Zeci de sancţiuni aplicate de poliţişti în două zile

Poliţiştii jibouani împreună cu poliţiştii Secţiei 5 Pliţie Rurală Hida au desfăşurat la finalul săptămânii trecute, în perioada 21-22 aprilie, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor, a actelor de comerţ illicit, dar şi pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere. Astfel, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 29 de sacţiuni conravenţionale, iar la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor fapte de comerţ illicit au fost aplicate trei sancţiuni. Valoarea amenzilor a fost de aproximativ la 7.000 de lei.
De asemenea, în perioada menţionată, oamenii legii au constatat şi două infracţiuni, respectiv conducere fără permis şi refuz de recoltare de mostre biologice. Totodată, poliţiştii de la Formaţiunea de Investigaţii Criminale Jibou, l-au prins imediat după comiterea faptei pe K.A. de 39 ani, din localitate, care în data de 21 aprilie a sustras dintr-un birou ce aparţinea unei instituții din localitate, un telefon mobil şi mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 570 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. S-a întocmit dosar penal pentru furt, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale comisă de acesta. În continuarea activităţilor desfăşurate de poliţişti au mai fost identificaţi suspecţii în două dosare penale rămase cu autori necunoscuţi. Este vorba despre două infracţiuni de furt, avându-i ca protagonişti pe E.L. de 16 ani, din Jibou și pe L.I. de 25 ani, din Dragu. O infracţiune a fost comisă pe raza oraşului Jibou în data de 16 februarie, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubilului, iar cealaltă infracţiune a fost comisă pe raza comunei Dragu. În cea de-a doua infracţiune, prejudiciul, în valoare de 500 de lei, nu a fost recuperat.

Leave a Comment