Compania Națională de Investiții Rutiere a avizat joi, 25 septembrie, Proiectul Tehnic de execuție pentru ultimii 20 de kilometri ai subsecțiunii 3C2 Chiribiș-Biharia. Astfel, constructorul va demara lucrările începând de luni, 29 septembrie.
În urma emiterii Ordinului de începere, asocierea de constructori români Precon Transilvania – Citadina 98 poate executa lucrările pe întregul lot de 28,5 kilometri, parte al Autostrăzii Transilvania. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Lucrările deja începute, în grafic
Oficialul a mai precizat că lucrările începute încă din această vară, pe primul sector de 8,5 kilometri de lângă Biharia, se desfășoară conform graficului.
Pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar tronsonul va fi dotat cu un sistem „SPEED” pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare a șoferilor. Acesta va fi echipat cu instalații și camere din doi în doi kilometri, pentru detectarea evenimentelor rutiere. În plus, va include și sisteme de cântărire dinamică pentru vehiculele aflate în mișcare.
Contractul pentru proiectarea și execuția subsecțiunii are o durată de doi ani, iar valoarea acestuia este de 785 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată atât din bugetul de stat, cât și prin Programul Transport 2021-2027.
De la Nușfalău până la Borș, pe A3
Mobilizarea foarte bună a celor doi constructori români care lucrează pe cele două loturi de autostradă va permite ca, la finalul anului următor, șoferii să circule pe Autostrada Transilvania din Sălaj, de la Nușfalău, până la Borș, la frontiera cu statul maghiar. Astfel, sălăjenii vor conduce neîntrerupt 74 de kilometri pe șoseaua de mare viteză.