Ursul a dat iama într-o gospodărie din Hida

Un urs a dat iama într-o gospodărie din satul Păduriş, comuna Hida şi a creat panică în rândul localnicilor. În cursul nopţii de luni spre marți, 14-15 iunie, un urs a atacat gospodăria unui localnic şi a distrus mai multe  familii de albine. Localnicii sunt speriaţi pentru că în zonă au mai fost semnalate astfel de “apariții” în urmă cu doi ani. Primarul comunei Hida a făcut un apel către cetăţeni şi îi înştiinţează să fie vigilenţi. “În zona Mănăstirea Strâmba a revenit din nou ursul. Posibil să fie același urs care a făcut aceleași distrugeri cu ceva timp în urmă. Proprietarul din zona respectivă a fost plecat câteva zile, iar când s-a întors a găsit stupina distrusă”, a precizat edilul. Comunitatea în care a revenit mamiferul se află în apropierea Mănăstirii Strâmba – cunoscut loc de pelerinaj pentru credincioşi, şi însumează 14 gospodării.

Cinci urşi semnalați lângă comunitățile din Sălaj, în ultimii ani 

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi (AJVPS) Sălaj, spun că în urmă cu doi ani a mai fost semnalată prezenţa urşilor pe meleaguri sălăjene, în comuna Buciumi, patru la număr: o ursoaică cu doi pui şi un mascul. Autorităţile s-au sesizat şi au început procedurile pentru relocarea lor. “Știm despre apariția urșilor în județul nostru, cinci la număr. Patru în zona Buciumi și unul în zona Hida – Strâmba. Am făcut solicitări pentru relocarea lor în zone specifice, inclusiv la rezervația de urși de la Zărnești, însă din păcate răspunsurile primite de peste tot nu au fost favorabile pentru a putea fi relocați”, a precizat reprezentantul AJVPS Sălaj Cristian Crișan.

2 Thoughts to “Ursul a dat iama într-o gospodărie din Hida”

  1. Anonim

    Da de ce sa-i reloce sau sa-i omoare ? Padurile astea au fost ale lor dinainte de a fi noi aici.Ia sa interzicem noi exportul a tot ceea ce creste in padure si sa le lasam lor hrana respectiva. N-o sa mai vedeti unul prin zonele populate.Parca noi eram aia care nu ne vindem tara.Sau nu?

    1. Sase sase

      Județul Salaj nu este un areal caracteristic habitatului urșilor. Pădurile sunt sărace in fructe din vegetația spontana și din cauza asta exista riscul pătrunderii acestora in localități si atacarea adăposturilor pentruanale domestice. Iubitorii de ursi ar trebui sa facă efortul de a le duce mâncare in pădure dacă ii vor in județ. Va garantez ca se vor bucura de niște îmbrățișări călduroase din partea acestor “ animale de plus”.

Leave a Comment