Polițiștii și jandarmii sălăjeni au desfășurat o amplă acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță în școli și în apropierea acestora. Printre obiectivele raziilor se numără atât combaterea absenteismului, consumului de alcool și tutun, dar și prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Zeci de polițiști și jandarmi implicați
Acțiunea a avut loc joi, 25 septembrie, la care au luat parte 65 de polițiști și 35 de jandarmi. În urma verificărilor, au fost legitimate 149 de persoane și controlate 108 societăți comerciale. O atenție deosebită a fost acordată comercianților de băuturi alcoolice, țigări și alte produse din tutun. În total, au fost verificate 30 de unități de învățământ. Totodată, raziile au vizat și 15 localuri ce exploatează jocuri de noroc și pariuri sportive.
Zeci de elevi chiulangii
Polițiștii și jandarmii au identificat 99 de elevi care absentau nejustificat de la școală. Acestora li s-a explicat atât importanța frecventării orelor, dar și respectarea regulamentelor școlare. Mai mult, pentru toate neregulile depistate, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la 5.430 de lei.
Activități educative în patru școli
Polițiștii au desfășurat patru activități educativ-preventive la nivelul unităților de învățământ din orașe. În cadrul acestora au fost abordate teme privind comportamentul elevilor în şcoală şi în societate, importanţa frecventării orelor de curs, prevenirea consumului de droguri şi riscurile asociate acestuia, precum și prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Prezența polițiștilor și jandarmilor sălăjeni în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, precum și derularea de acțiuni preventive cu elevii, sunt elemente de natură să genereze un grad sporit de siguranță în rândul acestora, prin creșterea conștientizării cu privire la riscurile asociate criminalității și dezvoltarea încrederii în Poliție și Jandarmerie.
„Pentru că siguranța elevilor și prevenirea absenteismului școlar reprezintă obiective prioritare de acțiune pentru structurile de aplicare a legii, astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare și se va acorda o atenție deosebită menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.