitatea plantelor melifere din raza de zbor a albinelor, apicultura având ca obiectiv cunoașterea albinelor și realizarea unor producții cât mai mari și mai diversificate de miere, fiind cunoscută relația simbiotică dintre activitatea albinelor și reproducerea plantelor. În flora României există specii de plante melifere care se remarcă printr-o producție de miere ridicată, dar și prin aspectul lor deosebit de încântător, în cadrul acestei emisiunii fiind ilustrate cele mai apreciate flori melifere aparținând teiului argintiu, salcâmului, florii-soarelui, rapiței și mărului.
Teiul argintiu (Tilia tomentosa) este un arbore foios, ale cărui flori sunt reprezentate pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei. Teiul argintiu face parte din familia Tiliaceae și este răspândit în sud-estul Europei. Cultivat în scop ornamental, teiul este foarte apreciat pentru frumusețea coroanei și pentru mirosul încântător. În România mai este cunoscut sub numele de tei câinesc, tei de toamnă, tei bălan sau tei bun. Teiul poate fi folosit atât pentru lemnul său, cât și pentru flori și alburn, care au indicații terapeutice atât în medicina animală, cât și în cea umană. Atât de frecvent în covorul vegetal al ţării, teiul poartă pecetea unui dar al Divinităţii. În Duminica Rusaliilor, ramurile de tei înflorit sunt sfinţite în bisericile ortodoxe şi apoi sunt duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoană, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele. Teiul este un arbore cu talie înaltă (20-40 m), dreaptă, cilindrică, cu coroană densă. Frunzele sunt mari, în formă de inimă, au culoare verde-deschis (la teiul mare), verde-închis (la teiul pucios) şi argintii-păroase (la teiul argintiu). Florile sunt alb-gălbui sau galben-aurii, puternic parfumate, cu o aripioară lanceolată, în formă de limbă (numită bractee). La toate speciile, florile sunt grupate în inflorescenţe (câte 3-7 la teiul mare, 7-9 la teiul argintiu şi 5-15 la teiul pucios). Când se desprind de pe ramuri, florile cu bractee sunt purtate de vânt, imitând zbaterea în aer a unei aripi frânte. În ţara noastră, teii sunt întâlniţi ca arbori izolaţi, plantaţi în parcuri, grădini şi pe marginea străzilor şi şoselelor, sau grupaţi în arboreturi pure (teişuri) sau în amestecuri cu stejarul.
Salcâmul (Robinia pseudoacacia) este un arbore foios, ale cărui flori sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 2,80 lei. Salcâmul face parte din familia Fabaceae, fiind originar din America de Nord, a fost introdus ca plantă ornamentală în parcurile din Franța în anul 1601 și în România în anul 1750. Este cunoscut sub numele de acacie, acaț, arțar, bagrin, brebene, dafin, frasin, lemn alb, magrin, salchișm sau pănar. Este folosit în industrie pentru lemnul său foarte durabil care se păstrează bine sub apă, iar florile sunt folosite în rețete de preparare ale unor băuturi răcoritoare sau preparate de cofetărie. De asemenea, florile, frunzele și scoarța sunt folosite în terapii din medicina veterinară și umană. Salcâmul crește spontan pe aproape orice tip de teren. Cu o rezistență bună la ger, iubește lumina, suportă seceta, preferă solurile permeabile, ușoare, fertile, dar nu suportă solurile calcaroase. Salcâmul crește bine pe soluri ușoare, chiar și pe nisipuri nefixate, fiind cultivat pentru fixarea lor. Are capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar semințele își păstrează mulți ani capacitatea de germinare. Are frunze compuse și flori albe, în ciorchine, puternic mirositoare, iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun roșcate. Înflorește primăvara târziu, în luna mai-iunie. Salcâmul trăiește în jur de 100 de ani și face parte din categoria arborilor cu lemn de esență tare, fiind greu, dur și deosebit de rezistent la umezeală.
Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei. Această plantă erbacee anuală face parte din familia Asteraceae și este originară din nordul Mexicului și Statele Unite ale Americii. A fost adusă în Europa în anul 1510 și a fost folosită ca plantă decorativă în grădinile și parcurile Spaniei, Portugaliei, Franței, Belgiei și Germaniei, urmând ca între secolele XVII-XVIII să fie folosită ca plantă producătoare de semințe pentru ulei. În România este cunoscută și sub numele de ierboaie, ochiul-soarelui, pantonea, ruja-soarelui, sora-soarelui sau rumăniță mare. Floarea-soarelui are multiple întrebuințări, fiind introdusă în cultura alimentară pentru ulei sau furaje și întrebuințată în terapii ale medicinei umane și veterinare, precum și în agricultură pentru proprietățile sale de îngrășământ natural, căpătate după ardere.
Rapița (Brassica rapa subsp. oleifera) este reprodusă grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei. Plantă ierbacee anuală, care face parte din familia Brassicaceae, este cultivată încă din Antichitate de popoarele din jurul Mării Mediteraneene și în Orientul Apropiat, ajungând să fie răspândită în India și în țări din Asia. Este folosită în industrie pentru producția de ulei și pentru furajele animalelor, iar datorită proprietăților sale vindecătoare este folosită și pentru tratamentele medicale umane și veterinare. Rapița se cultivă pentru semințe din care se obține ulei folosit în alimentație și în industrie pentru fabricarea de biocombustibil (biodiesel). Planta verde este un nutreț valoros, în perioada de înflorire având și importanță meliferă. Este răspândită în zone cu clima uscată temperat continentală excesivă. Este a treia cea mai mare sursă de ulei vegetal din lume. Rapița – canola este o marcă înregistrată a unui hibrid de rapiță, inițial produsă și cultivată în Canada, în zone cu clima uscată temperat continentală excesivă. Uleiul din semințe de rapiță a fost produs în secolul al 19-lea ca o sursă de lubrifiere pentru motoarele cu abur. Uleiul are un gust amar din cauza nivelului ridicat de acizi. Canola a fost produsă tocmai pentru a reduce această cantitate de acid, rezultând un ulei gustos.
Mărul (Malus domestica), ale cărui flori sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este un arbore ce face parte din familia Rosaceae, fiind cultivat pe glob în peste 10.000 de soiuri. Mărul poate avea o longevitate de până la 150 de ani, în funcție de portaltoi. În multe culturi, este văzut ca un pom al vieții, florile lui vestind sosirea primăverii. Este utilizat în industria alimentară pentru fructele sale dulci, iar din lemnul său se fabrică diferite obiecte de mobilier. Mărul este cunoscut și pentru proprietățile sale terapeutice, fiind folosit atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Cercetările sugerează că merele pot reduce riscul de cancer la colon, cancerul de prostată și cancerul pulmonar. Cojile de mere conțin acid ursolic, care, pe baza experimentelor pe șobolani, crește masa mușchilor scheletici și a țesutul adipos brun, de asemenea scade grăsimea de culoare albă, reduce obezitate, intoleranța la glucoză și steatoza hepatică.
M. S.

Leave a Comment